Aici se spune ca ar fi ingropat capul lui Vlad Tepes. O lespede in fata altarului marcheaza aceasta informatie care tasneste dintr-o legenda neverificata. Istoricul Dinu Rosetti a facut o obsesie din a pune ceva adevar in legenda si a certificat faptul ca sub lespedea cu pricina nu e niciun mormant de voievod. Un trup imbracat regeste si fara cap ar fi fost gasit iar ramasitele descompuse s-ar afla undeva in depozitele Muzeului National de Istorie. Pentru o tara care vrea sa stoarca ceva bani din mitul Dracula, avem mari probleme in a vinde o poveste coerenta. Oricum, Castelul Bran si Manastirea Snagov sunt cel mai bine asociate cu asta desi Vlad Tepes nu a avut de-a face prea mult cu Bran. Mai mult cu cetatea Poenari. Iar mormantul cica i-ar fi de fapt la Manastirea Comana. Cat despre Manastirea Snagov, ea exista deja in timpul scurtelor domnii ale lui Vlad dar el a fortificat-o, a inconjurat toata insula cu un zid, a construit un pod care combina inteligent piloni de esenta tare cu scanduri de brad unse cu pacura. In caz de atac, podul era incendiat dar pilonii ramaneau intacti iar reconstructia era apoi rapida si ieftina. Ce m-a uimit cu adevarat este ca Vlad ar fi construit un tunel pe sub apa (!) care i-ar fi asigurat o retragere strategica in caz de nevoie si aprovizionari sigure si discrete ale insulei. Nu am vazut ce a mai ramas din tunelul cu pricina dar ar fi o performanta inginereasca remarcabila pentru secolul al 15-lea. Si poate e mai bine sa ramana nestiut pentru ca, de exemplu, din zidul solid si inalt din caramida azi nu se mai vede nimic-nimic. A fost dezmembrat si furat bucata cu bucata de localnicii eliberati din robie in secolul al 19-lea de Mihail Kogalniceanu. Ca sa nu le spun neamul pe sleau. Din vremea lui Tepes mai sta in picioare o singura constructie. Acest turn:

Noi am ajuns la manastire pe cel mai pitoresc traseu, pe apa, dar se poate ajunge pe insula si pe podul cu pricina, acum evident, total reconstruit din beton. Locul e acelasi pentru ca acolo e cea mai mica distanta dintre insula si uscat. Daca ar fi sa ne imaginam locurile astea cu 550 de ani in urma, ar trebui sa recream fiorosii Codrii ai Vlasiei care isi hraneau radacinile din ce inseamna azi Bucurestiul si Ilfovul. Asa ca e de inteles cum o insula ca aceasta era la propriu un ochi de lumina in mijlocul umbrelor din care puteau tasni tot felul de lighioane, cu doua sau mai multe picioare. Iar astazi este o destinatie spirituala si/sau una recreationala de tot dragul la numai o aruncatura de bat de Capitala. Merita mai multa expunere.

Si mai e ceva ce dateaza de pe vremea lui Tepes: o fantana, sursa de apa curata si foarte apreciata. O alta legenda care i-ar justifica puritatea ar fi ca ar avea fundul placat cu argint, cel mai bun metal antibacterian si antimicrobian. Este si explicatia pentru care in evul mediu nobilii si clericii bogati nu se imbolnaveau de holera. Nu erau protejati in mod special de divinitate ci de vasele de argint in care isi tineau apa de baut.

Pe final l-am vazut si pe paznicul manastirii: o mandrete de curcan, foarte impaunat si teritorial. Si noi l-am intaratat ce-i drept, pana in punctul unei intalniri belicoase care insa nu s-a produs. Noi am plecat, el a ramas.

Text/Photo: Mihai Constantin