Nu sunt usor de multumit dar inca de la jumatatea cursului din acest weekend de la Institutul de Management al Artei despre arta contemporana, ma declar cucerit. Poate mi-am si ajustat asteptarile dupa experienta inaugurala din iunie anul trecut, cand IMA a inceput seria de seminarii pe diverse tematici destinate sa populeze piata de arta de la noi cu personaje din ce in ce mai instruite. Acum stiu ca nici un bucatar nu-ti va divulga toate secretele si ca orice mama isi lauda in primul rand propriul copil. Asa ca am putut – cu aceste doua prime filtre – sa ma bucur de cunostintele pe care lectorii din prima zi de seminar ni le-au turnat cu debit mare in creiere. Si mai e ceva: materia e proaspata si parca atunci cand spui arta contemporana ai si senzatia ca mai poti intra in joc si poti influenta rezultatul. E diferenta dintre o conferinta despre muzica lui Mendelssohn si una despre Beyonce la care apare artista insasi. Iar vorbitorii au fost alesi unul si unul.

Au spart gheata Cristina Olteanu, Directoarea Institutului de Management al Artei din cadrul Artmark si apoi Alexandra Titu, cercetator al Institutului de Istoria Artei al Academiei Romane cu o prelegere despre fenomenul plastic de la noi din anii 1950-1970.

Despre generatia optzecista ne-a vorbit chiar un membru al acelei generatii: Adrian Guta, decanul Facultatii de Istoria si Teoria Artei de la Universitatea de Arte si autorul tezei “Generatia ’80 in artele vizuale”.

Apoi in scena a intrat unul dintre cei mai importanti artisti experimentalisti pe care ii avem: insusi “Ionica” Grigorescu care ne-a calauzit in Romania anilor 60 si 70 pentru a descrie din experienta directa cum a receptat si transpus plastic acea perioada a comunismului romanesc si apoi cum a facut fata Occidentului care – dupa 1990 – l-a transformat intr-un exponent al “rezistentei prin cultura” in blocul est european. “Am facut si lucruri mai periculoase dar cu destul simt de conservare,” marturiseste Ion Grigorescu.

Despre ultimii 23 de ani si despre reasezarea si reajustarea pietei si artistilor insisi la noile realitati romanesti, a conferentiat o persoana care a imbinat in mod fericit teoria cu practica: Diana Dochia, un economist care a decis sa rupa traditia de familie si sa se “recalifice” cu studii de istoria artei. Cele doua arii de expertiza s-au impletit probabil cand a infiintat, in 2004, Anaid Art Gallery. Am fost bombardati cu nume de pictori care merita urmariti daca nu cumva sunt deja foarte vizibili si bine cotati pentru a mai intra la categoria “scoop”, informatie privilegiata. E interesant ca Diana Dochia va reveni si in a doua zi de cursuri in tandem cu unul dintre artistii pe care ii are in portofoliu, Alexandru Radvan.

Dna Magda Carneci a explicat rolul Institutului Cultural Roman in promovarea artei romanesti contemporane in lume din postura de sef al ICR Paris intre anii 2006-2010. A urmat apoi o lista extrem de interesanta si informatii despre artistii care au ales, mai demult sau mai recent, calea exilului francez. Dna Carneci este in prezent redactorul sef al renascutei reviste “Arta”.

Seara a fost inchisa de o alta persoana care poate, vorba englezului, “can lead by example”. Avocatul Daniel Stefanica. Printr-un melanj de prietenii cu tineri artisti (mai ales cei din fostul grup Rostopasca) si o cariera aducatoare de surplus financiar, dl Stefanica a devenit unul dintre cei mai semnificativi colectionari de arta contemporana tanara de la noi. Avand in vedere ca isi alege piesele din colectie dupa supremul criteriu al compatibilitatii spirituale cu lucrarile respective, are toate sansele sa nu se plictiseasca admirandu-le vreme de cateva decenii pana cand isi va putea recupera cel putin insutit investitia.

Cam acesta a fost – succint – parcursul unei prime zile epuizante. Cred ca merita sa urmariti calendarul IMA pentru urmatoarea sesiune dedicata artei contemporane. Ziua a doua se anunta cel putin la fel de captivanta. Si de obositoare. Voi reveni.

Foto/text: Mihai Constantin