O super expozitie de fotografie-document: China rurala in anii ’70
Expozitia aceasta, pe care incerc sa o aduc cititorilor Artindex, a fost unul dintre cele mai captivante lucruri pe care le-am vazut in Beijing 798 Art Zone. Asta pentru ca are o forta documentara fantastica si te face sa te gandesti ce salturi de gigant a realizat China in ultimii 40 de ani. Pe mine m-a dus cu gandul si la teribila perioada in care au fost imortalizate fotogramele. China era in anii ’70, mai ales in dura zona rurala surprinsa aici, la capatul unor etape istorice vitrege, ca sa ma exprim delicat. In 1937 China e invadata de Imperiul Japonez, din 1945 pana in 1949 este divizata de un sangeros razboi civil intre Partidul Nationalist (Kuomintang) si Partidul Comunist iar apoi este supusa politicii mai mult sau mai putin discretionare a lui Mao Zedong cu a sa ucigasa purjare socio-politica numita “Campania de Suprimare a Contrarevolutionarilor” si apoi cu si mai dramatica “Revolutie Culturala” care a insemnat extirparea fara anestezie a tot ceea ce insemna traditie in China. Nici macar chinezii – oficiali sau nu – nu mai pomenesc de asta. Ei bine, fotografiile acestea sunt realizate spre sfarsitul intervalului descris mai devreme. Si chiar daca avem de-a face cu cadre mai mult sau mai putin regizate, o sa vedeti, puse in slujba propagandei, taranii chinezi striviti sub “vremi” nu si-au putut sterge istovirea si epuizarea de pe chip. De aceea am studiat si pozat la randul meu fotografiile acestea cu mare interes. (text/foto: Mihai Constantin) Spectrul unui razboi este terifiant pentru orice natiune iar chinezii mai aveau inca proaspete in memorie conflictele trecutului. In plus, cele doua placi tectonice URSS si China inca isi ajustau vecinatatea in anii 70. Asa ca pregatirea “apararii patriei” de catre oricine era obligatorie. Dar e amuzant sa vezi, precum in pozele de mai jos, cum asaltul pe biciclete este atent pus in scena pentru domnul fotograf iar bicicletele sunt bine fixate pe cricuri. Face parte din naivitatea unei epoci dar ma indoiesc ca atunci avea cineva chef sau curaj sa rada.