Interviu de Gabriela Bidu

Fotografii de Mihai Constantin

Personalitate discretă în peisajul artelor româneşti contemporane, pictorul Mihai Cârstea se bucură totuşi de o aprecierea unui număr important de colecţionari şi iubitori de artă. A absolvit Academia Naţională de Arte în urmă cu aproape două decenii şi în acest interval a prezentat peste 20 de expoziţii personale în ţară şi străinătate. Acesta este un fapt relevant ce demonstrează că Mihai Cârstea este în acelaşi timp un pictor foatre  harnic. M-am convins de acest acest fapt de fiecare dată când i-am vizitat atelierul aflat într-un complex vechi al UAP din apropierea cunoscutei pieţe bucureştene Matache. Zeci de picturi din toate dimensiunile reprezentând toate genurile, dar în special rafinate peisaje,  stau stive pe lângă pereţii incintei. Acestea împreună cu portrete trasate cu acurateţe, nuduri elegante dar şi naturi statice, delicat exchilibrate, alcătuiesc un univers pictural ce ne trimite cu gândul la cele mai bune tradiţii ale artei româneşti. De altfel, şi eleganţa, solicitudinea şi distincţia cu care pictorul Mihai Cârstea te primeşte în vizită îţi aminteşte de aceleaşi vremuri de care nu odată ne amintim cu nostalgie.

– Mihai Cârstea, cu toate că ai un public apreciabil eşti o prezenţă foarte discretă pe simeze.
– Ca oricare membru UAP pot expune o dată la doi ani în galeriile Uniunii. Prin urmare, voi expune cel mai probabil anul viitor. Dar activitatea mea expoziţională este mult mai bogată: expun destul de frecvent în alte spaţii în Bucureşti şi în ţară, în medie 3-4 expoziţii pe an. Discreţia despre care vorbiţi este cauzată mai degrabă de insuficienta mediatizare a acestei activităţi.
– Specialiştii au semnalat consecvenţa cu care practici frumosul în sens clasic, într-o lume în care abundă bizareriile de tot felul, ca să mă exprim delicat. Eşti cumva un aprig conservator?
– Sunt consecvent cu mine însumi. De mic copil am admirat pictura românească autentică – mai alesinterbelicii – şi la fel o iubesc şi acum. Aşa simt, aşa pictez. Cât despre ceilalţi… fiecare îşi are sau îşi caută propriul loc în peisajul artei româneşti contemporane şi în preferinţele publicului. Eu mi-am stabilit drumul şi îmi place să cred că lucrările mele mă definesc…. Din puctul ăsta de vedere pot spune că sunt conservator.  Dar în acelaşi timp, respect modul de exprimare al fiecărui artist care crede în ceea ce face, fie el modern sau nu.
– Practici cu obstinaţie pictura de şevalet. Cum îţi alegi subiectele? Spune-ne ceva despre evoluţia ta artistică.
– Orice imagine poate fi un subiect. Eu le aleg pe cele care îmi trezesc o anume emoţie, o anume vibraţie sufletească. Nu caut pitorescul în mod deosebit, ci mai degrabă subiectul este un pretext pentru culoare, pentru interpretare. Nu copiez natura, ci o interpretez, o filtrez prin propria personalitate, apoi îşi pune amprenta pe lucrare  şi impresia de moment, felul în care cade lumina etc… Majoritatea peisajelor mele sunt făcute în aer liber, de aceea niciodată acelaşi peisaj nu va fi pictat de două ori la fel. Nu sunt un manierist şi nu am nicio şansă să devin. Aceste lucruri le-am învăţat de la maeştrii cu care am avut şansa să fiu contemporan, pe care i-am admirat şi încă îi admir, care mi-au “jalonat” astfel evoluţia artistică.
– În ceea ce priveşte tehnica o consideri prioritară în faţa inspiraţiei?
– În decursul anilor mi-am stabilit un anume mod de lucru, anume principii pe care le aplic pentru a desăvârşi o lucrare. Dar fără inspiraţie nu pot începe acea lucrare, deci ambele pot fi esenţiale pentru creaţie. Aş putea spune însă că inspiraţia îmi dictează tehnica. Fiecare subiect se cere abordat într-un anume fel.
– Acum te-aş întreba ceva despre întâlnirea cu publicul. Ce înseamnă ea pentru tine?
– În funcţie de reacţia publicului, îmi monitorizez activitatea. Când reacţionează pozitiv mă simt răsplătit pentru tot efortul şi în acelaşi timp mă motivează să continuu. Relaţia public-artist este o relaţie dinamică, fiecare primeşte şi oferă în egală măsură.
–  Cum se descurcă în zilele noastre un pictor în apogeul etapelor de creaţie? Cum vezi peisajul artei româneşti contemporane?
– Nu putem generaliza. Unii pictori o duc mai bine, alţii mai puţin bine, în funcţie de recunoaşterea pe care au reuşit să şi-o câştige. Publicul larg nu are o educaţie plastică pentru a aprecia, a ajunge să-şi dorească şi în final să achiziţioneze o lucrare de artă. Publicul cunoscător este destul de restrâns şi în mare parte cu posibilităţi materiale modeste şi nu-şi permite să achiziţioneze o lucrare. Mai intervine aici şi subiectivismul celor care au “pâinea şi cuţitul”, care-i favorizează pe unii artişti, defavorizându-i pe alţii.
Cât despre peisajul artei româneşti contemporane, pot spune că este foarte colorat. Observ o estompare a liniilor care separă arta de kitsch, o oarecare tendinţă către vulnerabil în unele lucrări. Dar nu pot să nu remarc şi lucrări de excepţie, artişti de excepţie, care rămân loiali propriilor sisteme de valori, uneori chiar şi cu riscul marginalizării.
(interviu din 2006, fotografii din septembrie 2014)