Una dintre framantarile unui colectionar de arta este aceea de a cauta noi si noi opere de arta, de-a iscodi cotloanele galeriilor de arta, uneori de-a lungul si de-a latul lumii. Si dupa ce operele ravnite, care innobileaza spatiul in care colectionarul vietuieste, ajung, in fine, in muzeul sau personal, el tot va continua sa caute, neostenit. Colectionarul de arta este asemeni unui explorator de frumos, a carui goana este neincetata. El cauta permanent capodopera, scormonind atat galeriile de arta, cat si aventurandu-se, in jocul achizitiv, la casele de licitatii. Dar, uneori, poti descoperi adevarate giuvaieruri estetice tocmai acolo unde te astepti mai putin. La fel cum in natura, cautatorul de aur gaseste filonul aurifer ingropat adanc in pamant, in arta, lucrari cu certe valentele estetice le poti descoperi ingropate adesea in uitare sau in anonimat. Odata aduse la suprafata insa, incep a straluci. Si oare cati pictori, astazi celebrii, nu au trecut neobservati in epocile in care au trait? Si cati dintre artistii nostri contemporani, nu astepta, inca, ca valoarea operelor proprii sa-i poarte in panteonul posteritatii?

O revelatie am avut-o atunci cand am descoperit, cu totul intamplator, pictura Danielei Lungu. Aureolate de o cromatica incadescenta sau de acele tonuri reci, hieratice, uleiurile pe panza ale artistei mi-au aparut ca tot atatea ferestre deschise catre o realitate superioara, trancendenta, al caror mesaj este mai presus de cele mai inspiratoare reverii. Pictura Danielei Lungu este circumscrisa unei excursii a spiritului catre inaltimi, purtand aspiratia nemuririi.  “Arhanghelul Uriel”, o lucrare plina de mister, apare descatusata de orice conventii ori stereotipii. Simplitatea tusei, in care procedeul aplicarii culorilor pe panza devine amprenta stilisca a pictoritei, creeaza acea emotie puternica, revelatoare. Simbolistica sacra, care transpare si din din alte lucrari ale sale, precum “Corul ingerilor”, asemana pictura Danielei Lungu cu o scara catre infinit, cu Scara lui Iacov, pe care urca si coboara ingeri. Astfel, lucrarile artistei devin autentice vehicule ale energiilor purificatoare, investite cu acea virtute pe care anticii o numeau “catharsis”. Dar poate ca pictura, la fel ca si muzica, se cere a fi contemplata in tacere, de multe ori cuvintele ramanand neputincioase in a exprima emotia estetica pe care doar artele o pot comunica, emotie care se intipareste apoi in sufletele sensibile ale tuturor iubitorilor de frumos autentic.

Articol de Lect.univ. Dr. Adrian Leonard Mociulschi