Familiile bune au în ele un reflex, o conștiință de sine care transcende timpul și tentațiile de destrămare a memoriei care se găsesc la altele. Scăpătați după momente de glorie, prigoniți uneori, revigorați financiar după o generație sau două, membrii acestor familii își trag forța din trecut. Cazul Lowendal mi se pare o ilustrare perfectă a acestui principiu. Cu rădăcini daneze vechi de sute de ani, plimbați prin Imperiul Rus, ajunși la margine de Românie, în Bucovina, și apoi scăpătați pe la Bucuresti, vița Lowendal e din nou doldora de ciorchini. Fundația Lowendal, care funcționează în clădirea din imagine, e rezultatul unei astfel de conștiințe de sine aparte. George baron Lowendal s-a stins departe de prosperitatea pe care o cunoscuse familia sa cu o generație sau două în urmă. Fusese pictor și scenograf, profesor și cu siguranță un visator. Un atac cerebral l-a surprins chiar la poarta prietenului său Tudor Mușatescu la care mergea în vizită.

Toată viața lor, fiicele baronului, Lydia și Irina, au adunat, cu răbdare și tenacitate, o documentație aproape de exhaustivitate a tatălui lor, alături de albume de fotografii vechi de la dagherotip încoace și au păstrat cât au putut de bine creațiile artistice ale părintelui. Nepoata sa, fiica Irinei, s-a întâmplat să aibă o altă șansă: a cunoscut succesul în afaceri și a reușit din punct de vedere financiar să creeze o instituție avându-l în centru pe bunicul ei. A cumpărat o superba vilă în centrul Bucureștiului și a stabilit astfel epicentrul unui fenomen cultural care are ca scop conservarea și popularizarea operei Lowendal dar și sustinerea unor proiecte culturale. Nepoata se numește Ariadna Avram iar Fundația se află lângă Parcul Ioanid. Iar data de 10 mai, data de naștere a lui George baron Lowendal, e și data aleasă pentru ianugurarea Fundatiei, în 2010. Este un bun pretext pentru acest articol și pentru altele care vor urma.

(Text/Foto: Mihai Constantin)

Ariadna Avram, nepoata pictorului, presedinta Fundatiei si gardianul arhivei Lowendal