Autoportret Dinu Rădulescu

Dinu Rădulescu la 70 de ani

Când am intrat în lumea artei, căutam opere. Dar, după aproape 10 ani de ”școlarizare”, îmi dau seama că marele câștig constă de fapt în oamenii pe care i-am cunoscut și relațiile care s-au născut pe tărâmul artei, cu amintirile care te modelează și îți modifică modul în care percepi lumea. Totul este despre oameni. Și înțeleg acum de ce urmașii colecționarilor se despart atât de ușor de lucrările adunate într-o viață de vreun înaintaș pe care îl moștenesc. Dispar legăturile, poveștile care dau coerență și unitate colecției. Totul (re)devine o adunătură de obiecte, mai mult sau mai puțin frumoase. Și de aceea marii colecționari, ca și marii artiști de altfel, încearcă să-și negocieze din timpul vieții traseul în viitor al muncii lor, prin donații către muzee sau fundații. Pentru că proprietarul știe că sufletul care animă tot efortul îi rămâne lui și nu îi poate fi luat: povestea!

Dinu Rădulescu în atelierul său

De Dinu Rădulescu mă leagă o prietenie înfiripată la maturitate care s-a extins la ”adopții” reciproce în familia fiecăruia. Iar pe măsură ce îl cunosc, îl admir din ce în ce mai tare. E un om care, până la 70 de ani, a creat aproximativ 750 de sculpturi (!!) și peste o mie de desene. E un aspru – poate prea sever – judecător al propriei opere și un mereu căutător al formelor în materia brută. Lucrează în paralel și în lemn și în piatră, modelează și concepe viitoare proiecte. E un artist dependent de viața de atelier, cioplitor vânos și ambidextru, care refuză să trimită la odihnă șpițul și gradina.

În carul UNArte a marcat promoții de studenți – dintre cei care știu să asculte-, dar mereu s-a întors la lupta care contează cu adevarat: cea cu sine.Dar eu scriu acest articol pentru omul Dinu Rădulescu. Prietenul care a devenit parte a familiei mele lărgite și cu care am petrecut deja multe sărbători. Inclusiv acest Paște. Care – iată – coincide cu împlinirea vârstei la care vom fi învățat deja cât de prețioasă este fiecare zi care ne este dată de Sus. Așa că sunt bucuros să pot scrie aici, de 17 aprilie, ”La mulți ani, dragă Dinu!”

Cu Dinu Rădulescu în curtea părinților mei, de Paște, 2017

Text și foto de Mihai Constantin