de Ana Amelia Dincă
Critic de artă

Ştim cu toţii că imaginaţia este specifică creaţiei originale, lipsite de constrângerile normelor în care este îngrădită gândirea raţională. Despre acest proces cognitiv superior se poate vorbi şi în cazul lui Petru Botezatu care, combinând fragmentele lumii vizibile, cărora le conferă un sens în drumul lor de la subconştient la conştient, ajung să aibă un coeficient de originalitate atunci când artistul poposeşte pe tărâmul fantasticului inducând o viziune suprarealistă picturii sale, care se obiectivează în naraţiuni ce aşează privitorul într-o  încurcătură a descifrării.  
La nivel stilistic se întrevede experienţa  şi imaginaţia reproductivă, multe compoziţii fiind organizate după structura icoanelor, exerciţiul său în zona picturii religioase egalând impresia că artistul visează necontenit, cel puţin aşa pare atunci când îi priveşti lucrările,  diferite de fiecare dată. Nota de unitate apare la nivelul organizării compoziţiei cu elemente complexe, numeroase, structurate în urma unor acumulări care, aduse în aceeaşi matcă, devin imagini încifrate, formate din fragmente înglobate în memoria afectivă a artistului, un explorator al formei, care vizează echilibrul şi armonia, un fidel cercetător al proporţiilor, al cromaticii şi un adept al rigorilor compoziţionale. Această experienţă este determinată de analiză, sinteză, comparaţie între structurile vizuale percepute din sfera realului şi dublate de referinţe care reflectă confluenţa stilistică şi spirituală a mai multor culturi.
Elementul specific artei sale este suprarealismul înţeles nu numai din punct de vedere al libertăţii de expresie ci, mai degrabă, din perspectiva puterii de fabulaţie, de imaginaţie fără limite. Această metaforă aflată sub autoritatea visului  încorsetează în ea eliberarea eului, dorinţa lui de a se manifesta sub acţiunea insesizabilă a subconştientului, transpusă pe pânză în mod lucid, dar cu subiectivitatea celui care visează cu ochii deschişi şi îşi închipuie privelişti siderale, decoruri şi episoade miraculoase. 
Seria de lucrări „Imaginaria” ne demonstrează că Petru Botezatu este un plastician complex, cu sute de lucrări înglobând diverse specii ale picturii, în fiecare tablou registrul compoziţional fiind întotdeauna altul, abisurile subconştientului deliberând cosmogonii în scenografia stranie, suprarealistă propusă în urma analizei lumii obiective, care devine imaginea unei reflectări individuale a artistului asupra contextului său existenţial.
„Viaţa fără formă” este concepută cu rigurozitatea unui calcul matematic, atmosfera este deconcertantă, personajul masculin îşi relevă anomalia ecrescenţelor digitale, zidul separă lumile suprarealiste, cea atropomorfă de cea iluzionistă şi este străpuns de mâna unei statui construite după o mecanică a visului, într-un cadru ce îşi  revendică relaţia dintre spaţiu, obiecte, fiinţe, timp.
„Exod către ultimul continent” ne intoduce într-un registru vizual total diferit, unde detectăm frumoasa mişcare a liniei gotice şi graţia antică a eroinei amplasată central. Personajul colectiv înglobează caracteristicile unui grup agitat, cuprinde expresii contradictorii ale figurilor şi gesturi care denotă preocupări diverse şi o umanitate de un dinamism acerb, un studiu de mişcare şi o expresivitate în sugestia unor elemente veterotestamentare.
În „Ospăţ în Cornul abundenţei”, pictorul este atent la detalii şi îşi  gândeşte lucrarea în tonalităţi calde, transformând-o într-o feerie atunci când intră în acţiune muzica, florile, fetele frumoase, fructele şi cupele cu licori alese.
„Regresiune” are o catifelare cromatică amintind efectul tapiseriilor şi un ancadrament conţinând derularea poveştii pe care artistul doreşte să o transmită, iar „Studiu despre inconştient”, cu registrele de figuri dispuse circular într-o compoziţie închisă, marchează zona inaccesibilă a minţii şi imaginea multiplelor faţete necunoscute ale omului, diseminate sub forma unor chipuri care străbat periplul existenţial al artistului. Griul metalizat alături de verde denotă aceeaşi putere expresivă ca reţeaua de linii care marchează forţa venelor intrauterine din „Puteri generative”, un spaţiu al imaginării unde artistul dialoghează cu natura biologică, făcând o introspecţie asupra evoluţiei fiinţei şi asupra procesului de formare a acesteia, într-o abordare suprarealistă. Fătul se dezvoltă în încrengătura unui copac, având mamă natura, care apare sub forma unei femei efilate în structura arborelui, conferindu-i un flux generativ.     
În unele lucrări descifrăm o linişte deplină, vizibilă în limpezimea şi grija de diseminare a elementelor care îşi aclamă forţa simbolică. Alte compoziţii sunt sinuoase, pline de contorsiuni şi zbucium la fel ca periplul existenţial al artistului, care îşi imaginează lumea ca un ecou al divinităţii şi al lucrurilor frumoase, al armoniei şi al structurii indisolubile a materiei. Pictura sa, un reflex al închipuirilor, al stărilor afective şi al acumulărilor intelectuale, care se proiectează în compoziţii ce abundă de forme vegetale şi făpturi redate în nota neobişnuită a celui care visează şi doreşte o lume ideală, îl face pe artist un imaginativ căruia îi place să mediteze sub cupolele largi şi pline de lumină ale bisericilor unde pictează sfinţi şi unde sufletul său se îndumnezeieşte.

Petru Botezatu s-a născut în anii războiului şi a  cunoscut rigorile închisorii comuniste de la Gherla la vârsta de 19 ani, nu din ipostaza de contestatar al regimului comunist, ci de pe poziţia existenţială a unui adolescent, arestat împreună cu alţi 4 tineri dintr-un motiv banal şi condamnat la 12 ani  de temniţă grea în calitate de „căpitan şef  al unei organizaţii contrarevoluţionare împotriva securităţii statului”, fiind judecat la Iaşi de un tribunal militar, în procesul public numit al „elevilor de liceu”. Redeschiderea dosarului a însemnat comutarea condamnării la asociere ilegală. Închisoarea i-a adus ani grei de muncă silnică, acest episod având influenţe nefaste asupra existenţei sale sociale, mai ales în perioada imediat următoare finalizării studiilor academice de specialitate, petrecută în 1967, când plasticianul a întâmpinat tot felul de piedici din partea autorităţilor, în momentul încercării de integrare în fenomenul artistic al acelor vremuri, iconologia comunistă neacceptând suprarealismul. Fiind considerat element periculos, motiv pentru care era în permanenţă supravegheat şi cenzurat, pictorul refuză asimilarea ideilor dogmatismului totalitar în viziunea sa creatoare.
Formarea sub autoritatea Academiei de Arte din Bucureşti, petrecută în intervalul 1964-1967, când a existat o oarecare liberatate pentru artiştii care îşi puteau alege subiectele, i-a asigurat o pregătire solidă la clasa maestrului Traian Brădean. „Tezele din iulie 1971” au schimbat oportunităţile viziunilor plastice, care au culminat cu arta neototalitară din anii 80 şi cu exacerbarea cultului personalităţii lui Ceauşescu. Pe acest fond politic a debutat şi s-a scurs o perioadă importantă din viaţa lui Petru Botezatu, însă cei 10 ani petrecuţi la Vălenii de Munte ca profesor de desen au compensat  dorinţa sa de exprimare artistică liberă, pentru că artistul s-a dedicat studiului şi experimentelor, care să îi consolideze acumulările din perioada uceniciei. În anii următori licenţierii, participarea la expoziţii de grup la  Ploieşti şi Bucureşti, nu i-a permis manifestarea personalităţii creatoare în sensul deplinei dorinţe de afirmare. Petru Botezatu făcuse închisoare şi nu era dispus să aservească directivelor de partid, ceea ce îi îngrădea originalitatea şi creativitatea în apariţia pe simeze în expoziţii de grup de caracter naţional prin atitudinea refractară a sistemului, prin eliminarea lucrărilor sau prin cenzurarea expoziţiilor personale. În 1977 renunţă la activitatea de la catedră şi se dedică imaginii sacre aproape un deceniu, ceea ce a implicat o estetică diferită, dar nu total străină cunoştinţelor sale artistice şi o altă perioadă de studii, perfecţionări, examene necesare autorizării ca pictor de icoane şi frescă. Peste doi ani, Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei l-a desemnat să picteze biserica din Bucea-Piatra Craiului, prima sa realizare în domeniul artei monumentale. Devenind cel mai bine plătit pictor de biserici al perioadei pentru frescele de la Ieud, Baia Mare, Maramureş, Biserica din Bobota, Capela Seminarului Teologic din Cluj, lucrări care au format un registru solid pentru recomandarea activităţii de muralist, prestigiul artistic dobândit fiind pe măsura talentului şi seriozităţii, artistului i-au fost încredinţate şi alte ansambluri parietale ale unor lăcaşuri religioase, până în 1988, când s-a refugiat în Austria cu ajutorul unei vize obţinute în scopul vizitării Aşezământului Românesc de la Locurile Sfinte din Israel. În cei doi ani de şedere la Viena şi-a deschis trei expoziţii personale şi a repictat frescele istorice de la Maria Alm din Salzburg. Plecarea în Canada a însemnat o eliberare de constrângerile propriei conştiinţe, determinate de periplul existenţial de până la acel moment, dar şi un real succes, prima expoziţie deschisă la Ottawa, într-o galerie aflată vis-a-vis de Galeria Naţională, asigurându-i succesul artistic şi financiar. Petru Botezatu a expus în numeroase galerii din Montreal, Toronto şi Ottawa, achiziţiile au venit din partea colecţionarilor şi au culminat cu întrarea în proprietatea Muzeului Civilizaţiei a unei lucrări sacre expusă în regim permanent.   
Pictorul va definitiva pictura catedralei “The Holly Trinity”, din Vancouver, iar prestigiul său va ajunge până în Statele Unite ale Americii, unde va decora în stil renascentist “Beeson Divinity School”, de la Samford University din Bitmingham, Alabama.
Destinul său artistic a făcut ca în anii 2000 să fie rechemat în România pentru a picta  biserici, după ce în 1994 realizase frescele capelei din incinta mănăstirii Neamţ, începând, în anul 2001, la Zalău, lucrul la catedrala „Sfânta Vineri”, care urmează a fi definitivată, iar din 2003 , în acelaşi oraş, demarând repictarea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Petru Botezatu are un fel al său de a picta, „un stil care, pornind de la originile picturii de biserici în stil bizantin, respectând canoanele şi dogma ortodoxe, valorifică toate cuceririle artei spirituale…tinzând să dea o expresie pe măsura creştinului secolului 21, dezvoltat astfel încât să concilieze vechimea de peste două milenii a religiei creştine cu frumuseţea şi înţelepciunea formelor înnobilate de trecerea vremurilor până în timpurile moderne. Este o pictură a lumii cristice, este o viziune personală, o transpunere în termeni perceptibili pentru umanitate, a lumii biblice.”