Jurământ “misterios” găsit la Muzeul Literaturii Iaşi; între semnatari, N. Culianu şi Ion Creangă

ion_creanga
IAŞI (MEDIAFAX) – Un jurământ “misterios” a fost descoperit în arhiva Muzeului Literaturii Române (MLR) din Iaşi, documentul dezvăluind existenţa unei grupări “secrete” din care făceau parte mai multe personalităţi ale secolului al XIX-lea, între care Nicolae Culianu, Nicolae Gane şi Ion Creangă.
Potrivit reprezentanţilor Muzeului Literaturii Române din Iaşi, circumstanţele în care documentul a fost semnat sunt, deocamdată, necunoscute, însă instituţia a început demersurile de cercetare în vederea stabilirii contextului în care a luat naştere “comitetul” şi a identificării tuturor semnatarilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nicolae_CulianuNicolae Culianu – matematician, junimist

Documentul, descoperit recent în arhiva MLR Iaşi, arată existenţa unei grupări “secrete” din care făceau parte personalităţi proeminente ale secolului al XIX-lea, între care şi mai mulţi membri ai Societăţii Junimea din Iaşi.
Textul-jurământ este semnat de nume importante precum Nicolae Culianu, Nicolae Gane, Alexandru Lambrior, Ion Creangă, cărora li se adaugă A.C. Şendrea, I.A. Darzeu, C. Corjescu, D.A. Anghel.
“Jur pe onoare şi conştiinţă./ Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect şi să execut toate hotărârile luate de comitetul din care face parte. Şi să păzesc secret absolut./ Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi sfânta Cruce”, se arată în textul semnat de membrii grupării.
Cercetătorul ştiinţific al MLR Iaşi, Dan Jumară, a declarat, marţi, presei că acest text se înscrie în “categoria jurămintelor de credinţă faţă de patrie şi popor”.
“Sunt absente indiciile lămuritoare cu privire la organizaţia căreia i-ar aparţine misteriosul Comitet ale cărui hotărâri urmează să fie respectate şi executate. Fiind vorba de personalităţi cunoscute ale culturii româneşti, majoritatea afiliaţi Societăţii Junimea, am fi tentaţi să ne gândim la o organizaţie a francmasoneriei. Ne oferă însă un contra-argument puternic prezenţa iscăliturii lui Ion Creangă – care, se ştie cu certitudine, nu a fost francmason”, a afirmat Dan Jumară.
Cercetătorul ieşean a mai spus că documentul a fost semnat înainte de anul 1883, când a încetat din viaţă unul dintre semnatari, respectiv Al. Lambrior.
“Având în vedere statutul moral şi profesional al celor care semnează succintul manuscris, putem considera că aceştia şi-au respectat jurământul. Semnatarii însă au reuşit, fără îndoială, să păzească secretul absolut, cu privire la forma lor de organizare, după cum s-au şi angajat”, a declarat cercetătorul ştiinţific al Muzeului Literaturii Române Iaşi, Dan Jumară.
Nicolae Culianu (1834-1915) a fost matematician şi astronom, membru al Societăţii Junimea şi al Academiei Române, rector al Universităţii din Iaşi, între 1880 şi 1898.
Nicolae Gane (1828-1916) a fost scriitor, magistrat, avocat şi om politic, ministru, membru fondator al Societăţii Junimea şi membru al Academiei Române, iniţiat în loja masonică “Steaua României”.
Un alt semnatar al documentului, Alexandru Lambrior (1845-1883), a fost filolog şi profesor, membru al Societăţii franceze de lingvistică, al Societăţii Junimea şi membru corespondent al Academiei Române.
Ion Creangă (1837-1889) a fost scriitor, membru al Societăţii Junimea, A.C. Şendrea – profesor la Facultatea de Drept a universităţii ieşene, iar I.A. Darzeu este considerat un remarcabil pedagog, autor de manuale şcolare în perioada respectivă.
“Vom continua munca de cercetare pentru a afla mai multe amănunte legate de acest document misterios”, a mai afirmat cercetătorul ieşean Dan Jumară.

Florin Gheţău, corespondenti@mediafax.ro