Nu stiu daca articolul acesta raspunde intrebarii din titlu dar migaloasa operatie de restaurare a unor tablouri frizeaza magia. Desi ingredientele sunt de fapt multa scoala, rabdare si stiinta. Am vazut nemijlocit diverse etape ale unor asemenea procese in atelierul prietenilor mei restauratori. Ceea ce urmeaza este insa rodul muncii unui alt laborator de restaurare, Iorux Restorations, iar materialele care urmeaza le datoram dr. Sultana-Ruxandra Polizu care a documentat si ilustrat expozitia curenta de la Muzeul de Arta din Cluj. Din lucrarile de acolo, am selectat doua superbe exemple, o pictura de Luchian si una de Grigorescu. (MC)

RESTAURAREA TABLOULUI
NICOLAE GRIGORESCU, ”CLAIE DE FÂN”
DATARE – (18)96, ULEI / PANOU LEMN, DIMENSIUNI 24,6 x 45,1 CM, NR. INV. MA. 125

În istoria artei româneşti, impresionismul a fost deseori asociat cu numele lui Grigorescu. Originile câmpeneşti ale artistului îi vor oferi acestuia permanenta conştiinţă a apartenenţei la natură. Pictura în aer liber, la şevalet, contactul cu existenţa reală a lucrurilor din natură, preocuparea pentru tonurile clare, sub influenţa vibraţiilor luminii, tehnica picturii în tuşe mărunte, alăturate, suprapuse şi în culori pure, neamestecate pe paletă, sunt principale elemente artistice ce-l apropie pe Grigorescu de curentul impresionist.

Acest tablou, intrat în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj în anul 1952, prezintă trăsăturile stilistice caracteristice perioadei de deplină maturitate creatoare a operei pictorului – calităţi de ordin compoziţional, cromatic, luminozitate şi pensulaţie specifice.

Starea de conservare a tabloului în momentul în care acesta a fost adus în atelierul de restaurare era următoarea: panoul din lemn de nuc, cu o grosime de 5 mm prezenta o fisură curbilinie amplasată în jumătatea din dreapta, fisură vizibilă atât pe față cât și pe versoul tabloului. Din cercetările noastre am tras concluzia că această fisură a existat, sub o formă mai restrânsă, încă din momentul realizării picturii și s-a datorat unei deficiențe de material. Alte degradări prezente au costat în existența unor mici lacune ale stratului pictural amplasate perimetral și un strat protector de verni foarte îmbrunat, îmbătrânit, cu murdărie superficială și aderentă care schimba foarte mult cromatica inițială a tabloului.
Tratamentul de restaurare aplicat tabloului a constat în diverse operaţiuni distincte.
Pe versoul panoului s-a procedat la curățarea chitului din zona fisurii, consolidarea panoului de nuc cu 4 tacheți din aceeași esență lemnoasă și integrarea cromatică în manieră imitativă. De asemenea, eticheta care marchează participarea lucrării la Expoziția comemorativă N. Grigorescu din anul 1957 de la Muzeul de Artă al R.P.R. a fost curățată, conservată, dublată și refixată pe versou. Pentru intervenţiile la suportul de lemn şi la etichetă, atelierul nostru a colaborat cu un specialist restaurator lemn de la Muzeul Aman (Bucureşti) şi un specialist restaurator hârtie de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Pe fața tabloului s-a îndepărtat verniul vechi, îmbătrânit, s-au chituit lacunele din stratul pictural, urmate de integrarea cromatică și aplicarea unui strat protector de verni final.
Tabloul a beneficiat și de o cercetare științifică în cadrul laboratorului de investigații fizico-chimice al Muzeului Național de Istorie a României prin studierea XRF (fluorescență de raze X cu spectometru portabil), prin care s-au identificat pigmenții folosiți și compoziția stratului de preparație, materiale cunoscute ca făcând parte din tehnica de execuție a lui Grigorescu.
Prin restaurare tabloul a fost stabilizat, fisura suportului consolidată, iar pictura și-a recăpătat cromatica și strălucirea inițială.

RESTAURAREA TABLOULUI
ȘTEFAN LUCHIAN, ”FLORI ȘI CANĂ (ALBĂSTRELE)”
ULEI / CARTON, DIMENSIUNI 42 x 65,8 CM, NR. INV. MA 66

Picturile cu flori, unul dintre cele mai bogate capitole ale operei lui Luchian, sunt cele în care se realizează desăvârşirea măiestriei artistului, considerat “genialul interpret al acestui motiv.” Totodată, Luchian este cel care dezvoltă tematica florilor, transformând-o într-un gen de sine stătător în pictura românească. Simbolistica florilor lui Luchian este una vastă, începând cu dragostea pentru viaţă, admiraţia perfecţiunii naturii, dorinţa de libertate în natură şi până la metafore legate de rostul picturii şi rolul artistului. Ele sunt investite cu capacitatea de a exprima stări sufleteşti – pot fi vesele ori triste, optimiste ori resemnate – având limbaj şi afectivitate omeneşti.
Acest tablou a intrat în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj în anul 1952.

Cercetând starea de conservare a acestui tablou în momentul în care a fost adus în atelierul de restaurare am constatat că a mai beneficiat, în anul 1978, de unele intervenții precum chituirea și egalizarea verniului, în cadrul muzeal. Suportul lui de carton era într-o stare relativ bună de conservare, cu desprinderi la 3 dintre colțurile sale, iar colțul din stânga sus era rupt și lipsea.
Stratul pictural înregistra lipsuri la colțuri, mici lacune (pe marginea superioară a tabloului și pe marginea din dreapta); se remarcau locale lipsuri în câmpul pictural și unele zgârieturi.
Stratul protector de verni a fost studiat în lumină ultra-violetă și s-a constatat că era neuniform, cu matizări locale, lipsuri și zgârieturi, iar retușurile anterioare erau modificate cromatic.
Restaurarea acestui tablou a constat în mai multe operațiuni printre care menționez: consolidarea cartonului la colțuri, completarea colțului lipsă din partea stângă sus; curățarea stratului pictural, îndepărtarea verniului vechi, îmbătrânit și a retușurilor anterioare.

Pe versoul tabloului s-a executat o curățare cu îndepărtare prafului și murdăriei aderente depuse, scoaterea etichetei (care atestă prezența picturii la expoziția Ștefan Luchian organizată de Muzeul de Artă al R.P.R. în anul 1957) de pe versoul tabloului, conservarea, protecția, dublarea și refixarea acesteia.
Operațiunile executate pe fața tabloului au constat în chituirea lacunelor stratului pictural, integrarea cromatică în manieră imitativă și aplicarea finală a unui strat protector de verni.
În urma operaţiunilor de restaurare, tabloul a fost stabilizat, deformările suportului înlăturate, lacunele au fost mascate, efectuarea curăţării, retuşului cromatic şi a vernisării conferindu-i picturii prospeţime.

DESPRE RESTAURAREA TABLOURILOR
“CLAIE DE FÂN” (NICOLAE GRIGORESCU) ŞI “ALBĂSTRELE” (ŞTEFAN LUCHIAN)
DIN EXPOZIŢIA “LUCRĂRI DIN PATRIMONIUL MUZEULUI DE ARTĂ CLUJ-NAPOCA RESTAURATE ÎN 2012”

AUTOR – Dr. SULTANA-RUXANDRA POLIZU
Expert restaurator pictură
Coordonator atelier conservare-restaurare pictură
IORUX RESTORATIONS, Bucureşti

La mijlocul anului trecut, atelierul privat de conservare-restaurare S.C. IORUX TRADE SRL (IORUX RESTORATIONS), din Bucureşti, a fost contactat de MUZEUL DE ARTĂ CLUJ-NAPOCA în vederea restaurării unor tablouri româneşti şi maghiare din patrimoniul său.
Iniţiativa muzeului – temerară şi îndrăzneaţă, de a reporni acţiunea de restaurare a bogatului şi valorosului său patrimoniu, după o lungă perioadă în care aceasta nu s-a mai putut desfăşura (datorită pensionării foştilor specialişti restauratori ai muzeului şi a lipsei de fonduri) – a fost primită cu multă bucurie de către atelierul de conservare-restaurare pe care îl coordonez, întrucât a fost prima colaborare directă cu un muzeu important al ţării.
Provenind la rândul meu din mediul muzeal, întrucât m-am format ca restaurator de pictură în laboratorul de restaurare pictură de şevalet al Muzeului Naţional de Artă al României, unde am activat din anul 1995 până în anul 2007, m-am bucurat de acest demers şi tototdată de dorinţa şi încrederea muzeului de a se adresa unui atelier privat de restaurare, o premieră în domeniu, ştiut fiind faptul că, în general muzeele apelează în majoritatea cazurilor la specialişti omonimi, tot din reţeaua muzeală, pentru astfel de servicii.
Proiectul nostru comun a fost dus la bun sfârşit la finele anului trecut şi a fost urmat de expoziţia “Lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, restaurate în 2012”, al cărei vernisaj a avut loc în data de 20.02 a.c. la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, expoziţia urmând să continue până în data de 10.03 a.c.
Ideea acestei expoziţii a pornit de la faptul că demersul pe care îl face restauratorul pentru a conserva operele de artă, pentru a le pune în valoare şi a le transmite viitorului în autenticitatea lor este necunoscut publicului iubitor de artă. Operele de artă sunt în mod obişnuit expuse pentru public ori înainte ori după restaurarea lor.
Restaurarea implică multe etape, pe care restauratorul le documentează fotografic amănunţit, deoarece altfel intervenţiile executate ar putea rămâne necunoscute. Simpla vizualizare a aspectului final al obiectului de artă restauratat nu oferă decât specialiştilor acestui domeniu indicii privind operaţiunile specifice care au fost efectuate. De aici ideea de a prezenta – publicului interesat, iubitorilor de artă, colecţionarilor şi specialiştilor, preocupaţi de problemele cercetării şi mai ales ale protejării şi conservării operelor de artă –  munca şi demersurile binefăcătoare care stau în spatele imaginilor artistice finale, detalii neştiute, ascunse, discrete, care ar putea schimba perspectiva înţelegerii şi pătrunderii în intimitatea unei creaţii artistice.
Munca unui restaurator este anonimă şi deseori invizibilă, mai puţin spectaculoasă în raport cu actul creativ al unui artist, însă chiar dacă nu e numita operă de artă, activitatea sa, prin intervenţiile întreprinse în mod profesionist, reprezintă un ajutor incontestabil în salvarea, certificarea, identificarea, autentificarea şi expertizarea unei lucrari de artă, act atât de necesar în contextul actual, ca necesitate justă pentru colectiile muzeale, particulare sau aflate pe piaţa artei.
Restauratorul este chemat să citească în structura intimă a unei opere de artă şi îi revine răspunderea de a restabili “unitatea potenţială” (cf. cu Cesare Brandi, “Teoria restaurării”, 1963, unul dintre teoreticienii restaurării), cu condiţia obligatorie de a nu comite falsuri de ordin artistic sau istoric şi de a păstra cât mai mult din urmele existenţei operei de artă iniţiale.
Operele de artă sunt fragile prin natura lor. Ele încep să se schimbe chiar din momentul în care sunt finalizate de către artist. Schimbări fizice şi chimice apar inevitabil, ca urmare a proceselor naturale de îmbătrânire sau prin distrugere parţială. În numeroase cazuri, procesul de deteriorare poate fi accelerat de către materiale instabile sau incompatibile utilizate la crearea unui obiect de artă, sau de condiţii nefavorabile de mediu: umiditate scăzută sau în exces, căldură sau lumină şi, în special, oscilaţiile lor brusce; infestări biologice; atmosferă poluată; neglijenţă, manipulare inadecvată şi chiar adesea, intervenţii improprii sau neprofesioniste în tratamentele de conservare si restaurare.
Restaurarea este o acţiune tehnologică, ştiinţifică şi artistică, este în egală măsură ştiinţă şi artă, şi aceasta survine în momentul în care opera de artă îşi pierde din expresivitate, când datorită trecerii timpului materialele componente îşi pierd calităţile iniţiale, îmbătrânesc, iar opera de artă îşi modifică practic “fizionomia” iniţială. Pentru restaurarea unei opere de artă, restauratorul trebuie să îndepărteze elementele străine, cum ar fi repictările, restaurările succesive, verniurile false (neoriginale), murdăria etc., şi să readucă opera de artă la imaginea iniţială, aşa cum aceasta a fost creată de către autorul ei. Intervenţiile restauratorului asupra operei de artă trebuie să pună întotdeauna în valoare originalul.
Restaurarea operei de artă se înscrie în rigorile unor principii de natură teoretică şi practică, promovate de-a lungul timpului. Când opera de artă ajunge pe masa de lucru a restauratorului, aceasta devine “pacient” şi necesită o succesiune de investigaţii şi analize înainte de efectuarea operaţiunilor propriu-zise, demersuri extrem de complexe şi de durată. Este necesară consultarea mai multor specialişti pentru a reduce coeficientul de eroare din constatările şi operaţiunile ce vor urma. Întotdeauna se restaurează numai materia operei de artă, în aşa fel încât mesajul autorului să nu fie alterat în nici-un fel. Restauratorul are datoria de a proteja opera de artă de un sfârşit prematur, dar nu prin intervenţii vizibile sau traumatizante din punct de vedere estetic sau structural.
Fiecare operă de artă, indiferent de tehnica de execuţie, de datare sau de nivelul de deteriorare necesită o analiză amănunţită. De la studiul istoric, opera de artă este cercetată ştiinţific (din punct de vedere fizic, chimic şi biologic), pentru a se stabili cu exactitate materialele constitutive şi tehnicile de execuţie, istoricul intervenţiilor anterioare şi proporţia intervenţiilor; urmată de stabilirea exactă a stadiului de deteriorare, cauzele care au produs degradările şi elaborarea metodologiei de restaurare, în baza rezultatelor şi concluziilor tuturor acestor demersuri ştiinţifice. Toţi aceşti paşi trebuie respectaţi cu stricteţe, pentru evitarea unei restaurări ipotetice şi eliminarea oricărei operaţiuni care nu este neapărat necesară. Fiecare posibilă intervenţie trebuie să fie tratată critic, în vederea protejării autenticităţii artistice a operei de artă.
Asemenea tuturor operelor de artă, în calitate de bunuri de patrimoniu, tablourile trebuie să fie restaurate conform unor principii unanim valabile statutate prin legislaţie şi norme în domeniu. Aceste principii cuprind următoarele prevederi: părţile originale ale unei opere de artă se păstrează în totalitate, iar intervenţiile restauratorului trebuie să fie minimale, strict în limitele lacunelor, fără acoperirea suprafeţelor originale, cât mai puţin vizibile, astfel încât completarea zonelor lipsă să fie discretă, dificil de sesizat printr-o examinare directă, dar întotdeauna consemnate în documentaţia de restaurare; materialele folosite în intervenţiile de restaurare trebuie să fie similare celor originale sau să aibă proprietăţi fizico-chimice cât mai apropiate de cele originale, să fie compatibile, reversibile, durabile şi de înaltă calitate.
Principiile amintite anterior impun o anumită metodologie de intervenţie. În principal, operaţiunile de restaurare care se întreprind, se succed într-o ordine bine stabilită, acestea incluzând consolidarea şi curăţarea stratului pictural, chituirea lacunelor, integrarea cromatică şi vernisarea, cu anumite particularităţi pentru fiecare problematică în parte a operei de artă respective.
Operaţiunea de consolidare a stratului pictural se realizează pentru a menţine integritatea unei picturi şi este cea care asigură perenitatea lucrării şi a tuturor straturilor componente, de la suport la culoare.
Succesul acţiunii de curăţare a stratului pictural cu diferiţi solvenţi constă în abilitatea restauratorului de a îndepărta stratul filmogen superficial, verniul, precum şi murdăria aderentă, fără a solubiliza altele – materialele originale ale operei – existente în celelalte straturi subiacente, precum şi repunerea în valoare a raporturilor cromatice iniţiale.     Operaţiune de chituire a lacunelor existente în stratul pictural se aplică în zonele unde stratul pictural a fost pierdut şi numai în limitele lacunelor.
Integrarea cromatică pe zonele degradate se face pentru eliminarea diferenţelor dintre lacune şi original, pentru refacerea unităţii artistice a operei de artă, în culori compatibile şi reversibile.
Prin operaţiunea de vernisare se asigură protecţia unei picturi împotriva factorilor ambientali şi pentru redarea strălucirii şi profunzimii culorilor originale.
Documentaţia de restaurare este o modalitate de a păstra memoria actului restaurării. Prin expoziţia “Lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, restaurate în 2012”, ne-am propus să prezentăm, măcar în parte, publicului interesant, paşii urmaţi de către restaurator în salvarea prin conservare şi restaurare a opt tablouri din patrimoniul muzeului.
Panourile fotografice prezentate în expoziţie ilustrează aspecte de ansamblu şi de detaliu dinainte, din timpul şi după efectuarea operaţiunilor de conservare-restaurare, fotografii în lumină directă, razantă, ultra-violetă cu explicaţii  privind descrierea lucrării şi fişa de restaurare cu menţionarea pe scurt, a etapelor de lucru.
În prezentul articol, mi-am propus să aduc unele completări şi lămuriri la fotografiile şi textele explicative deja prezentate în expoziţie, prin panourile fotografice adiacente fiecărui tablou restaurat, referindu-mă la lucrările de restaurare a două capodopere – NICOLAE GRIGORESCU, “Claie de fân” şi ŞTEFAN LUCHIAN, “ Flori şi cană (Albăstrele)” – care fac parte din Galeria Naţională a Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi care, datorită stării precare de conservare în care se aflau, au fost retrase din Galerie în anul 2011. În urma procesului de restaurare, aceste două tablouri şi-au reluat locul în colecţia permanentă a muzeului, într-o nouă prezentare.
Celelalte şase tablouri restaurate – MEDNYÁNSZKY LÁSZLÓ, “Atmosferă de dimineaţă” , IVÁNYI GRÜNWALD BÉLA, “Peisaj cu o moară”, BARABÁS MIKLÓS, “Portretul lui Kemény Zsigmond”, MATICSKA JENÕ, “Peisaj de iarnă”, SZOPÓS SÁNDOR, “Autoportret”, GYÁRFÁS JENÕ, “Kovács Sándor” – prezente în acest moment în expoziţia “Lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, restaurate în 2012”, vor fi valorificate în cursul acestui an prin două expoziţii temporare dedicate peisajului şi respectiv portetisticii transilvănene din secolul al-XIX-lea.
Colaborarea dintre atelierul de conservare-restaurare pictură S.C. IORUX TRADE SRL şi MUZEUL DE ARTĂ CLUJ-NAPOCA a fost extrem de bună şi eficientă, iar rezultatele proiectelor şi muncii noastre comune sperăm să fie apreciate de către publicul interesat. Acest proiect a fost “cel mai mare proiect al Muzeului în cursul anului trecut”, conform declaraţiilor dlui Călin Stegerean, directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.
Demersul nostru a dus la salvarea de la degradare a opt tablouri importante din patrimoniul muzeului şi avem speranţa că, pe viitor, vom putea continua acţiunile de conservare şi restaurare şi pentru alte opere reprezentative.
De asemenea, externalizarea activităţii de restaurare, prin proiectul care a cuprins aceste opt tablouri ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, a fost un succes, sub toate aspectele – organizatoric, cultural, profesional –  care crează încrederea statutării unor astfel de colaborări pe viitor.