de Florin Colonaş

Privesc o reclamă din anii ’30 a blănăriei „Tigre Royal”, 60 rue du Rhône, Geneva, magazin care desfăcea în exclusivitate modelele pariziene, create de Max Reby, bine apreciate în epocă. Şocant, pe reclamă era inserat un desen avangardist, iar pe spate un text, ironic, gri, având titlul scris auriu şi reliefat ca şi ancadramentul din partea inferioară, unde iniţial se aflase probabil modelul unei elegante blăni. Verso-ul reclamei este alb. În momentul acela, fabrica care se afla în Franţa la Rouen, se ocupa foarte profitabil de transformarea şi naturalizarea preţioaselor obiecte de vestimentaţie feminină. După o cartolină din epocă aflăm că patron era A. Vodicka. Exista un magazin de desfacere chiar în localitate, pe Rue de Carmes, no. 21. Blănurile se vindeau bine, aşa că patronul mai deschisese o altă prăvălie la L’Orient în Normandia, dar şi la Tours.
Dar ce legătură au blănurile cu avangarda? În afara volumului Blănurile oceanurilor scris de Virgil Teodorescu, tipărit în 1945, cu două ilustraţii de W. Paalen, iată o nouă legătură, mai veche, de data aceasta cu Victor Brauner şi nu numai atât. De aici începe povestea… Brauner adusese primul, din voiajul francez, reclama blănăriei şi eliminând imaginea pe care o găzduia chenarul aurit, a desenat în tuş un cap pleşuv, cu cercel în ureche, cu gura larg deschisă, cu o limbă musculoasă şi ieşită mult în afară, asemenea unei vipere, străjuită de colţi ameninţători. Chipul androgin este dublat de corpolenţa pectorală a unei fiinţe care are nouă mamele. Pe verso găsim scris de pictor, cu litere de tipar: „DESCENDENTĂ A UNEI FAMILII SPURCATE, HRĂNITĂ ÎN COPILĂRIE CU LAPTE DE CĂŢEA ÎN CĂLDURI, «NOUĂ ŢÂŢE» PURURI ÎN ERECŢIE, CU TOATE CĂ AJUNSĂ ÎN PRAGUL DECREPITUDINII, DĂ TÂRCOALE MEMBRILOR AFRICANI AI CELEI DE-A TREIA COMISIUNI SPRE A LE PROPUNE TRAGEREA UNEI LIMBI FINALE, DEFINITIVE ŞI ÎN CEL MAI ÎNALT GRAD MORBIDE.”
Care este legătura dintre acest desen, pe o reclamă de blănuri, şi un titlu incitant? Să cităm din Geo Bogza, Jurnal de copilărie şi de adolescenţă, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987, pp. 179-195:
„1929 – vineri, 15 februarie – luni, 18 februarie
Scriu poeme. Încep Jurnal de sex, care nu va mai fi autobiografie ci o colecţie de povestiri.”
La acel moment, titlul volumului era Ţâţe. Bogza avea o obsesie a glandelor mamare, adevărat fiind că aceste componente toracice ale corpului uman, reprezintă în multe cazuri motive de trufie ale sexului „slab” şi totodată de admiraţie pentru sexul „tare”. Să urmărim în continuare jurnalul:
„Marţi, 19 februarie
Visuri erotice toată noaptea.
Sâmbătă, 2 martie
Primesc de la Voronca un manuscris şi o scrisoare în care spune că dacă vreau, el e gata să-mi tipărească la Paris un volum.
Duminică, 3 martie
Îi răspund lui Voronca pe 12 pagini, dându-i indicaţii de felul cum aş vrea să tipăresc volumul.
Sâmbătă, 13 aprilie
Corespondenţă cu Voronca. După Paşti îi trimit manuscrisul şi 3000 de lei, dintre care 2000 împrumutaţi.
Luni, 15 aprilie
Scrisoare de la Voronca, imposibil titlul propus de mine. Mă gândesc să renunţ la volum.”
Voronca nu admite cu niciun chip titlul propus de autor. Se opune categoric!
„Marţi, 16 aprilie
Răsucirea gândurilor, renunţare, apoi schimbare de titlu: Hau-Hau.
Miercuri, 16 aprilie
Scriu despre aceasta lui Roll, Saşa şi Voronca.
Joi, 18 aprilie
Primesc de la Voronca o c.p. în care îmi propune să intitulez volumul: Jurnal de sex. Evrica!
19 aprilie – 22 mai
Am fost la Bucureşti să mă întâlnesc cu cei de acolo, propunându-le un banchet la Voronca, la întoarcerea lui Victor. La Buşteni, două scrisori de la Voronca, admiraţie pentru poemele din Jurnal de Sex care-i gata tipărit.”
Jurnal de Sex este a cincea şi ultima carte tipărită la tipografia pariziană Unien, anterioare fiind titlurile semnate de Ilarie Voronca – Colomba (1927), Ulise (1928), Plante şi animale (1929), şi Poeme în aer liber (1929), autor Ştefan Roll.
Volumul lui Bogza apărut la Unien are un tiraj total de 118 exemplare în 3 laturi diferite din punct de vedere al calităţii hârtiei, şi anume:
i) 3 exemplare pe Japan Imperial (însemnate A.C.);
ii) 15 exemplare pe hârtie Hollande van Gelder (numerotate cu cifre romane I-XD)
iii) 100 exemplare pe velină (numerotate cu cifre arabe de la 1 la 100).
Cartea are numai două coli de tipar (32 de pagini) şi un format „in octavo”. Întregul tiraj este mic, dar vă daţi seama cu uşurinţă ce rarităţi bibliofile reprezintă exemplarele de la primele două puncte, ţinând seama că mai toate acelea au şi dedicaţie şi pe la ce preţuri ajung… Placheta cuprinde 17 capitole: „Început”, „coborâri”, „neajungeri”, „lunecări”, „rânduiri”, „fugiri”, „sclipiri”, „răniri”, „măcinări”, „vieţuiri”, „creşteri”, „umbriri”, „adânciri”, „pătrunderi”, „rotiri”, „lepădări”, „aşezări”. La pagina 25 întâlnim versurile:
„Ce furnici au scos din carnea ta, ţâţele ca muşuroaie
Pe dedesubt ştiu cuiburi cu cartofi îngropaţi
Îmi simt degetele sape pentru aceşti refugiaţi
Sub pielea ta cauciucată ca o manta de ploaie.”
Datorită abundenţei de ţâţe din scrisul şi vorbirea tânărului de 21 de ani, pentru cei de la „Unu” (aşa cum scrie Saşa Pană în Născut în ’02, Editura Minerva, Bucureşti, 1953, p. 251) „au devenit sinonime cu numele poetului”. La care, Bogza aflând noul apelativ, îi scrie lui Pană (p. 251): „M-a încântat peste măsură denumirea de «bogze» date ţâţelor, asta îmi place grozav şi te rog imens să ai grijă ca această denumire să se întindă şi să prindă rădăcini (7 iulie 1929).”
Într-o duminică, autorul își primeşte exemplarele mult visate. Apoi trage un chef la lăptăria de la Bărăţie, împreună cu Victor, Marius, Roll şi Pană, unde au servit un ghiveci de crap stropit cu vin, preparat de Roll la o simigerie din vecini. După aceea, grupul vesel al celor cinci hoinăreşte, cum adesea obişnuiau, urcând pe strada Dr. Istrati (probabil spre locuinţa lui Brauner, aflată în deal pe aleea Suter) şi aici îi dăm cuvântul lui Saşa Pană care la pagina 252 relatează: „Geo a făcut dintr-o foaie de ziar un cornet imens, înfigând-o cu partea subţire în prohabul pantalonilor… subit, pentru că era o curbă, ne-am trezit în faţă cu trei fete ce coborau ţinându-se de mână. Am auzit un ţipăt şi trioletul s-a retras de-a-ndărătelea. Geo s-a apropiat de fetele uluite, şi luând cornetul în mână, le-a spus rar silabisind: «din care fapt se poate constata că autorul Jurnalului de sex, are şi un sex de jurnal».” Scurt şi cuprinzător!…
Să revenim însă la „jurnalul de copilărie şi adolescenţă”.
„Duminică, 5 iunie – Luni 24 iunie
Am fost la Bucureşti, l-am cunoscut pe Voronca, am stat o noapte cu Victor Brauner, am adus acasă Jurnalul de sex – admirabil tipărit – şi am început să-l împart”(cf. Pană, acesta a primit cartea în 20 iunie la chef, Voronca nu era prezent, întâlnirea a survenit în cursul săptămânii).
N.B. La banchet Bogza avea probabil doar câteva exemplare, apoi a primit tot tirajul.
„Joi, 11 iulie
Scrisoare de la Voronca, Roll, Victor Brauner în carne şi oase va sta la mine.
13 – 26 iulie
Cu Victor mereu. Victor a făcut un desen şi un tablou cu mine.”
N.B. Desenul este acel portret tipărit în revista „Unu”. În acest interval de timp a schiţat şi acel celebru cul-glacé, ilustraţie la numărul 16, UNU ESTIVAL (august 1929, 10 pagini), linogravură ca şi coperta cu costumul de baie.
Tot atunci a realizat şi acel tablou celebru astăzi intitulat „poetul Geo Bogza, arată capului său peisajul cu sonde”. Este ceva de notat şi aici. Brauner a lucrat tabloul în vacanţa de la Buştenari, unde s-a simţit foarte bine în compania lui Bogza. Există şi documente foto pe care i le-a lăsat gazdei primitoare, iar aceasta le-a pus în sifonăria pe care o avea în localitate. După puţin timp a primit aici vizita lui Saşa Pană cu care era prieten şi care se bucura de un mare prestigiu, publicând revista „Unu” şi volume în editura cu acelaşi nume. De altfel, este bine să amintim că numărul 11 al acestei reviste din martie 1929 a fost dedicat lui Brauner, cuprinzând texte referitoare la artist şi reproduceri după lucrările sale. Să ai la 26 de ani un număr special dintr-o publicaţie, fie ea şi de 4 pagini, nu este chiar un lucru la îndemâna oricui…
Cum tabloul, în care era pictat capul poetului, era suficient de mare şi îl incomoda pe Bogza la sifonărie, acesta s-a hotărât să-l ofere cadou prietenului Saşa. Dar cum să-l transporte editorul? Gabaritul lucrării depăşind cu mult dimensiunile geamantanului lui Pană, s-a luat hotărârea eroică de a-l îndoi pe lungime, „norocul” fiind că era pictat pe carton. Aşa că Saşa Pană a plecat cu el sub braţ. Iar acasă, în celebrul sediu al Editurii Unu, l-a desfăcut, l-a pus în ramă şi i-a găsit un loc pe perete. Victor i-a făcut cadou lui Geo tabloul, iar Geo l-a dăruit lui Saşa, ilustrând vorba din bătrâni: „Dar din dar, se face raiul.”