Pe urmele domnului K, la Praga (II)

de Florin Colonaș
Duo-ul statuar este, totuși, trebuie s-o recunosc, o imagine destul de expresionistă, care are scopul de a te introduce în atmosfera rece, așa cum acest curent, expresionismul, este fulgerat de fiorul izolării. Muzeul este alcătuit cu multă știință și îmbină mijloace de expunere simple, clasice, într-o perfectă simbioză cu mijloace sofisticate, pe un traseu șerpuitor, așa cum a fost și viața scriitorului și în care găsești oglindite elemente din viața și opera lui. Cărțile lui, devenite astăzi celebre, scrise în germană și apoi traduse în cehă, pentru că, oricât ar fi de ciudat, Kafka este un scriitor ceh, însă de expresie germană.
Kafka a avut legături foarte strânse cu surorile lui mai mici, Gabrielle, Ottilie și Valerie. Cei doi frați, Georg și Heinrich, murind de mici, surorile au fost cele ce au fost în preajma sa și cu care avea corespondență. Ultimul descendent al familiei Kafka, Marianne, stingându-se în 2004. O scrisoare a lui Kafka către tatăl său din 1919, articolul “Aeroplane la Brescia”, din Septembrie 1909, fotografiile de la Café-Arco – ale lui Franz Werfel împreună cu Rudolf Fuchs, Egon Erwin Kisch și Willi Haas, foaia matricolă a universității Carol Ferdinand, a studentului de la filosofie, reprezintă  câteva dintre numeroasele exponate.
O surpriză! Ca și alți scriitori importanți, mulți existând și în literatura noastră clasică sau modernă, au fost preocupați de desen. Ei bine, Kafka a desenat și el. Multe, multe imagini fotografice de la café-restaurant Savoy, loc de întâlnire a intelectualității. Peste tot domină o lumină discretă. Multe vitrine cu exponate au dedesubt, pentru un climat cât mai expresionist, cărbuni, mulți cărbuni. Atmosferă care caută și reușește să te transpună în atmosfera kafkiană. Nu putea lipsi relația sa cu femeile. Legătura romantică cu Felice, relația cu jurnalista cehă Milena Jesenska (1896-1944), prima traducătoare a lui Kafka în cehă, Dora Diamant, Julie Wohryczek, o tânără pragheză, toate având rolul lor în scrisorile sale. Epistola scriitorului către conducerea de la “Asigurazionni Generali” în care-și anunță retragerea. Un raport medical din 25 august 1921 de la sanatoriul Tatranska Matliary. Ultima sa fotografie din 1924. Pașaportul cu fotografie, din 1920. Macheta coperților la „Metamorfoze” semnată de Willy Wessel, alături de ediții ale volumelor sale.
Periplul praghez pe urmele lui Kafka continuă. Îl întâlnesc din nou la Muzeul figurilor de ceară. Ca orice mare oraș european, Praga are un asemenea muzeu, în care, alături de o serie de personaje care au marcat destinul omenirii, în secolul al douăzecelea, precum Mao, Fidel Castro, Hitler, Carter sau a celui care după 1990 a condus statul ceh, Vaçlav Havel. Personaje foarte îndrăgite pe toate meridianele, cum ar fi: Harry Potter sau bravul soldat Svejk sunt, deasemenea, prezente. Cu o jumătate de ceas în urmă am trecut prin fața celebrului local “Kaliku”, dar, nefiind ora propice, șase, nu m-am oprit. Ora indicată drept cea mai recomandabilă pentru a-l vizita, conform îndemnului scris pe rotocoalele de carton care se pun sub halbă: “Un șest vecer u Kalicku” trebuie respectată. Așa că, data viitoare!…
Îmi aduc aminte cât de citită era de către generația mea, scrierea lui Jaroslav Hasek despre “Peripețiile bravului soldat Svejk”, apărută în două volume, prin 1956, la ESPLA, în traducerea lui Jean Grosu. Oh! Ce monedă se bătea pe această scriere umoristică în plin “război rece”. Și în anii următori au mai apărut o serie de cărți ale altui scriitor important, Karel Čapek, dar aici era vorba despre altceva, anticipație și multă, multă fantezie. Dar, Kafka rămâne Kafka. Domnul “K” este, fără îndoială, o figură emblematică. Străzi, piețe, scuaruri, cafenele, magazine îți aduc aminte, la tot pasul, de numele lui. În muzeul figurilor de ceară, personajul te privește cordial, cu pardesiul pe umeri, aninat pe umărul stâng, gata să cadă de pe cel drept. Elegant, la costum și cu cravată, cu pomeții proeminenți, care trădează fiziognomonic boala care-l măcina. Părul castaniu, fără fire albe, purtând cărare la mijloc. O privire pătrunzătoare, din care răzbate un aer senin. Este străjuit de Mozart în tunica sa cea roșie și, în vecinătatea acestuia, alt artist, care, șezând, în halatul de atelier cu paleta în mâna stângă, pictează la șevalet, nimeni altul decât maestrul Art-Nouveau-ului, Alfons Mucha, care, pe lângă o cuprinzătoare expoziție de la nivelul al doilea al edificiului din fața catedralei Sf. Tyn, din piața centrală a orașului, are și un splendid muzeu. Și pentru ca atmosfera artistică să fie completă, în fața lui Kafka, la pian, Bedrich Smetana. În dreapta, un grup din care face parte Papa Ioan Paul al doilea, Dalai Lama și Maica Tereza.
Poposesc duminică la prânz la cimitirul evreiesc din Praga. Este un cimitir foarte mare și vechi, dar asta nu înseamnă că șoferul de taxi nu s-a încurcat binișor pe bulevardele pragheze. Este deschis. Sâmbăta nu se vizitează. Cum voi găsi oare mormântul scriitorului? La poartă însă, o săgeată indică direcția, pe lângă zidul de cărămidă: la 250m, Dr. J.U. Frantișek Kafka. Ajung la locul unde odihnește din 1924 scriitorul stins la nici patru decenii de viață, mistuit de boală, într-un sanatoriu. Un trandafir roșu, de strajă, la poalele monumentului funerar. La câțiva metri, în față, pe zidul cimitirului, o placă pusă în memoria lui Max Brod, prieten devotat, cel prin grija căruia s-au tipărit o parte din operele lui Kafka. Fotografii și filme. Când, la ieșire, iau o ultimă imagine a plăcii indicatoare, observ lângă ea un anunț care interzice fotografiatul și filmatul. Paznicul, aflat la câțiva metri distanță, în interiorul unei cabine cu multă sticlă, se mobilizează în scaun. Stânga-mprejur și pe-aici ți-e drumul! Încotro?
O vreme superbă, de necrezut pentru o zi de 28 februarie, soare și plus două grade. Există și o statuie a lui Kafka în Praga. Dar unde este? Ghidurile turistice de acum câțiva ani nu o semnalează. Șoferii nu știu. Toată lumea ne îndrumă spre casa natală. Și în turism, la fel ca în viață, teoria ca teoria, dar practica… În sfârșit, un taximetrist deștept, teribil de abil când este vorba de taxare, exact ca la noi, mă oprește în fața statuii. Într-un mic scuar, o statuie pe trotuar, foarte bine amplasată. Realizată din metal, reprezentând silueta unui personaj uman, impunător, fără cap, dar pe umerii căruia stă, cine credeți, Kafka! Mă aflu în cartierul evreiesc, în preajma sinagogii spaniole. Lucrarea aparține pictorului și sculptorului ceh Jaroslav Rona, născut în aprilie 1957 și care a reușit să monteze monumentul în decembrie 2003. Așadar, lucrarea unui artist de 46 de ani, care a creat o lucrare nu numai interesantă, dar care are și monumentalitate.Artistul s-a inspirat dintr-un text kafkian, “Povestea unei lupte”. Un personaj, frecvent în luptele pe care băieții de 10-12 ani au obiceiul să le pună în scenă, suindu-se unul pe umerii altuia, închipuindu-se călare, și luptându-se să-și doboare adversarul, într-o variantă modernă de turnir cavaleresc. Statuia îmi sugerează că mă aflu nu numai în fața unui strălucit condeier, dar și în fața unui adevărat condotier al textului.