Expozitia curenta de la Galeria Senso, pe care am fotografiat-o acum cateva zile pentru vizitatorii Artindex, e un bun prilej pentru republicarea interviului pe care Gabriela Bidu l-a luat pictoritei acum aproape un deceniu. (MC)

Interviu: Gabriela Bidu

Foto: Mihai Constantin

ANA RUXANDRA ILFOVEANU

”Încerc să dau de gândit privitorului”

Pictoriţa Ana Ruxandra Ilfoveanu este de peste trei decenii într-o constantă evoluţie artistică. Departe de a se supune unui proces de simplificare, lucrările sale – picturi, desene, compoziţii grafice cu fotografii, realizate de fiul său, tot artist plastic – se completează realizând metamorfoze ale unor particulare stări de spirit. Căutând neobosită sensuri interioare existenţei, pictoriţa sondează miezul lumii mentale al cărui mister reuşeşte să-l exprime, dacă nu chiar să-l explice.

– Doamnă Ana Ruxandra Ilfoveanu, dacă ar fi să rezumaţi biografia dvs. artistică, aţi putea începe cu impulsul iniţial către artă?
– Desenam dintotdeauna, dar un moment important a fost pregătirea mea pentru Facultatea de Artă Plastică, a cărei studentă am devenit. De atunci, a urmat lucrul metodic, de zi cu zi.
– Care sunt momentele esenţiale, de referinţă, din cariera dvs. care v-au conturat personalitatea?
– Dacă aş vorbi despre aşa ceva, m-aş reîntoarce la intrarea mea la Uniunea Artiştilor Plastici. Aproape un an am lucrat noaptea, ziua nu aveam timp fiindcă eram profesoară, şi, pe deasupra mă ocupam, fireşte, şi de cei doi copii ai mei, astăzi artişti şi ei. Apoi au urmat expoziţiile.În fiecare din ele voiam să aduc ceva nou, n-am fost mereu mulţumită, dar n-am cedat nici ideatic, nici tehnic.
– Ce vi se pare mai important pentru un artist, inspiraţia sau tehnica?
– Inspiraţia mi se pare esenţială, fiindcă tehnic, prin muncă, te poţi perfecţiona.Sigur şi „desenul” se învaţă, dar nu reuşeşti să-i afli toate tainele nici la 80 de ani. Mie desenul mi-a oferit o rezolvare ideatică, dar şi o tehnică proprie. Mai exact, eu fac un desen pregătitor pentru pictură.
– Ce vor să transmită privitorului simbolurile specifice picturii dvs.?
– Lumea mi se pare adesea un spectacol. N-o pot cuprinde, dar prin această simbolistică a mea – ”personaje cu gesturile lor”, animale, păsări, draperii, expresii şi drumuri – dau de gândit privitorului, şi îmi exprim şi ideile mele legate de lumea în care trăim. O fac cu iubire.
– Sunteţi soţia lui Sorin Ilfoveanu, unul dintre pictorii de seamă ai artei româneşti. Cum convieţuiesc doi artişti cu personalităţi distincte?
– În familia noastră de artişti, privim cu un uşor umor ceea ce facem şi ocolim cu discreţie părţile grave ale artei fiecăruia. Păstrăm discreţia în ceea ce ţine de intensitatea noastră creativă. Asta nu înseamnă însă că nu suntem preocupaţi unul de altul, că nu ne interesează ce se petrece cu noi şi cu actul nostru de creaţie.
– Ce înseamnă pentru pictoriţa Ana Ruxandra Ilfoveanu ieşirea pe simeze?
– E o nevoie, dar şi o bucurie. Vreau să ştiu ce am făcut pe o perioadă de timp, dacă mi-am urmat drumul, dacă am izbutit ce mi-am propus. Apoi, vreau să ştiu dacă lucrările mele au impact, dacă pot continua aşa, dacă pot îmbogăţi drumul artistic pe care am plecat. De altfel, pe simeze îmi vin idei noi şi simt bucuria că pot continua.

2006