Nistorescu Mircea

nistorescu_mircea_artindex_02Pictorul Mircea Nistorescu sau două libertăţi în aceeaşi fiinţă

de Ana Amelia Dincă
Critic de artă

În 2013, Mircea Gabriel Nistorescu, posesorul a două libertăţi aparţinând aceleiaşi fiinţe, aceea de a picta şi aceea de a călători,
a sărbătorit 43 de ani de pictură în ambianţa Bărăganului. Expoziţia retrospectivă s-a deschis la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia şi a fost concepută ca o structură cronologică în care privitorul trebuia să descopere modul cum artistul şi-a gândit de-a lungul anilor demersul vizual în contextul propriei creaţii şi în relaţie cu fenomenul plastic românesc şi cu formaţia sa ca pictor în descendenţa şcolii de artă modernă de la noi, de-a lungul deceniilor, în opera sa, remarcându-se o schimbare importantă în domeniul cromatologiei, de la griurile rafinate la culorile puternice şi la tratarea expresionistă a suprafeţei. Lucrările realizate în cele peste patru decenii petrecute la Slobozia, şi-au lăsat indiscutabil amprenta asupra demersului plastic şi asupra esteticii sale, schimbarea geografiei, care va avea loc prin plecarea artistului în zona Sibiului, va impune implicit şi o modificare a preferinţelor legate de elementele temei preferate, peisajul.
Pictura. Personalitatea lui Mircea Nistorescu este bine conturată în spaţiul cultural ialomiţean, nu numai printr-o prezenţă activă în viaţa expoziţională, ci şi prin demersul estetic, care se înscrie pe linia picturii moderne naţionale, înţelegând prin aceasta o apetenţă accentuată pentru culoarea care domină forma, punând în evidenţă structuri imagistice organizate după principii compoziţionale în care mijloacele de expresie şi elementele de limbaj plastic creează acea sinteză definitorie pentru amprenta stilistică a artistului.
Mircea Nistorescu ne demonstrează că întoarcerea la natură este cea mai plauzibilă cale pentru dobândirea libertăţii interioare, peisajul dându-i posibilitatea de a proiecta pe pânză emoţiile transmise de instantaneele motivului, compoziţiile evaluând concomitent spontaneitatea pe care artistul şi-o permite în urma acumulărilor.
Gustul pentru natura statică şi peisaj se relevă în lucrări cu puţine detalii. Puterea şi vibraţia pastei domină; rezonanţele griurilor colorate şi lirismul citit în gama caldă, învăluie atmosfera substanţei picturale, lăsând asupra noastră impresia că peisajul şi sufletul artistului se suprapun. nistorescu_mircea_artindex_06
Uneori tuşele provin din structura geometriilor, alteori sunt rezultatul unor trăsături gestuale, picturalitatea fiind recunoscută în frumuseţea, reflexele şi transparenţele create de aceasta, detaliile luminoase, zonele închise şi deschise culminând cu exaltările pigmentare asemănătoare emailurilor.
Redând spaţiul prin intermediul culorii, forma fiind doar sugestia unui volum care domină plinul, plasticianul obţine efecte inedite, rezultate din atenţia acordată principiilor plastice, aşa cum le-a înţeles  modernismul, acestea fiind folosite de artist în felul cum regizează spaţiul compoziţional cu ajutorul perspectivei sugerate din substanţa picturală, dar şi în modul cum construieşte forma din culoare, pentru a da unitate şi coerenţă mesajului vizual legat de locuri pe care omul contemporan le caută în momentele sale de luciditate deplină.
Mircea Nistorescu face parte din generaţia pentru care cultura atelierului se suprapune indisolubil peste existenţa personală, dar în egală măsură se refugiază în mijlocul naturii, unde vine în contact cu energiile pozitive ale acesteia, peisajul astfel simţit rămânând şi o temă de atelier, loc unde este redescoperit şi definitivat. Alături de acesta, dar în mai mică măsură, natura statică întregeşte proiecţia microcosmosului în care artistul se desfăşoară ca esenţă. „Strada Arhivelor Statului-Bucureşti”, „Slobozia-Margine de oraş”, „Faleză la Costineşti”, „Cherhana în Delta Dunării”,  sunt posesoarele  unui mister pe care artistul îl transfigurează şi ni-l mărturiseşte.
Demersul plastic este completat de cel spiritual, iar relaţia dintre om şi natură determină implicit şi legătura cu divinitatea pe care o invocă „Doamne, ajută spiritual meu, să se apropie de frumuseţea ta şi să-i semene”.
Acest lucru se vede în ecoul pe care locurile cu încărcătură melancolică le au în tablourile „Pe malul Ialomiţei”, „Dealurile Cislăului”-Buzău, „Rupturile” Buzăului la Ruşăvăţ, „Biserică la Giurgeni”, „Pomi şi case la Giurgeni”.
Unele compoziţii sunt realizate într-o manieră mai liberă, fiind o impresie asupra stării nedisimulate a lumii, liniştea părând o prăbuşire a materiei peste case, copaci, maluri abrupte, ape…nistorescu_mircea_artindex_05
Mircea Nistorescu este tributar tradiţiei şcolii româneşti de pictură, maniera modernă a colorismului neâmpiedicându-l să-şi definească o artă proprie şi de impact în apariţiile pe simezele galeriilor.
Analizând biografia sa, constatăm că pictorul s-a născut într-o familie unde arta era la mare cinste, nu numai prin tatăl său, care era proiectant de avioane şi avea pasiune pentru grafică, ci şi prin mătuşa care a fost pictoriţă şi a expus la Paris, la vârsta de 100 de ani, această ambianţă fiindu-i benefică. Concomitent cu educaţia de acasă, cea de la şcoală se suprapunea în acelaşi sens al dezvoltării abilităţilor artistice pentru că, în vremea când era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr”  din Bucureşti, o profesoară i-a deschis o expoziţie personală care a fost anunţată în ziarul „Informaţia Bucureştilor”. De aici până la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” nu a fost cale lungă. Maestrul Traian Brădean îl ţinea pe lângă el, influenţându-i maniera de a lucra şi orientând practica artistului spre pictura figurativă cu o atenţie determinată asupra cunoaşterii expresivităţilor dintre culorile calde şi reci, cu un control al logicii compoziţionale interne, păstrând neascunse uneori reţetele gretarului lui Serusier şi incluzând picturii sale o geometrie secretă.
Întotdeauna Mircea Nistorescu s-a detaşat prin preferinţa pentru figura umană în pictură şi gravură, realizând portrete şi autoportrete, peisaje, naturi statice şi tot felul de compoziţii care puneau probleme teoretice, iar artistul le soluţiona cu ajutorul tehnicilor asupra cărora insista ca un adevărat profesionist. Cronologic vorbind, plasticianul a fost apropiat de griurile terne, cu detaşări valorice mai mari în anii 70, mai ales datorită perioadei de frescă, atunci când, timp de cinci ani, a lucrat la monumente istorice şi paleta i s-a deschis, un rol crucial în formaţia sa având doamna Olga Greceanu.
Mircea Nistorescu este acel artist care îşi ia chevaletul şi pleacă spre cine ştie ce locuri mirifice pentru a fi inspirat şi a picta în plein aer. Aşa s-a întâmplat când a realizat peisajele din zona Haţegului, munţii Apuseni, Piatra Craiului, Retezat sau Tatra, peisajele de pe malul Dunării ori din Deltă, aceste zone geografice fiind doar un motiv pentru afirmarea subiectului plastic pentru care artistul încearcă să găsească mereu modalităţi de a-l diversifica 1).
Un pictor format la exigenta şcoală a lui Traian Brădean se dezice de experimentele plastice postmoderne şi îşi aşează pictura într-un orizont al studiului serios al culorii şi formei 2) , găsind mijloacele necesare pentru a conferi conotaţii frumosului.
Efectele impresioniste sau moderne, căutări de juxtapuneri şi reflexe sunt de fapt dorinţa de armonie compoziţională, de idealizate a lumii în abordări dintre cele mai diverse, pentru că la un pictor trecut printr-o academie nu are cum să primeze o singură componentă tehnică sau tematică.

1) Dincă, Ana Amelia, în catalogul Salonulului de toamnă 2003
2)  Idem, Salonul de Primăvară 2005, în Helis, an III, nr.4, 2005, p.4

nistorescu_mircea_artindex_04

Această expoziţie retrospectivă înglobează viziunea artistică a unui pictor care are în spatele său o experienţă vastă în faţa şevaletului şi în faţa naturii. „Strada Arhivelor”, o lucrare din anul 1970, este realizată în suprafeţe sintetice, amintind geometrii cubiste, dătătoare ale unui farmec special indus de griurile colorate, iar compoziţia „Aici se vor muta şi ei” este implicată în realitatea socială a anului 1974, când a fost concepută, amintindu-ne prin modul de structurare a personajului colectiv de „Chivuţele” lui Tonitza. Maestru al griurilor colorate, Mircea Nistorescu cochetează pe alocuri şi cu expresionismul abstract, „Cai pe malul Ialomiţei” având din punct de vedere cromatic o apropiere de stilistica Andre Derain, dar avem de-a face, în acest caz, şi cu o licenţă artistică în sensul că, pictorul şi-a permis o alungire voită a bidiviilor, pentru a echilibra compoziţia. Muntele „Saint Victoire” al lui Paul Cezanne îl descoperim în tabloul „Piatra Craiului” al lui Mircea Nistorescu, iar peisajul pictogen al Balcicului în „Capul Doloşman”.
Mircea Nistorescu se află printre fiinţele care şi-au dedicat viaţa picturii oferind publicului o clipă de frumos prin  participarea la saloanele oficiale de arte plastice dinainte de 1989, dar şi după această dată, la Slobozia, unde activează în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Slobozia-Ialomiţa.
Pentru Mircea Nistorescu pictura înseamnă în primul rând o relaţie intimă cu natura şi o înţelegere a ei în raport cu ştiinţa de a picta. Privind vegetalul de aproape când se află la peisaj, distanţa dintre motiv şi plastician se anulează, chiar dacă intervin în tablourile sale elemente aflate la depărtare, cum ar fi orizontul, cerul, marea… Mircea Gabriel Nistorescu are plăcerea de a investiga prin intermediul privirii analitice colţuri de natură cercetate în ansamblu, dar şi secvenţe ale acestora enunţate de aproape. Paradoxal, pictorul este şi călător şi peisagist, aflându-se în natură, dar concomitent contemplând-o detaşat. Elementele selectate sunt puţine şi gustul pentru monumental evident, limpiditatea structurilor compoziţionale căutată cu ştiinţă. Sistemul constructiv al lucrărilor sale este bazat de multe ori pe secţiunea de aur, în mai toate compoziţiile linia orizontului având un rol determinant.
Aspectele idealizate ale naturii, formulările pitoreşti, culorile complemetare şi primare, melancolia şi liniştea din sufletul artistului se văd în fiecare abordare a peisajului.
Una dintre cele mai frumoase compoziţii, „Margine de pădure”, se reamarcă prin contrastul cald-rece, prin perechea de complemetare oranj-albastru, orajul care este cea mai actinică culoare învăluind atmosfera în linişte şi mister. Casele devin centru de interes, iar registrele sunt diferenţiate şi în funcţie de secţiunea de aur, pe care o întâlnim în multe compoziţii.
În „Sudica Pietrei Craiului” artistul se opreşte asupra perspectivei cromatice. Muntele oranj aşezat în plină pagină este realizat în planuri faţetate în funcţie de eclerajul natural. Fiecare lucrare atrage atenţia printr-o particularitate, „Ialomiţa la Crăsani” remarcându-se prin sugestia unui spaţiu ascendent, elemente precum linia orizontului şi drumul, realizând un echilibru uşor de perceput şi plăcut privirii.
Griurile colorate se relevă în „Pini în Strei”,  compoziţie construită pe mai multe planuri, copacii din dreapta imaginii dialoghează cu cei din stângă, corespondenţele dintre motivele pictate fiind alese atent şi după criterii compoziţionale.
Preferinţa pentru anumite locuri pictate în plein-air ţine de gustul impresionist de a surprinde un anumit moment al naturii, o clipă definită doar atunci când pictorul a surprins-o în instantanee irepetabile, ceea ce îi permite şi libertatea de a crea  armonie obţinută prin acorduri cromatice, prin echilibrul compoziţiei datorită concordanţei dintre structurile compoziţionale cărora le conferă prin griuri o funcţie psihosenzorială, efectul lor spaţial  înnobilând atmosfera tablorilor în care corelaţia dintre formă şi culoare merge pe linia modernismului în care subiectul plastic primează.nistorescu_mircea_artindex_03
Una dintre temele mult îndrăgite de artist este portretul înţeles ca intenţie de psihologizare şi ca reflex al trecerii timpului peste fiinţa trecătoare a omului. Mircea Nistorescu pictează figurile membrilor familiei şi ale prietenilor, ceea ce demonstrează că artistul îşi cunoaşte modelul şi are cu acesta un tip de intimidate care îi permite să descopere şi să se apropie de trăirile reale ale personajelor pe care noi le intuim în privirile, discretele gesturi şi atitudini reprezentate. Chipul soţiei Elisabeta, ale copiilor Genţiana şi Gabriel, al nepoatei Smaranda, al ginerelui Arthur Bota devin o reevaluare a umanului şi a pendulării stilistice a artistului între notele expresioniste şi direcţia modernă, peste care se implantează calităţile de portretist nu numai în sensul de surprindere a trăsăturilor faciale care determină asemănarea cu subiectul. De la suprafeţele elaborate, în care culoarea era aşezată plat, iar plasticitarea conferea caracteristica interioară a personajului, artistul trece la categoria portretelor care au o puternică tentă fotografică, acestea fiind realizate printr-o modalitate tehnică experimentală, aşa cum se observă în lucrarea „Tânără familie”. Două portrete datând din anul 2011 sunt remarcabile. „Tanti Victoria”, o figură impozantă, monumentală şi „Unchiul Gicu” redat cu mâinile „grele” de muncă, ambele personaje fiind surprinse într-o perspectivă ce pune în evidenţă un artist pentru care pictura nu mai are secrete.
Mircea Nistorescu trece dincolo de aspectele formale şi pătrunde în sufletul modelelor pe care le reinventează ca totalitate a universului.

În intervalul 1983-1986, Mircea Nistorescu a devenit conservator general la Muzeul Judeţean Ialomiţa extrăgând din Dava de la Piscul Crăsani, un altar de sacrificiu ornamentat cu un disc solar. Tot atunci s-a ocupat şi de organizarea muzeistică a depozitului de artă plastică, lucruri care au rămas în amintirile sale ca fiind legate de o perioadă frumoasă a existenţei.nistorescu_mircea_artindex_01

Activitatea expoziţională.

Libertatea propriei fiinţe, nu l-a determinat pe pictor doar să călătorească, ci i-a permis şi o aliniere la demersul expoziţional care se petrecea în ţară, mai ales în capitală, dar şi la Slobozia, unde activa în cadrul Cenaclului „Ştefan Luchian”, şi din 2000, în cadrul Filialei U.A.P. Slobozia Ialomiţa.
Manifestările la care a participat au fost consemnate în documente începând cu gazetele care anunţau evenimentele sale expoziţionale până la cataloagele saloanelor oficiale, iar „Personalia”, dicţionarul personaţităţilor ialomiţene al scriitorului Şerban Codrin şi „Enciclopedia artiştilor români contemporani”, semnată de Negoiţă Lăptoiu şi Alexandru Cebuc îl introduc în eventaiul culturii artistice locale şi naţionale.
Astfel, 1975 a fost anul când artistul a expus în sala mică a Muzeului de Etnografie din Slobozia alături de Bogdan Pietriş 3), iar
în 1976, Expoziţia Republicană de Artă Plastică a Cadrelor Didactice 4) l-a adus pe simeze alături de cei mai tritaţi artişti ai momentului.
Aceasta era perioada în care pictorul încerca să-şi definească formula originală de abordare a actului pictural, încă de acum construcţia monumentală a imaginii şi griurile rafinate se remarcau şi se suprapuneau peste formula unei trăiri profunde a melancoliei, trăsătură care va domina stilistica sa ulterioară.

3)  Mircea Nistorescu a expus Mihai şi căpitanii, Peisaj cu pod, Peisaj de ţară, Peisaj în Dealul Spirii, Peisaj cu case, Peisaj de iarnă, aici se vor muta şi ei, Şantier Parcul Tineretului, iar Bogdan Pietriş Tineri în bibliotecă, Al. Ioan Cuza, Peisaj, Natură statică, Flori violet, Peisaj cu case, Pădure, Peisaj de iarnă, Portret  
4)  Juriul expoziţiei a fost format din Costin Ioanid-preşedinte, Anastasiu Constantin, Octavian Barbosa, Nicolae Filoteanu, Neculai Hilohi, Adina Nanu, Dan Cristian Popescu, Teodor Răducan, Mihai Rusu, Ion Sălişteanu, Virgil Demetrescu Duval.

Cu toate că peisajul şi portretul sunt direcţiile asupra cărora a insistat întotdeauna, pictorul a abordat tangenţial şi pictura istorică expunând în Sălile Muzeului de Istorie al R.S.R. compoziţia „1877” 5).
La expoziţia Republicană de Artă Plastică  6) din iunie 1977, desfăşurată la Bucureşti, în holul Teatrului Naţional, Mircea Nistorescu a participat cu lucrarea „Aici se vor muta şi ei”  7) explicitând situaţia reală a societăţii româneşti din anii şaptezeci-optzeci.

5)  Mircea Nistorescu a expus alături de Agripa, Emil Aniţei, Corneliu Baba, Domiţian Barteş, Aurel Bălan, Valeria Bărbuşcanu, Nuna Beldescu, Constantin Bichescu, Dan Binde, Traian Brădean, Marcela Brejgu, Ştefan Brediceanu, Valeriu Boborelu, M. Catrinu, Marin Căldăraru, Ion Chişu, Constantin Chiţiniş, Costaş Cicios, Emil Ciocoiu, Iancu Manani Comănescu, Gheorghe Constantinescu, Gheorghe Mihai Coron, Alexandru Cumpătă, Mihai Dăscălescu, Silvia Dobre, Alexandra Drăgoi, Zamfir Dumitrescu, Mircea Fasola, Nicolae Filoteanu, Ion Florea, Ana Franc, Ana Frânculescu, Maria Frânculescu, Ileana Giura, Elena Ghelmeş, Ema Gherghel, Alexandrina Hilohi Gheţie, Traian Goga, Constantin Grecu, Vasile Grigore, Vilmoş Gzejke, Neculai Hilohi, Angela Herniuc, Gavril Hiriţ, Mihai Horea, Emilia Iacob, Al. Isboso, Constantin Kessler, Laslo Kiss, Viorica Kovacs, Rodica Lazăr, Josef Macskosi, Virgil Mancaş, Waldemar Mattis, Eugen Mărgărit, Stroe Mărgineanu, Anişoara Rusu Mihai, Ion Mitrea, Constatin Mitroescu, Ilie Mucion, Ion Neamţ Murariu, Carol Nebert, Emil Nic Nicolescu, Ella Olosz, Letiţia Oprişan, Eugen Palochi, Ion Pantelie, Adonis Papadopolis, Vladimir Pavlov, Aurelia Păunescu, Gheorghe Petre, Horia Petriţiu, Viorel Pioţiu, Victor Pârlac, Octavian Pop, Aculina Staşnei Popa, Ger Popescu, Nelu Roman, Putna Mircea Rotar, Virgil Salonţiu, Mircea Sanlea,Ion Sălişteanu, Helmuth Scheibling, Ştefan Sevastre, Leonard Slavu, Elek Sovei, Grigore Spirescu, Nicolae Spirescu, Nina Stuparu, Angela Tănase, Gaspar Teutsch, Angela Tomaselli, Al. Trestianu, Mihai Trifan, Nicolae Truţă, Iacob Varga, Silvia Velea, Augustin Vesớ, Dorel Zaica, Endre Adorjan, Vinge Bogskay, Levente Brodo, Emil Burjaro, Constantin Darius, Maria Deac, Gheorghe Goidaci, Albert Gyorgy, Ghiţă Hanţă, Laszlo Huryade, Veturia Ilica, Adina Nanu, Ion Ruse, P. Szoodoray, Gheorghe Ştefan, Endre Tormai, Ernst Kovacs, Antoaneta Andrei, în Catalogul Expoziţiei Republicane de Artă Plastică a Cadrelor Didactice, Bucureşti, iunie-iulie 1976.           
6)  Din juriu făceau parte Ion Irimescu-preşedinte, Abody Nagy Bela, Blendea Constantin, Deac Mircea, Demeter Wilhelm, Drăguţ Vasile, Dumitrescu Zamfir, Frunzetti Ion, Hatmanu Dan, Popescu Mircea, Vasilescu Paul, Vlasiu Ion, Jinga Ion-membri.
7)  Mircea Nistorescu a expus alături de Bela Nagy Abody, Petre Abrudan, Gheorghe Anghel, Gheorghe Apostu, Mihai Bandac, Eva Barabaş, Istvan Barabas, Francisc Bartok, Marcel, Bejcu, Iosif Bene, Ion Biţan, Constantin Blendea, Mariana Bojan, Teodor Botiş, Eugen Bratfanov, Sabin Bălaşa, Traian Brădean, Ion Bănulescu, Vasile Brătulescu, Ştefan Câlţia, Vasile Celmare, Tiberiu Cercel, Vasiliu Chintilă, Spiru Chintilă, Ioan Chişu, Rodica Chişu, Marius Cilievici, Mihai Cismaru, Alexandru Ciucurencu, Aurel Ciupe, Onisim Colta, Dan Constantinescu, Nicolae Constantin, Brăduţ Covaliu, Constantin Crăciun, Gabriela Drăpguţ Pătulea, Petre Dumitrescu, Zamfir Dumitrescu, Michaela Eleutheriade, Simion Florea, Petru Galiş, Dimitrie Gavrilean, Nicolae Georgescu, Vasile Gheorghiţă, Ion Gheorghiu, Val Gheorghiu, Alexandrina Gheţie, Traian Goga, Elena Geculesi, Eustaţiu Gregorian, Ion Grigore, Vasile Grigore, Octav Grigorescu, Viorel Grimalschi, Nicolae Groza, Dan Hatmanu, Mihai Horea, Traian Hrişcă, Semproniu Iclozan, Dinu Ilea Constantin, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Sorin Ilfoveanu, Corneliu Ionescu, Ion Gheorghe Ionescu, Gheorghe Iovian, Mircea Ispir, Erwi Kuttler,Gheorghe Labin, Iacob Lazăr, Rodica Lazăr, Matei Lăzărescu, Virgil Mancaş, Nicolae Maniu, Arpad Marton, Nicolae Matyus, Viorel Mărginean, Duca Miron, Eftimie Modîlcă, Alexandru Mohi, Nicolae Munteanu, Ion Musceleanu, Ana Nagy, Georgeta Năpăruş, Ion Neagu, Aurel Nedel, Laslo Nemeş, Margareta Nemeş, Constantin Niţescu, Romul Nuţiu, Ion Pacea, Corund Pall Lajos, Adonis Papadopoulos, Viorel Parţiu, Maria Pelmuş, Ştefan Pelmuş, Constantin Piliuţă, Sandor Plugar, Adrian Podoleanu, Gheorghe Pogan, Vasile Pop, Angela Popa Brădean, Eugen Popa, Mircea Popa, Ion Popescu Negreni, Petru Popovici, Livia Rusz, Mihai Rusu, Teodor Rusu, Ion Sălişanu, Paul Sima, Ion Stendl, Vlandimir Streletz, Liviu Suhar, Lucreţia Szasz, Adalbert Szilagyi, Ion Gorj-Şulea, Alexandru Şainelic, Gheorghe Şaru, Vladimir Şetran, Benone Şuvăilă,Eugen Tăutu, Kaspar Teutsch, Vasile Tolan, Viorel Toma,  Angela Tomaselli, Mihail Trifan, Corneliu Vasilescu, Ion Vlad, Mircea Vremir

Activitatea artistică a fost dublată de cea pedagogică, artistul implicânu-se cu dăruire în formarea  unor tineri plasticieni asupra cărora şi-a lăsat amprenta, reprezentativă fiind în acest sens  expoziţia de pictură „Pe urmele lui Andreescu” de la Muzeul Agriculturii din Slobozia, relatată de Gheorghe Marinel în Tribuna Ialomiţei 8). Aceasta nu a fost doar un eveniment cultural, ci a încununat activitatea pictorului prin  elevii clasei a IX-a a Liceului de Artă din Slobozia , care-şi desfăşurau ucenicia artistică la clasa sa. Compoziţiile au fost rezultatul muncii din tabăra desfăşurată pe Valea Buzăului la Cislău, Ruşăvăţ, Păliciul, Ursoaica şi Vipereştiul. Natura a devenit „pe cartoanele ucenicilor-pictori, peisaje în care perspectiva supraetajată a dealurilor sau cea plonjată asupra apelor meandrate, alături de rezolvările problemelor de culoare de peste an, găseau suportul emoţional declanşator pentru obţinerea armoniilor plastice.” Au expus Andrei Lăcrămioara, Apostol Maricica, Aron Denisa, Berghea Alina,
Cerchez Virginia Liana, Dumitrescu Augustin, Enache Aura, Manolescu Silvia, Oancea Cristina, Nicolae Ramona, Simoiu Cătălina, Şeitan Cătălina Cristina şi Xenofont Mariana.
Activitatea de profesorat se desfăşura în paralel cu cea de atelier, iar relaţia cu colegii de breaslă era permanentă. La Galeriile de Artă Constanţa, artiştii plastici din Brăila, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea, s-au reunite în lunile aprilie-mai 1976, iar Mircea Nistorescu a expus un peisaj 9) în care percepţia vizuală devenită integratoare, se plia pe structura principiilor picturii, conţinutul tablourilor create având rigorismul normelor academice.
De la manifestările de grup, pictorul nu trece foarte uşor la expoziţiile personale. Atenţia pe care o acordă acestui tip de prezentare în public este una demnă de seriozitatea muncii sale. Astfel, ziarul „Tribuna Ialomiţei” de vineri, 12 ianuarie, 2001, anunţa programul „Zilei Poetului nostru Naţional” care integra şi expoziţia personală a pictorului Mircea Nistorescu, prezentată de pictorul Bogdan Pietriş şi prof.dr.univ. Dan Cristian Popescu 10). Acesta din urmă constata dăruirea de care era capabil fostul său student, a cărui existenţă
„s-a desfăşurat cu intensitate pe crestele munţilor, pe scurgerile apelor, în câmpia tihnită, în spaţiul de meditaţie al atelierului”, artistul devenind „o matrice primitoare în care s-au reformulat, afectiv şi ethnic, toate experienţele interioare devenite imanenţe ale minunatelor sale imagini plastice”. Pictura sa, la fel ca existenţa sunt puse în slujba artei, motiv pentru care transformarea universului în imagini devine un strat pozitiv, un subsidiar al fiinţei sale.
Aşa cum se autoprezenta artistul, expoziţia personală din 2001 era o selecţie de lucrări din perioade diferite care puneau în evidenţă căutările artistice ale pictorului pendulând între „efecte plastice orientate mai mult pe contrast valoric, şi care s-au potolit după anii de frescă, fie de fervoarea anilor 80, când, fără a ieşi din lumea griurilor, acestea s-au colorat din ce în ce, mai mult cu voia lor decât a mea.”
În pliatul expoziţiei, maestrul său, pictorul Traian Brădean, care era reticent cu referirile laudative la adresa discipolilor săi, pentru că îi iubea pe toţi la fel de mult, scria în anul 2000 despre ucenicul său:
„Pictorul care lucrează din pasiune şi se manifestă frecvent şi firesc în expoziţii, pentru mine, are, deja, o importanţă-aceea de a-l şti predestinat să-şi ducă greul muncii îngenuncheat de propriile îndoieli, atunci când o calitate a raporturilor unei armonii coloristice, totdeauna în consonanţă cu forma, trebuie să fie, în final, expresia unui mesaj.
Mircea Nistorescu, căci El este pictorul de-acum, care, înainte cu decenii, mi-a fost student. Am bucuria că el îşi trăieşte viaţa ca un astru judecător cu sine, că pictura sa şi-o doreşte conformă crezului său.”
Aceste rânduri accentuau necesitatea muncii asidue identificându-se  cu talentul şi pasiunea la pictorul adevărat, ceea ce conduce la nelinişti, dar şi la momente de mulţumire, dacă artistul şi- a descoperit drumul apropiat viziunii propuse şi în acord cu dorinţele sale în legătură cu ţinta estetică.

8) Marinel, Gheorghe, Peisaj buzoian la Slobozia, în Tribuna Ialomiţei, An IX, nr. 1082, 13 noiembrie 1998, p.7
9)  Ceilalţi expozanţi care au reprezentat judeţul Ialomiţa la această manifestare au fost Silvia Dobre, Ionescu Maria, Alexandra Meiloiu, Tudor Meiloiu, Dan Ştefan Minea, Ion Pandele, Gheorghe Petre, Viorica Petre, Corneliu Ratcu, Maria Unţanu, iar pentru domeniul sculpturii Vasile Ivan, în pliantul Expoziţie Interjudeţeană de pictură, sculptură, grafică, arte decorative, editat de Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Constanţa, 15 aprilie-15 mai 1979.
10)  Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, Programul zilei de 15 ianuarie, în Tribuna Ialomiţei, anul XII, nr. 1304, 12 ianuarie 2001, p.3

Gravura.

Mircea Nistorescu are un ataşament special pentru domeniul gravurii, tehnică pe care a învăţat-o singur, abordarea plăcii de cupru cu tot ceea ce implică lucrul cu acul, atacul cu acid, încerneluirea, obţinerea de stadii în urma transpunerii prin presare pe hârtia de mătase, conducându-l spre colegii graficieni, în scopul de a afla detalii şi lămuriri. Reiterând subiectele din pictură, stăpânind procedeele fizice şi chimice impuse de această tehnică, portretele sau naturile statice în  linogravură, acvaforte şi acvatinta cu specificitatea lor de tipar înalt şi adânc, ne demonstrează că alegerea stilului de lucru se află în acord cu spiritul academic.
Opera artistului nu cuprinde un număr mare de gravuri, plasticianul abordând această tehnică din dorinţa de cunoaştere şi de exersare a desenului, pentru că gravura impune o stăpânire a elementelor de limbaj plastic şi a mijloacelor de expresie conform vechilor tradiţii pe care a demonstrat că le stăpâneşte. Lucrările gravate de Mircea Nistorescu implică o uşurinţă a execuţiei cu accent pe amănunt, dar aceasta are în vedere şi o cuprindere expresivă a ansamblului. Gravurile sale nu se înscriu în spectacolul vremurilor artistice de acum rămânând în lumea figurativă, într-o exprimare fără ambiguităţi, directă, care îi expune personalitatea artistică ce implică profunzimea experienţei în domeniul desenului  şi rigurozitate în tratarea tehnică.
Portretele gravate sunt prin excelenţă executate în direcţia unui realism în care citatul vizual al unei psihologii vine să identifice personajul cu latura sa lăuntrică, identificând-o şi să eternizând-o prin viziunea clasică.

Desenul.

Dacă pictura îl defineste ca pe un profesionist al penelului, ca pe un artist de forţă care iubeşte materia picturală jonglând între figurativul interpretat şi stilistica modernă, în sfera desenului, Mircea Nistorescu dă impresia unui foarte sensibil povestitor al lumii. Linia de multe ori continuă şi modulată, tendinţele de abstractizare în varianta recunoaşterii punctului de plecare, sunt caracteristicile schiţelor care ilustrează volumul de versuri „Freamăt de câmpie”, apărut la Slobozia în 1982. Imaginile redate sunt în acord cu  viziunea sa solară, legată de Câmpia Bărăganului, mesajul este lizibil, iar grafierea pare una poetică prin acordul cu textul şi prin sincronizarea cu discursul paginii. Eleganţa şi rafinamentul liniei negre pe fond alb evocă forme sintetice, analiza grafică lăsând-o pentru domeniul gravurii. Copaci stilizaţi, simboluri vegetale şi aviare, peisaje discret sugerate sunt în acord cu emoţia trăirii şi plăcerea de a desena cu siguranţa celui care defineşte forma căutând esenţa şi tainele lucrurilor perene.
Expoziţia retrospectivă din anul 2013, înglobează nivelul artistic al demersului plastic de până acum, al unui plastician împlinit, care a introdus în abordările personale pictura, desenul şi gravura, în fiecare dintre ele perceperea formei şi a cromaticii fiind de o expresivitate vitală în ambiaţa recuzitei selectate, intenţia de tridimensionalitate putând fi detectată la nivelul compoziţiilor figurative, aşezarea plată a subiectului fiind şi aceasta experimentată, între cele trei tehnici pe care le abordează existând o diferenţiere impusă şi de tehnică, dar în primul rând de neliniştile şi de căutările sale romantice, dar şi spirituale în legătură cu „Dumnezeul” din interiorul şi din afara artistului.