Pe urmele domnului K, la Praga (I)

de Florin Colonaş

În 2001, într-un anticariat berlinez, am avut ocazia să văd ediţia originală a importantei opere a lui Kafka, „Betrachtung”. Era vorba despre un exemplar bibliofil şi prin amabilitatea domnului Günther Linke, proprietarul cărţii şi al galeriei, am aflat că volumul era preţuit la 10.000 de euro. Mai mult decât atât, volumul avea şi banderolă din hârtie, accesoriu pe care anumite cărţi îl au la lansare și rareori mai târziu. Ei bine, banderola cărţii era şi ea prețuită la aceeași consistentă sumă. Motivul? Era cu mult mai rară decât cartea şi, după spusele anticarului, erau doar două, poate trei exemplare cunoscute în lume.
Tot cam în aceeaşi perioadă, am aflat că un alt anticar german a colecţionat cărţi, care i-au aparţinut lui Kafka, reconstituind biblioteca acestui important scriitor. Muncă specifică stilului de a se dedica al marilor anticari, care sunt nu numai profunzi cunoscători, ci, câteodată, şi exegeţi ai operei unui scriitor. Era rodul unei munci de o viaţă, o pasiune şi o pricepere pe care nu o poate avea decât cineva care se dedică unei idei. Şi când totul a fost definitivat, după zeci de ani de cercetare neobosită, o mare firmă, Porsche, s-a oferit să-i cumpere colecţia şi, mai mult decât atât, s-o doneze statului ceh. Scriitorul atât de cunoscut în întreaga lume este un simbol al „oraşului de aur”. Peste tot întâlneşti numele lui. Lăsând la o parte obiectivele culturale legate de trecerea sa, o serie întreagă de alte elemente turistice fundamentează ideea că “domnul K” este un adevărat simbol al oraşului. Acest personaj, care a trăit numai 39 de ani, a reuşit ca, într-o perioadă de creaţie scriitoricească de doar două decenii, să devină un reper în proza modernă, numele său figurând între marii artişti ai secolului douăzeci.
Franz, sau în cehă, Frantisek Kafka, s-a născut în vechiul centru al Pragăi, în cartierul Stare Mesto, în apropierea bisericii Sf. Nicolae (Mikulaş), un edificiu înălţat de negustorii nemţi în secolul al treisprezecelea şi care avea să fie reconstruit de mai multe ori, în decurs de secole. Clădirea aceea, pe colț, aflată în vechiul cartier, nu mai există astăzi, pe locul ei fiind construit un alt edificiu, care găzduieşte, la parter, o sală de expoziţie dedicată scriitorului. O sală foarte modestă, cu câteva panouri la fel de modeste, cu pereţi scorojiţi şi calorifere de mult oprite, cu o funcţionară zgribulită de frig, dar cu bilete de intrare destul de piperate pentru ce ai de văzut. Este, cred, cel mai modest obiectiv turistic din acest oraş încântător! Aici a văzut lumina zilei cel ce avea să devină licenţiatul în filozofie, doctorul J.U. Kafka. Părinţii săi, Hermann şi Julie, au avut în afară de el, cel mai mare copil (n. 1885), alţi cinci copii, doi băieţi, care au murit de mici şi trei fete: Gabrielle, Valerie şi Ottilie, care au avut o strânsă relaţie şi o bogată corespondenţă cu scriitorul şi i-au supravieţuit două decenii.  Niciunul dintre copii nu s-a bucurat, însă, de longevitatea părinţilor, care le-au supravieţuit un deceniu, stingându-se, fiecare, la 99 de ani. Pe faţada actualului imobil există două altoreliefuri, ambele în bronz, unul cu chipul scriitorului, celălalt reprezentând mulajul mâinilor sale. În imediata apropiere a casei părinteşti, tot în 1885, s-a născut “reporterul frenetic” Egon Erwin Kisch, participant la Războiul Civil din Spania, autorul unor teribile reportaje, cum sunt cele din volumul “Aventură pe cele cinci continente”.
Îndreptându-te spre cetatea Hradului, traversând podul de poveste Carol, pe care, ori de câte ori l-ai parcurge, chiar şi în aceeaşi zi, nu te poţi plictisi admirându-i statuile şi bogatele elemente arhitecturale, plus nenumăratele motive ornamentale ale turnurilor care străjuiesc  podul la capetele sale, nu poți rezista ispitei, de a surprinde cât mai multe imagini, dacă nu foto, cel puțin retiniene. Construcţia aceasta, aruncată peste ape, are tinereţea longevivului. Are aproape aceeaşi înfăţişare pe care i-a dat-o arhitectul său Parler, care, la nici douăzecişişapte de ani, a construit şi alte celebre edificii. Şi când te gândeşti că asta se întâmpla în 1357, iar astăzi, Karlüv Most este cel mai frumos pod din cele patrusprezece care traversează Vltava, cea cântată de Bedrich Smetana, în poemul său simfonic. Cotidianele reclame turistice au grijă să-ţi amintească să fii prevăzător: înainte de a începe traversarea podului: “nu uitaţi să fiţi echipaţi cu un număr suficient de clişee foto”! Sigur, acest lucru, astăzi, este oarecum depăşit, acum în epoca aparatelor foto digitale. Oricum, echiparea cu un aparat, care să imortalizeze imagini, indiferent de ce fel ar fi el, este obligatorie.
Cât ai fi de ignorant în materie foto, dacă ai un aparat, nu rezişti tentației de a fotografia cât mai mult. Culmea este că, mai din tehnică, mai din greşeală, uneori mai reuşeşti câte o poză cu calități artistice. Dar, oricât de captivat ai fi de a surprinde în imagine cele treizeci de statui ale podului, nu poţi să nu observi pe partea stângă două mari inscripţii, pe taluzul Vltavei, care indică Muzeul Kafka. Aşa că, după ce treci de impozantele turnuri ale Malei Strana, te vei îndrepta spre dreapta și te vei afla pe o stradă pitorească şi liniştită. Pe o asemena stradă, ar putea lipsi un anticariat? Nici vorbă! O vitrină mică, dar atrăgătoare, te invită să intri. Lucru pe care-l fac fără ezitare. Interior cu multe rafturi care gem de cărţi. Înaintez. Nici vorbă de un mic anticariat! Spaţiul se lărgeşte şi rafturile la fel de pline. Cărţi din diferite domenii şi în diferite limbi. Volume vechi şi noi. Din păcate, nimic în română. Printre rafturi, o scară generoasă coboară într-o pivniţă cu arcade, pardosită cu cărămidă şi sprijinită pe arcuri gotice, distribuite dintr-un stâlp central. Splendidă atmosferă pentru meditaţie. Subsolul are un spaţiu apreciabil. Într-o vitrină, cărţi bibliofile, ca o notă aparte a anticariatului, care prezintă cărţi mai noi. Oferta este mult prea mare şi oricât de sărac turist ai fi, nu poţi să nu laşi ceva la casă. Aşa că…
Curtea muzeului este plină de turişti care fotografiază de zor un grup statuar. Este o animaţie cu totul impresionantă. Are un muzeu dedicat unui scriitor atât de mulţi vizitatori? Ce este în centrul atenţiei acestei mase de oameni? Este vorba despre două trupuri masculine, nude, din bronz, amplasate într-un mic bazin, elipsoidal, unul dintre personaje aflându-se în plin proces de micţiune în apa bazinului, unde, pe fundul de beton, se observă cantităţi impresionante de monede, aruncate acolo, aşa cum se obişnuieşte, conform cutumei turistice, pentru a te reîntoarce. Aruncarea de monede este mult amplificată la mică distanţă, în cetatea Hradului, la puţul Daliborka.
Scena turnată în bronz din curtea muzeului Kafka, amuză turişti din întreaga lume şi mulţi se gândesc poate și la acel prunc din Grand Place, de la Bruxelles, care, in naivitatea lui, din colţul unei clădiri, procedează la fel de natural… Cuplul acesta statuar pare chiar să fie cinetic. Toţi se învârt în jurul lui, cei cu aparate de filmat sau foto căutând cele mai favorabile unghiuri. Este un fenomen pe care îl putem compara cu strungul carusel, unde piesa stă pe loc şi maşina de aşchiere se roteşte în jurul piesei, prelucrând-o. Culmea este că mulţi dintre cei care fotografiază zăbovesc, se distrează sau comentează, și, mulțumiți, se retrag la autocar, bifând încă un obiectiv turistic, muzeul Kafka.