ART SAFARI 2015 la start

ART SAFARI 2015 la start

de Marina ROMAN

Art safari deschidere
Un târg de artă poate dinamiza relaţiile dintre artişti, galerii de artă, iubitori de artă, colecţionari şi instituţii publice . Un târg de artă poate să-i deschidă publicului apetitul pentru frumosul autentic. Un târg de anvergura ART SAFARI poate “conduce la o conectare internaţională a mediului artistic, est-european în principiu şi românesc în particular”, aşa cum îşi propun organizatorii celei de a doua ediţii. Dacă la ediţia din mai trecut peste 15.000 de vizitatori au intrat în cortul fastuos care reunea peste 70 de galerii, instituţii şi spaţii de proiect, anul acesta sperăm ca numărul celor care vor urca panta edificiului CICLOP să crească.
Cei trei membri ai echipei ART SAFARI 2015 sunt, în calitate de Fair Director, Ioana Ciocan şi Silvia Rogozea, iar Fair Architect, Attila Kim, cel care a conceput arhitectura de expoziţie pentru proiectul lui Adrian Ghenie, Darwin’s Room, la prezenta ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia. Sarcina ce-i incumbă lui Attila Kim nu este deloc uşoară – i-aş zice, mai corect, misiune imposibilă –, fiindcă această clădire (ridicată, acum aproape un secol, de familia Bragadiru) se află într-o stare pe care cu greu ai putea să ţi-o imaginezi funcţională pentru o atare întreprindere: plafoane joase, ţevăraie la vedere, igrasie… Cu cât mai complicat, cu atât mai provocator! Mai ales că, în sine, spaţiul este spectaculos pentru expunerea de artă.
Peste două săptămâni, cele trei nivele ale clădirii din central Capitalei vor îi vor surprinde, cu siguranţă, pe vizitatori. 50 de galerii şi instituţii culturale vor aduce în prim plan lucrările a peste de 300 de artişti. Suprafaţa standurilor variază între patru şi 70 de metri pătraţi. Va fi “o panoramă a a artei româneşti de patrimoniu şi contemporană” organizată, conform conceptului curatorial al echipei, într-un discurs cronologic. Secţiunea pricipală este dedicată artei contemporane; alături de artiştii români vom avea prilejul să cunoaştem şi o serie de artişti reprezentaţi de galerii din estul şi din vestul Europei. Arta modernă va fi reprezentată în expoziţiile muzeelor româneşti, concentrate, conform selecţionerului Ruxandra Garofeanu (preşedinte al Fundaţiei Centrul Cultural Artsociety-Artmark), fie pe perioade, fie pe tematici – avangarda, maeştrii români moderni sau realismul socialist (adus însă la rampă de artişti autentici). Pentru a găsi multe dintre aceste opere, criticul de artă Ruxandra Garofeanu a făcut o adevărată muncă de cercetare: aşa cum a mărturisit la conferinţa de presă organizată marţi, 28 aprilie, ştia de existenţa lor, dar, cum dispăruseră de multă vreme din circuit, a fost nevoie să le caute în depozitele muzeelor. Între muzeele din ţară prezente la Bucureşti în perioada 13-17 mai 2015 vor fi cele din Râmnicu Sărat, Galaţi, Târgu Mureş, Arad, Piteşti, Constanţa şi, nu în ultimul rând, “Centrul Artistic Baia Mare” care – după succesul pe care l-a avut atât la târgul de anul trecut, cât şi cu expoziţia Fascinaţia reînnoirii, deschisă pe 26 iunie 2014 la Galeria Dialog din Bucureşti – reuşeşte la această ediţie, prin efortul susţinut al directorului Tiberiu Alexa, să beneficieze de cea mai mare suprafaţă de expunere. Acest muzeu judeţean de artă (Baia Mare) este un bun exemplu pentru felul în care (după cum îşi propune ART SAFARI) “programele instituţiilor culturale, create pentru a promova şi susţine arta” sunt aduse în conul de interes al publicului.
Mai trebuie spus că există şi o secţiune dedicată companiilor care furnizează servicii şi produse specifice celor care activează în piaţa de artă: Art Business.
ART SAFARI are ca obiective: “a) să ofere o viziune de ansamblu clară, reprezentativă și echilibrată a artei moderne și contemporane; b) să promoveze galeriile cu activitate și rezultate internaționale; c) să intensifice contactul cu colecționarii și să creeze contacte noi, suprapunând portofoliile de iubitori de artă ale galeriilor, dealerilor și muzeelor din Europa; d) să extindă numărul persoanelor din România şi din afara granițelor care sunt interesate de arta modernă și contemporană şi, mai mult decât atât, să atragă tineri cărora să le stârnească și educe interesul pentru arta vizuală regională și direcțiile ei de integrare internațională.”
Pentru iubitorii de artă: cea de a doua ediţie a Târgului Internaţional de Artă ART SAFARI se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 13-17 mai 2015, în clădirea CICLOP (Bvd. Magheru, nr. 6-8), între orele 12:00-21:00 (cu excepţia zilei de sâmbătă, 16 mai, când, în solidaritate cu Noaptea Muzeelor, programul va fi prelungit până duminică la patru dimineaţa. Până atunci, Palatul CICLOP… work in progress. Ioana Ciocan, Silvia Rogozea şi Attila Kim, Succes!