Solarium
– expun Silviu Ioan Soare şi Victor Grigore –

Gala Culturală a Anului, ediţia a VII-a, 2013, Călăraşi, a debutat joi, 12 decembrie 2013, cu expoziţia de artă plastică „Solarium” a artiştilor Silviu Ioan Soare şi Victor Grigore.
Silviu Ioan Soare, licenţiat al Facultăţii de Ceramică- Sticlă- Metal de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, clasa profesorului Ilie Rusu, expune ceramică sculpturală realizată prin ardere electrică şi în cuptor cu lemne, oxidare şi reducere, „pit firing”, „saggar firing” şi raku.
Materiale utilizate la crearea lucrărilor din această expoziţie sunt argila comună, gresia cu şi fără şamot, în tehnica ridicării la mână, care este cel mai dificil mod de a prelucra materialul ceramic, mai rar, artistul folosind şi porţelanul. De multe ori însă, preferă gresia fără şamot pentru că are mai multă plasticitate. Prin căldura lui, lutul permite jocul de sintetizare al volumelor şi determină un raport al lucrării cu spaţiu. Desprinderea de sol sau aderenţa cu acesta fac o structurare pe verticală sau pe orizontală a materialului care poate purta un dialog acerb cu tridimensinalul. Tehnica de a concepe lucrările la dimensiuni mari a fost exersată sub îndrumarea lect.univ.dr. Ionel Cojocariu. Artistul Silviu Ioan Soare continuă cercetarea în domeniul formei urmând un masterat în sculptură la clasa profesorului Adrian Pîrvu la Facultatea de Sculptură de la UNARTE, Bucureşti.
Permanenta căutare de efecte plastice inedite este realizată prin tipurile de ardere practicate, prin stilizarea formei şi adecvarea acesteia la subiect. Îndepărtarea de prototipuri şi alegerea unui drum mai liber în realizarea lucrării în limitele unor rigori care înglobează echilibrul şi armonia, l-a determinat pe artistul ceramist să abordeze şi compoziţiile masive şi expresive, care să sugereze ritmul dinamic, să degaje energii, să evoce metamorfoze, mişcare sau încremenire.
Printre compoziţiile expuse se află o „Caracatiţă” cu tentaculele gândite în arcuri de cerc dispuse asimetric în jurul bazei structurale. Aceasta face parte dintr-o serie de lucrări în care artistul urmăreşte să redea naturaleţea animalului marin în momente de încordare sau de relaxare, moliciunea corpului său transpusă într-un material care, prin ardere, se pietrifică. Pe lângă sfera lumii acvatice, Silviu Ioan Soare abordează şi un subiect specific civilizaţiei medievale, unicornul. Lucrarea sa pe această temă a fost expusă de curând la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti, în cadrul Bienalei de artă plastică, ediţia a II-a, 2013, organizată în memoria lui Octavian Ion Penda şi al cărei curator a fost Dan Tudor Truică.
„Vibraţie” defineşte o formă abstractă pe a cărei suprafaţă sunt incizate geometrii şi frize din linii şi puncte, invocând totemurile aborigenilor din Pacific. Congruenţa dintre o idée conţinătoare a imaterialităţii şi transpunerea ei în ceva palpabil, exprimat concret denotă capacitatea plasticianului de a da semnelor o legitimă ordine în cadrele unei forme ce pare a fi un portret stilizat, al cărui spirit emană energii a căror transcendenţă determină sensul său imaterial şi abstract.
„Capcana viselor” are două variante. În prima, oamenii aşezaţi în registre suprapuse, sunt prinşi într-un disc suspendat creând ritmuri prin liniile corpurilor, în cea de a doua personajele fiind introduse într-un fel de formă circulară, care sugerează o groapă evocând labirintul în care este prinsă fiinţa. Cu reveriile ei legate de tot ceea ce este frumos, acesteia îi este schimbat cursul existenţial datorită sinuoaselor trepte ale societăţii contemporane, care o dezumanizează.
Ceramistul Silviu Ioan Soare a copilărit în Munţii Vrancei, în satul Poiana, fiind fascinat de relief, de oamenii simpli şi de viaţa care se derula în simbioză cu obiceiurile locului. „Pădurarul” reflectă un fragment din existenţa artistului, fiind realizat prin ardere în cuptorul cu lemne, în atmosferă puternic reducătoare. Podoaba capilară a pădurarului este asemeni unor frunze uscate, iar figura rugoasă aminteşte de coaja cu structură neregulată a trunchiului de copac.
„Înţeleptul”, construit prin tehnica ridicării la mână şi finalizat prin metoda „pit firing”, care i-a conferit nuanţări de alb, gri, negru, maron şi efecte de picturalitate, este conceput ca o structură monolitică, cu preocupare pentru amănuntele faciale şi pentru mantia expresivizată prin modelaj.
Silviu Ioan Soare a expus alături de prietenul său, Victor Grigore, în anul 2013, cei doi prezentându-şi lucrările împreună în cadrul mai multor manifestări artistice.
Portretele lui Victor Grigore aduc în prim plan caractere şi psihologii în contextul unor dese schimbări de flux chromatic, care evidenţiază griuri deschise până la argintiuri, tuşe grele, evocând întunericul şi trăsături de penel evanescente. Juxtapunerile de culoare descriu forma solidă, bine articulată a conturului, dar şi poezia chipurilor pline de lumină. Expresiile demne, cu priviri concentrate, evocând conţinutul unor trăiri profunde, sunt tratate de pictor în sensul decantării spiritului, al crispării şi relaxării, al determinării suferinţelor şi bucuriilor misterioase ale sufletului, care se pliază pe transfigurarea arhitectonică a femeii implantată în pictura sa ca semn fundamental al existenţei. Pendulând între efectele romantice şi cele barocizante de teatralităţii şi patetismului, portretele de femei pe care le creează artistul sunt chipuri imaginate sau reţinute din cotidian. Victor Grigore este asemeni unui regizor care înzestrează personajele sale cu diferite nuanţe simbolice relaţionând figurile şi desfăşurarea lor pe simeze cu o peliculă cinematografică în care chipul femeii execută o mişcare de rotaţie ce relevă multiplele ei trăiri şi faţete. Exponent al Şcolii de Pictură de la Baia Mare, şi-a axat preocupările tematice pe una dintre cele mai dificile specii ale picturii, portretul. Cu o astfel de lucrare a participat, alături de nume sonore ale artei contemporane româneşti, la o expoziţie care a fost deschisă cu puţin timp în urmă la Galeria „Simeza” din Bucureşti, sfârşitul de an aducându-i încheierea unui contract cu galeria „Tempus” din Londra.
Pictorul asociază ideea de zbor cu puterea de transcendenţă a gândului în compoziţia „Comunicare”, care face parte din colecţia artistului. Aceasta este realizată după principiile clasice ale echilibrului, într-o cromatică sobră, evidenţiată de conturul précis al unui desen riguros, chipul femeii şi elementul aviar fiind aşezate simetric faţă în faţă.
Tuşele scurte şi puternice ale „Portretului” sunt relevate într-un joc al trăsăturilor de penel foarte picturale şi expresive. Efectul unui halou energetic înscrie imaginea în direcţia metamorfozelor visului şi al unor taine aflate în ascundere. Inedit este felul în care este privit chipul din semiprofil, cu un raccourci ce îi permite artistului să aşeze pe figura melancolică sentimentul nostalgic al amintirilor.
Lumea interioară a femeii este redată în „Reverie”, subconştientul şi dimensiunea nedisimulată a visului sunt evocate într-un portret al cărui calitate este picturalitatea cu plasticitatea sa desăvârşită şi cu patetismul ca atitudine sensibilă a spiritului. Profilul, amplasat pe diagonală, induce o ascendenţă şi o mişcare a imaginii. Ochii închişi relevă trăirea ascunsă, misterioasă, înscriindu-se ca mod de abordare în estetica personală a artistului, legată de tendinţa de tip baroc de evaluare a sufletului, aflat într-un moment de maximă linişte, suflul barocizant fiind termenul în care putem defini atitudinea estetică a artistului faţă de modelele sale.
Corpul uman este unul dintre subiectele pe care artistul îl abordează în egală măsură cu portretul. Trăsăturile picturale de penel din „Nud”, efectele expresioniste, cu accentele de lumină create prin culori deschise, diafane şi umbra la rândul ei cu un ecleraj subtil, elaborat din grizări rafinate, conferă compoziţiei monumetalitate şi aerul unei abordări clasice prin proporţiile corpului şi raccourci-ul corect folosite. Bun desenator, Victor Grigore nu se dezice de principiile stabilite de demersul istoriei artei în ceea ce priveşte forma, atitudine ce face din lucrarea „Nud” o compoziţie deopotrivă modernă, prin modul de aşezare al tuşelor, dar determină şi o sugestie a abordărilor realiste, prin armătura pe care se grefează culoarea. Atitudinea de repaus a omului a fost redată prin evocarea nefiinţei într-o compoziţie numită „Odihnă”, prin surprinderea personajului în starea de încremenire. Fondul închis neutralizează figura, compoziţia deschisă este paradoxal realizată printr-un demers static, calitate excepţională a lucrării. Amplasat pe diagonală, portretul readuce în memoria noastră nesiguranţa, latenţa individului şi decrepitudinea lui.

Ana Amelia Dincă,
critic de artă