David Croitor – vocaţia picturii, sentimentul valorii
Am afirmat deseori că locul unde ne naştem are o semnificaţie anteică, legând teluricul de spirit, mai ales în cazul celor care au harul unor viziuni plastice şi capacitatea de a le exprima persuasiv şi cordial. Născut în Cetatea de Scaun a Sucevei, şi-a tras sevele vitale dintr-un spaţiu eroic, încercat adesea de viforul vremurilor deseori potrivnice. Atras de universul chtonic al pământului, din care a fost plămădită lumea şi Omul, a optat pentru o cercetare a spaţiului material imediat. Geologia a devenit o profesie, asumată sub privegherea profesorului şi politicianului, Preşedintele Emil Constantinescu. Calitatea umană şi intelectuală a acestuia a influenţat conturarea unor caractere, a unui mod serios şi tenace de a atinge nivelurile înalte ale profesiei. Cu toate acestea, din adâncurile fiinţei, se conturau visuri şi speranţe de a putea comunica cu semenii şi prin intermediul picturii. Opţiunea a fost corectă şi generatoare de satisfacţii bine meritate. Freamătul permanent al fiinţei sale spirituale l-au sensibilizat în raport cu experienţele picturale ale unor artişti confirmaţi de breasla zugravilor de subţire, îndeosebi remarcabilul Dimitrie Loghin sau Aurel Aniţei. Fireşte că asemenea modele au avut un rol major, dar ceea ce contează pentru un artist constă în nivelul de singurătate, de zbor cu propriile aripi. În acest fel putem spune că s-a născut pictor şi că a avut inteligenţa de a păşi la început sfios şi, mai apoi, temerar şi personalizat.
Dintr-un consistent şi convingător parcurs artistic desprindem observaţia că, David Croitor a debutat de timpuriu, printr-o expoziţie personală deschisă în anul 1986 în cadrul Facultăţii de Geologie. Ulterior, deschide alte două expoziţii, fapt menit să identifice un drum personalizat sub semnul creaţiei şi al culorii.
O privire atentă va releva inechivoc că David Croitor trăia, pictând, sub semnul destinului de artist, vacanţele fiind destinate şlefuirii talentului şi consolidării viziunii individuale şi tehnicilor de lucru. Pictura se învaţă, dar talentul trebuie să preexiste în fiinţa sa profundă. Are, chiar de la începuturile sale de pictor, o determinare inechivocă, un fel de a dialoga cu semenii prin structurile formale şi cromatice, care au o noimă a lor, un sens definit prin căutarea de sine, a felului distinct de a se exprima, de fapt, pe sine şi orizonturile fiinţei. După câteva exprimări publice la Horezu, interesante ca paşi către propria sa identitate creativă, s-a pregătit, în anul 1999 să vină pentru prima dată pe simezele din Suceava, moment, desigur, de referinţă. Fundaţia Culturală a Bucovinei a confirmat astfel prezenţa unui nou artist de care va trebui să se ţină cont că are, fireşte, în expresie personală ceva de spus iubitorilor de artă. Momentul trebuie reţinut, aprecierile publicului şi colecţionarilor trebuind să accepte că în arealul valorilor locului a apărut un redutabil nou competitor. În mod subtil, pictorul a vrut să ne transmită faptul că evoluţia lui artistică se va baza pe studii individuale despre arta picturii şi pe arta de a se comunica pe sine, cu sentimentul nobil al dăruirii către ceilalţi. Filozofia de care amintim face legătura cu un adagiu grigorescian care afirma că nu există incifrate secrete, ci doar bucuria interioară a artistului care se simte unul dintre egali.
Anii 2004, 2005, 2006,2008 sunt ani fertili, cu apetitul creaţiei aflat la nivel maximal şi vrea să deschidă noi orizonturi de exprimare şi diversificare a locurilor din spaţiul Moldovei şi, nu numai.
Prezenţele expoziţionale la Salonul Alb au determinat un interes mereu sporit, nu doar localnicii din Vatra Dornei fiind interesaţi de achiziţionarea unor compoziţii. Anvergura prezenţelor interne şi externe, atracţia băilor termale, tratamentele eficiente atrag permanent mii şi mii de turişti dispuşi oricând să admire o expoziţie, să achiziţioneze o lucrare de artă, având ca motiv o stradă pitorească sau imaginea Cazinoului de altădată. Interesant de remarcat faptul că, David Croitor evită cu abilitate locurile comune ale arhitecturii interbelice, pictorul fiind mai ales animat de subtilitatea unor decupaje din realitate, pe care le tratează cu disponibilitate către întoarcerea în illo tempore. Are bucuria sădită de timpuriu în fiinţa sa profundă şi, de aceea, artistul devine asemenea unei cutii de rezonanţă unde vibrează spiritul unui loc şi amintirea unor vremuri romantice. Imaginile clădirilor, vechi sau noi, râul ce traversează oraşul, animaţia celor ieşiţi la promenadă, o perioadă romantică, balurile de la Cazinou, în general sentimentul Vacanţei şi al speratei binefaceri ale trupului şi spiritului.
Harnic şi generos în exprimările sale cromatice, culoarea locală are un rol important şi, de aceea, pe şevalet apar deseori motive uşor de identificat în orizontul public. Oricând, în galeriile locale, Sala Mare de la Primărie, alte locaţii au fost deseori martorele unor expoziţii convingătoare semnate de David Croitor.
Mobilitatea sa intelectuală, confirmată de fiecare imagine, i-a permis să utilizeze cu generozitate multiple game cromatice, senzaţia privitorului profesionist sau doar a admiratorului obişnuit, fiind aceea a armoniei, chiar dacă uneori tonurile par mai exaltate. De fapt, prin astfel de imagini David Croitor se apropie de temperamentele vitaliste, stenice, lumina din interiorul fiinţei fiind recuperată prin expresiile generoase ale paletei mereu vivace.
Este strict necesar să salut spectaculoasele evoluţii ale prezentului, construcţiile din culoare fiind reflexul natural al unor puternice şi convingătoare exprimări. Lista zecilor de expoziţii în spaţiul local este stimulatoare prin mobilitatea arhitecturii vechilor construcţii urbane sau citadine, conduce la un pitoresc marcat de vechi edificii interbelice, acompaniate de nostalgia tandră a vremurilor devenite istorie.
Pictura lui David Croitor s-a nuanţat în timp, experienţele individuale, taberele, contactele externe l-au făcut pe artist un fel de enciclopedie, care atunci când o deschizi îţi spune ceva, când se închide moare o imagine. Varietatea viziunilor lui David Croitor are apetit şi imaginaţie asupra tuturor anotimpurilor, nostalgiilor toamnei, serenităţii interioare, privirii nostalgice sau bucuriei primăverii. Acest tip de reacţie la real nu înseamnă nicidecum o obedienţă faţă de motiv. Pictorul are acum, în varietatea exprimărilor arhitecturale sau cromatice, un orizont deschis către universul imediatului. Fiecare compoziţie, fiecare prezenţă într-o tabără de creaţie, trebuie privită ca un sumum al trăirilor individuale în dialog permanent cu o paletă mereu disponibilă să se armonizeze. Pitorescul care place multora dintre noi a devenit în timp o formă de asumare a trecutului, din respect pentru înaintaşi, dar nu putem ignora experimentele actualităţii. Unii, necesari avangardişti, alţii, optează pentru oamenii fără savante studii de estetică. Deseori, gustul comun a triumfat în faţa unor absurde experimente care nu au dus la nimic. Nu înseamnă că experimentul, instalaţiile, alte bizare formulări nu îşi au locul printre cei care revoluţionează permanent arta, aşa-zis clasică.
David Croitor are o putere de muncă de excepţie, implicit de creaţie, realizările celei mai recente perioade redescoperă pitorescul caselor bucovinene şi, mai ales, vechile case şi acareturi din zonă. Umorul suculent cu care tratează imaginile îl defineşte ca pe un hâtru mereu dispus să spună o glumă sau să facă o nevinovată farsă. Zecile de compoziţii pe tema vechilor case din orizontul imediat, reinventează bodegi hâtre, lăsate la pensie din pricina vârstei, dughenele comice pe care scrie Cafe Bar, bei cu Buletinul, cu un umor imagistic demn de ironiile lui Topârceanu.
În ansamblu, schimbarea de direcţie de acum, amintind de succesele profesionale din anii 2004-2013, ani de maturizare artistică, unde umorul se armonizează cu imaginea, confirmă o viziune nonşalant ironică. În acest fel comunică firesc, hâtru, cu o notă de umor captivant şi uneori autoironic. Perioada sa recentă, plină de fervoarea unei recompuneri a spaţiului citadin interbelic, în care construieşte case existente doar în imaginaţia sa, fapt cu totul remarcabil. Dimensiunea ludică amintită sporeşte interesul privitorilor şi îi amuză copios
Expoziţiile individuale, participarea la tabere locale sau externe, confirmă o vocaţie artistică şi un mod specific de a reinventa trecutul, glumind amar sau doar hâtru. Îl văd pe David Croitor ca pe un personaj care a fost distribuit de divinitate în rolul unui inginer care a măsurat dimensiunile universului, dar, în final, a rezultat doar un punct de sprijin prin care putem răsturna universul de dragul unei lacrimi de culoare….