Florin Şuţu, pictor de măiestrii

de Tudor Octavian

În anii interbelici, măiestria – cu multele, provocatoarele şi entuziastele ei nedefiniri critice – avea întâietate în discuţia calităţilor unui tablou semnat de clasicii epocii. Se licita frecvent la criteriul măiestriei, adică al excelenţei la şevalet, printr-o graţioasă tautologie : măiestrie artistică. Maeştrii, de aceea se şi chemau astfel, erau proprietarii prin genă ai unor priceperi superioare, instituţionalizate în arta românească printr-un mod foarte personal al imaginii. Mod care era în consecinţa unei gândiri artistice foarte elaborate şi cu stăruinţa unor diferenţe puternice în expresie.
Florin Şuţu e, în structura sa definitivă, în structura pictorului care la 54 de ani nu mai schimbă, ci perfecţionează, un continuator al creaţiei interbelice de referinţă, un interbelic şi el rătăcit într-un început de mileniu confuz şi dedat la negaţii. Măiestriile sale la şevalet ţin o linie înaltă venind dinspre Eustaţiu Stoenescu, Băeşu, Bălţatu şi alţi câţiva asemenea acestora. O linie cu efecte sesizabile, cu impact estetic în pictura unor contemporani având vocaţia măestriilor, precum Grigore Vasile şi Sălişteanu.
În arta românească laică de după 1850, aşezările şi continuităţile sunt mult mai interesante şi mai productive decât revoluţiile. Ele, continuităţile – care în alte ţări se cheamă şcoli artistice – dau măsuri durabile ale calităţii. De aceea în pictura lui Florin Şuţu aflăm destule lucrări de parcurs, dar şi izbutiri excepţionale, de mare inspiraţie, care impun citările unor artişti – pictori precum cei de mai sus.
În relaţie cu generaţia, dar şi în creaţia de ansamblu a breslei, o bună parte din pânzele lui Florin Şuţu reclamă un complet de superlative, fără nici una din ipocritele elogii în uz la comentatorii năvalei de activităţi culturale şi plastice numite abuziv artă.     Arta e măiestrie cu o însoţire estetică, nu o ideologie de moment ilustrată cu obiecte şi imagini.
Estetica picturii lui Florin Şuţu se legitimează nu numai din aceea a creaţiei de vârf interbelice de la noi, ci şi din esteticile europene durabile, care au generat-o în epocă. Cu un plus însă de expresie în pânzele de dimensiuni medii spre mari, cu o devenire emblematică a unor teme tradiţionale. Ceea ce în mic e un peisaj cu amintirea unor soluţii plastice interbelice, în mare e şi un punct de vedere emancipat asupra a ce poate să fie arta peisajului contemporan.
Cele mai multe din lucrările lui Florin Şuţu produc surpriză, încântare şi o anume incitare la primenirea privirii. Încântarea, euforia trăită de un public variat în faţa unui tablou intens măiestrit e răsplata artistului.
Meşter pictor, Florin Şuţu !
Meşter în felul în care şi unor aleşi profesori de ai dumisale studenţii le ziceau,în semn de respect suprem, meşteri.