Gânduri – Portret de creație (despre artă cu pictorul Traian Secară)

secara_traian_artindex_009Gânduri – Portret de creație

de Traian Secară

Frumosul și urâtul
Orice tablou reușit e frumos așa cum orice om întreg este. Frumosul este purtătorul armoniei. Urâtul, al dizarmoniei. Dar Răul ?! Acesta e un principiu moral. Ca atare, în tablourile mele apar două elemente negative, nonfrumoase:
Dizarmonia-imperfecțiunea unui tablou în raport direct cu exprimarea ideii.
Nici un tablou nu poate reda perfect o idee. Dar o idee, prin valoarea ei, consfințește tabloul ce se străduiește să o releve-reveleeze. Căci ideile sunt rare, scumpe, uneori unice, dar și obligatorii în cultură. Altfel cultura e
amuzament-bâlci, tocarea timpului. Cultura e armătura umanului. A umanului din om. A bietei ființe umanoide în parcursul ei spre ființa om. Arta e chiar ceva mai mult. E și formă de cunoaștere, instrument al cunoașterii umane, alături de știință și filosofie. Arta autentică e material pentru filosofie. Înrudirea aceasta îl obligă pe cel ce se vrea artist să țină cont de legile filosofiei. Iar filosofia nu se poate lipsi de știință. De știință și de artă. Arta e subiectivitatea în cunoaștere/autocunoaștere. Știința e obiectivitate. Filosofia este eseul celor două forme de cunoaștere, subiectivă și obiectivă. Filosofia ne revelează sensul umanului, valorile lui, ierarhiile lui, locul lui în Totul (Întregul) existenței. Și meritele și slăbiciunile, deci. Artistul trebuie să țină cont de acestea dacă vrea să fie material(minereu) umanistic.
Urât e tot ce are legătură sau face trimitere la slăbiciunile sau la antivalorile umanului/omenescului. Spre a fi abandonat sau măcar ocolit și rectificat. Frumosul e tot ce revelează sau face susținere-trimitere-lobi (jertfă pentru) valorilor umanului/omenescului/umanității.  Frumosul e și artistic-estetic dacă are rol în existență, iar arta e în slujba ei, deci frumosul artistic e o valoare de gradul al doilea, de gradul întâi fiind valoarea vie, în act-acțiune-efect direct asupra vieții umane (cunoașterea adevărului, afirmarea lui, armonizarea lui cu binele, binele vieții, atât a umanului cât și a naturii-mama vieții).
Azi, frumos e orice adevăr științific, adevăr uman,  adevăr al naturii (mamă a vieții). Orice le amenință e rău, orice e rău e și urât. Un tablou e ”urât” dacă e nereușit, iar cel mai nereușit este cel care promovează sau nu discerne răul. Un tablou nereușit e urât căci nu are ce/nu știe a/nu reușește a comunica – adică e urât formal (în forma lui exterioară).
Un tablou ce promovează răul e imoral, e deci urât din punct de vedere uman/filosofic-estetic, adică e urât ideatic(din punct de vedere al ideii).
Comunismul a fost un regim impus, deformat, dezumanizant în multe aspecte ale sale. Operele artistice care l-au susținut capătă în parte caracterul de urâte după conținutul de comunism și se salvează parțial prin conținutul uman ce-l dubla pe cel comunist. Valori alterate. Tablouri urâțite de comanditar pe măsura slăbiciunii producătorului. De fapt mașina de propagandă(!) condiționa soarta artiștilor.
Nepăsarea sau formalismul actuale subminează producerea valorilor artistice, fără să chiar suprime acest proces.
secara_traian_artindex_005
Moralitatea. Și cea a artistului.

Să slujești omul. Să-i oferi adevărul. Adevărul e aflat de cunoaștere. Cunoașterea e un efort al umanității de a se cunoaște pe sine, legile vieții, ale societății, ale individului, ale naturii. Cunoașterea se însușește în cadru organizat și individual prin organizarea cunoștințelor/informațiilor, prin însușirea operelor științifice, artistice și filosofice, fiecare individ având obligația de a fi un actor-element-rotiță a cunoașterii spre a putea intra în armonie cu restul societății.
Organizarea social politică trebuie să țină cont de valori și să le promoveze prin înseși structurile sociale, statale, universale, spre evitarea stagnării, regresului și dezastrelor umane .
Cunoașterea științifică a lumii prin rațiune dă soluții de existență, exprimate de omul de știință cu educație filosofică, filosoful însuși e obligat să ia act de adevărurile științifice, spre a stabili parametrii existenței. Cunoașterea artistică nuanțează viața, conștiința umană depinzând și de viața biologică-naturală a omului oricât ar fi ea de intimă, devenind problemă de cunoaștere și științifică și artistică pentru a fi reglementată filosofic, progresiv, pe măsura înaintării istorice, voința umană fiind una pentru întreaga umanitate, evitând ciocnirile interumane. Dezastrele războaielor trebuie să devină teme fundamentale în cunoașterea umană spre a evita producerea lor, spre a diminua urmările. Nepăsarea, neglijența, lacunele în educația prin cunoaștere rațională și cultivarea adevărului științific, artistic și filosofic sau înlocuirea chiar a cunoașterii prin mistificarea lumii vieții și omului, vor duce la noi conflicte interumane. Fără cultivarea rațiunii ca instrument al cunoașterii vom umbla pe drumuri greșite și vom plăti la scadență.
Artistul are obligația de a cunoaște dacă pretinde a se exprima. Judecați dumneavoastră lucrările mele prin asta. Estetica mea(teoriile artistice ale mele)  trebuie să fie subordonată Filosofiei actualizate. Cunoaștere sau mistificare (deificare, demonizare, supranaturalizare, misterizare…).
Orice interpretare neconformă cu adevărul duce la aberații, la comportament neumanizat, neconform cu natura noastră reală și cu legile vieții și naturii. Chiar la negarea vieții în diferite nuanțe. Vezi lupta pentru putere a celor neîndrituiți, vezi principii neconforme cu legile umane ale vieții ale naturii, votate și impuse și producând victime.

Moralitatea presupusă în operele mele nu poate fi valabilă fără a avea o universalitate autoasumată de uman-omenesc-omenire-majoritate umană, fără a avea pretenții de suprauman-deasupra omului-umanității. Dacă asta o face incompatibilă cu anumite morale istorice sau contemporane, e tocmai pentru că nu poate fi universal valabilă în mod absolut și nici nu pretinde să fie obligatoriu acceptată ci doar supusă gândirii umane raționaliste spre a intra cu cea conținută în operele mele în dialog, cu vreun câștig sau cu o anumită pierdere. Morala mea nu poate fi alta decât a unui artist raționalist, nici doar artist(adică doar subiectiv) nici doar raționalist(nonsubiectiv, doar obiectiv).
Dacă arta ar pretinde să fie nonsubiectivă, se subminează în natura ei subiectivă, de autor. Dacă arta mea ar fi doar subiectivă și ar fi evident neraționalistă, ar sluji puțin în cunoaștere(tocmai de aceea maximumul de subiectivitate are și caracterul de minimă posibilitate de comunicare). De exemplu: ce înțelege privitorul unui tablou abstract ? Trebuie să se substituie cu subiectivitatea proprie în aprecierea mesajului/conținutului artistic. Totuși abordez abstracțiile, dar încerc să le armonizez în sistemul general al limbajului artistic al fiecărei lucrări în parte.

secara_traian_artindex_002
Bine-bine, limbajul artistic e și el o problemă în sine, nu-l dezvoltăm aici, acum.
-    câteva elemente de limbaj:
o    Linia e mai mult sau mai puțin și contur și gestualitate subiectivă-instinctivă și esențializare gândită și energie-mișcare-traiectorie și limită-dezlimitizare și ritmicitate-simetrizare-asimetrizare, subliniere, astfel încât nu prea depășesc/contrazic orizontul de așteptare al cunoscătorilor în majoritatea lucrărilor.
o    Culoarea are și ea încărcătura definită de experiența istoriei artei în general, cu unele accente spre expresionism-energetism acolo unde intensific pigmentul, că e o culoare, că e o neutră(negru-alb).
o    Tematica este tot cea general consacrată de istoria artei cu doar nuanțe proprii. Partea inovativ-subiectivă am integrat-o în partea consacrată. Altfel decât așa, ea se găsește în schițe, studii distruse sau păstrate în depozit. Ele sunt pentru specialiști ai artei și pentru mine. Chiar capetele de serie le păstrez cât pot pentru mine și specialiști. Mie îmi sugerează noi variante. Specialiștilor bătaie de cap.
o    Formele. Ele sunt cele mai elaborate sau cele mai intuitive. Aceste două aspecte ale creației sunt cele mai vizibile(prezente și eventual greu decelabile), în reușitele spontane(capodopere subiective). Dacă ele sunt și în regulă pentru limbaj(comunicare) se va verifica în timp. Sau poate cele mai perisabile, legate de epocă, sensibilități care nu pot fi garantate. Artistul își propune, își oferă creațiile, nu le poate și garanta viabilitatea. Aceasta este dată de umanitate în timp îndelungat de verificare, de învățare, de acceptare-respingere.
o    Sinceritatea. Dubla origine a acesteia o face unică totuși. Subiectivitatea biopsihologică și convingerile câștigate prin informare-formare-instruire-învățare-culturalizare. Sincer simt sau sincer cred. De la filozofie la exaltări, de la visare la lucruri învățate de la alții… Sinceritate-abilitate.
o    Talentul. Ce e uman în mine e al tuturor. Rațiune și instinct, dominate. Gândire și speculație de moment. Pornire, dezvoltare, oprire. Inclusiv accidentele cu obiectul (chiar și rozătoarele, praful, zgârieturile, înrămarea)…
o    Stilul. Dacă pot fi recunoscute instruirea-învățarea, natura, viziunea despre realitate dată de vizual direct, cunoașterea științifică, reprezentări mentale și influențe din opere de artă, restul e principial, adaos personal, iar ceea ce valabil și inedit combinat cu ce am arătat, formează opera personală într-un ”eseu” parțial vechi, parțial nou. Această combinație unică (unicizantă, unificatoare) dă stilul meu. Vedem ”clar obscurul” (modelarea) preluat și transpus în pictura lipsită de negru. Picturalitatea specifică ”modulară” e și ea transpusă după reluarea folosirii negrului. Acea ”atmosferă”, ”adâncime”, puternic accentuată la mine, obținută prin procesul arătat, îmi caracterizează majoritatea drumului meu în pictură. Reprezentarea lumii, a celei luată din real și combinată cu cea gândită de mine e tot ”eseu ce-mi aparține”.

o    Natura statică. Ca atare geometrizarea dură ce sculptează în stilul propriu nu un obiect natural ci unul asemănător, parțial imaginat, arată obiecte mai degrabă energetice decât materiale. Lumina-culoare, umbra-culoare, culoarea-energie propun ca nu obiectul (obiectele) să fie tratat pictural ci simbolul lor, forța energetică a obiectului simbol să vizeze mai degrabă ”picturalitatea”, simbolul care ”vibrează”, ”arde”, ”cântă”, propunând simbolului să devină nu obiect-obiectual cât subiect, trăire subiectivă, spiritualizare. Nu obiect/obiecte ci idee simbolizată, sugerată, încărcată energetic, care să mă ”iradieze”, ”sensibilizeze”, influențeze, pe mine privitor, să nu mă pot sustrage, să nu pot rămâne indiferent, să fiu imprimat, sculptat, modelat în simțire și să și găsească drum spre gândire noua idee.

o    Portretul. Lumina-culoare, umbra-culoare, vibrație, tensiune plastică, energie, nou eseu al figurii umane în mașinăria legilor picturalității, iată ”omul” puțin identificabil, dar ușor de categorisit ca simbol al beneficului sau al deteriorării, mereu superplasticizat în stil propriu , înrudit cu natura statică ”a mea”.

o    Compoziția: înrudirea obiectului cu portretul uman face ca alăturarea lor în compoziție să fie de la sine rezolvată. ”Omul” are portret masca, obiectul poartă viața picturalității, viața e de o singură natură, energetismul culorii-lumină, a luminii în dozaje tensionate, culoarea fiind purtătoarea ei. Tabloul devine ”stil”, devine ”Secara”, nu cutare obiect sau cutare persoană sau combinații ale lor. Valoarea stă în ideea omenească trăită în tablou. Contemplația, judecarea temei, importanța simbolului sunt contopite, gata arse-arzând, nu necesită comentariu, ”ia-l”, e al tău ! Nu rămâne rest. Nu e de plăcut, e de învățat. E pentru ”cunoaștere”.

o    Peisajul. Vezi realitate ? Totuși ”simți” datele peisajului. E cel mai puțin abordat (de către mine) în lucrările finite. Încă zace prin schițe.
Urmează același drum cu natura statică și portretul: stilizare-simbolizare și energizare-energetizare prin culoare-lumină, ”Secărenizare”.
o    Estetica. Gândesc-simt plastic-simbolic, finisând în energetic-pictural. Filosofia, bazată pe știință, îmi justifică această hotărâre (lent dezvoltată, în zeci și zeci de ani), descoperind și teoria despre lume, materialist-energetică, fotonică, vibratorie, materie-vibrație, dar descoperind și energetismul culorii picturale. Găsirea desenului adecvat, a formei-simbol, a esenței formă-culoare, echivalentă a ideii-temă care și ea e produs al procesului de ideație, cunoaștere, exprimare (formulare, definire), toate elementele (componente) devenind una, tabloul ”Secărean”, toată istoria ideii urmărite fiind topită-turnată, alchimizată în creuzetul numit pictură-tablou.
Acesta este valabil dacă devine bun public, dacă primește accepția universală. Altfel rămâne subiectivitate, ”Secărenismul” nefolositor, hieroglifă interesantă dar necitibilă, indescifrabilă. Ce pot să fac ? Doar ce am crezut vă arăt. Altceva nu mi-am dorit în cei 50 de ani. Și teoria mea scrisă acum 30 de ani stă mărturie. Și filosofia pe care o accept. Acum, lucrările(tablourile) să-și apere cauza.

o    Cunoașterea: informație, asimilare informație, adaptarea reprezentării vechi și crearea unui eseu actualizat. Noi informații-creșterea viziunii generale și noi aranjamente ale amănuntelor ultime, informații-rectificări ale imaginii generale. Proaspătă poziționare a subiectului în viziunea generală, o nouă poziționare a subiectului (a celui în cauză, cunoscătorului), spre noi aranjamente și raporturi între lucrurile știute. Concluzii generale, stabilirea principiilor dominante, a perenității unor aspecte, ierarhizarea subiectelor între ele, locul nou al subiectului, cunoscătorului, în lumea cunoscută, rolul său, noul loc al său. Viața-viață și cunoașterea ca instrument al omului.
secara_traian_artindex_024
Dacă…
Dacă mi-am însușit filosofia modernă, cât mai actuală…
Dacă mi-am însușit limbajul de înțelegere și de exprimare a artei, în speță a picturii-graficii-culorii…
Dacă mi-am însușit valorile umane, descoperindu-le în mine însumi(în natura mea umană) și în operele valoroase umane…
Dacă am înlăturat din atitudinea mea ca om: nepăsarea, ignoranța naturală, lenea minții, ofertele mincinoase ale istoriei dovedite prin rațiune că sunt mincinoase în procesul de cunoaștere a adevărului și pot să susțin oricând asta cu argumente raționale…
Dacă doresc a-mi fi recunoscute la orice examen de specialitate afirmațiile și negațiile ca fiind conforme cu adevărul rațional al cunoașterii, acestea fiind prezentate-formulate în conformitate, la rândul lor cu legile artei…
Dacă nu mă rușinez cu falsă pudoare de adevărurile: uman,  al vieții și al naturii ca grade ale adevărului unic…
Dacă nu regret că mi-am ales destinul…
Dacă pretind că am dreptul să fac ofertă artistică… Dacă sunt conștient că las omenirii opera mea artistică spre a fi supusă cântarului istoriei, cu amendamentul că eu sânt convins că ea e în slujba progresului uman și că nu se contrazice cu opera mea scrisă și cu personalitatea mea umană și ca artist și scriitor…
Dacă omenirea va alege adevărul și nu se va scufunda în holocaust, în dezastre sociale, în înfruntări pasional-insitinctive ci va progresa…
Dacă instituțiile în drept își vor respecta statutul…
În general, dacă rațiunea va domina viitorul planetei, atunci unele idei de ale mele, susținute artistic sau în scris, sunt de la sine perene, nu am trăit degeaba, iar dacă din cele adevărate unele chiar vor lupta pentru adevăr, acelea vor deveni eroi ai progresului…
Dacă omenirea va degenera, atunci unele idei ale mele vor fi victime, eu voi fi trăit mai mult sau mai puțin zadarnic.
Istoria o cunoaștem în parte, prezentul îl putem și cunoaște și simți, viitorul îl putem prevedea doar ca variante…
Eu mi-am pus munca în speranța de progres. Servesc speranța, nu disperarea.

Chiar și filosofia e în schimbare… după legile progresului-evoluției,  iar arta e parte și urmează întregul…
Astfel și opera mea e jalonată de incipiența personalității… de dezvoltarea mentalității… de aceea a capacități de cunoaștere…
De la impresionarea în fața naturii, în clasa aX-a a începutului… în 1964, la deschiderea spre fenomenul renascentist … pe la 21 de ani… în 1968, la studiul prin copiere a lucrărilor lui Rembrandt, Van Eyck, Tizian, Baba etc. Chair înainte de a mă hotărâ să concurez pentru admitere la Institutul de Artă și până la accederea la acesta în 1971 și la întâlnirea cu maestrul Baba, precum și la confruntarea cu libertatea de exprimare după absolvire, lucrările mele de plastică, pictură și desen, sunt marcate de factori atât exteriori mie cât și de cei interiori.
Cei 10 ani de gestare artistică la Pitești și cei 30 la Călătanii solitudinii arată… ce poți să realizezi prin efort personal ideatic și pictural.
Filosofia raționalistă la care am accedat și în care m-am dezvoltat îmi justifică unele aspecte ale acestui efort.
Când opera e terminată ea își ia zborul precum puiul de pasăre…cuibul și-a încheiat menirea. … Hai zboară !
După 50 de ani de pictare-desenare, sculptare ceva din acestea¬ au o parte din mine și viața mea în ele… acel ”ceva” duce un mesaj propriu, într-un limbaj cu morfologie și sintaxă specifice artei plastice, înspre o lume în care cultura e parte a vieții umane… ea însăși fiind o luptă de autoafirmare a omului în existența planetei Pământ.
Lupta dintre bine și rău… dintre ecologism și autosubminare, dintre morala filosofică și obscurantism-privitimism, dintre instinct și legile social-umane, dintre rațiune și extincție, dintre afirmarea personalității umane și negarea ei etc., iată locul de naștere al unora dintre subiectele pictate-plasticizate.
Armonia culorilor și dizarmoniile provocate spre a da muzica specifică fiecărui subiect, cultivarea unor anume forme spre a crea simbolurile necesare unei teme date, creionarea unor personaje cu funcție doar expresivă nu și identificabile cu persoane anume… , explicitarea caracterului simbolic al unor elemente-detalii naturale…, subliniera elementelor energetice în opoziție cu statismul… iată lupta estetică în fața pânzei, cartonului sau hârtiei, a șevaletului sau mesei, a pensulelor și vopselelor-culori.
Totul trebuie să determine existența operei de arta plastică — picturală, sculpturală sau grafică. Ea nu se găsește în natură ci în mintal… și confirm (prin opera mea) viața în lupta ei pentru a fi.
Abstractul nu rezistă în stare pură, natura nu semnifică îndestul în starea sa pură, combinarea lor, da.
Culoare nu se justifică destul dacă nu are suport emoțional.
Spațiul nu e doar parte a decorului.
Semnele plastice vor să convingă că omul e elementul central al lumii, că binele e necesar, că răul trebuie combătut pentru ca omul să existe ca om, viața să fie sănătoasă…
Altfel însuși omul e dezumanizat, mașinizat, despersonalizat, caricaturizat…
Ce trebuie să fie îi spune filosofia…
Să medităm asupra acestor aserțiuni când privim unele lucrări… copii după opere, prelucrări și … inedite…
secara_traian_artindex_020