Lucian Liciu este preocupat de imaginea de ansamblu a societăţii actuale. „Povestea nudului-Mărturisiri contemporane” continuă proiectul „Points”, care s-a desfăşurat în luna ianuarie la Galeria „Artis” din Slatina, un manifest la adresa politicului care se reflectă asupra parcursului existenţial al omului.
Expoziţia de la Căminul Artei a fost spectaculoasă prin contextul în care problematizează tematica nudului transformând actualitatea, grotescul, drama, umorul fin, sub pretextul globalizării, într-un spectacol aparent desuet, însă profund implicat în efectele devastatoare ale uniformizării nivelului de trai, ale libertinajului sexual, ale politicului, snobismului, standardelor economice. Lucian Liciu a fost extrem de inspirat când şi-a conceptualizat demersul plastic pornind de la resursele ideatice ale pamfletului arătând că globalizarea a anulat orice urmă de bun simţ a omului care a ajuns să-şi vulgarizeze propria copilărie făcând din imaculata Albă ca Zăpada subiectul unui film neortodox, desuet, degradant, ceea ce l-a determinat pe artist să îşi exprime propria revoltă în două compoziţii ample, un desen şi o pictură în ulei, unde acest personaj de basm este prezentat într-o ipostază impudică şi, putem spune fără rezerve, abjectă şi revoltătoare.
Reducând realitatea la o trascripţie sintetică a formei şi culoarea la o abordare sugestivă care simbolizează, analizează şi decupează situaţii din arealul imaginativ al pictorului, pliat pe contexte şi situaţii din jurul nostru, Lucian Liciu evocă imposibilitatea actualului de a depăşi banalul. Acest fapt este sugerat prin înlăturarea lascivului, ceea ce implică în final prezentarea unei situaţii, a unei satire pictate, a unei atitudini faţă de situaţii la care este martor, determinându-l să alăture estetica urâtului de senzualitate, schematismul formelor masculine de frumuseţea biologică a nudului feminine, detaliile anatomice conduse la limita grotescului de figuri schimonosite de prostie.
Personajele din desene animate accentueză sentimentul parodiei, care nu se rezumă la o „tipiţă” generică, „zâna zânelor”, şi la ei, nişte băieţi de asfalt, ci se extinde la o întreagă poveste despre nesfârşitele posibilităţi de relatare a femeii ca subiect al erotismului, dar şi al dramelor, al degradării, cum am văzut în alte lucrări din expoziţie.
Nuditatea este receptată adesea ca aparţinând imoralităţii şi inferiorităţii fiinţei, însă valenţele divine ale corpului uman cunosc o evoluţie spectaculoasă în istoria culturii, atât zeităţile, cât şi omul fiind reprezentaţi de multe ori într-o lumină favorabilă, ca un simbol al idealului de frumuseţe.
Lucian Liciu pendulează între cele două tipuri de abordări antagonice la care a început să lucreze acum 4 ani. Celor 140 de picturi create într-un interval de timp relativ redus li se adaugă peste 1000 de desene reprezentând nuduri. La început a experimentat tehnici, apoi a ales să stilizeze corpul uman, să-l denatureze, să-l anamorfozeze şi, în acest context, să îşi creeze un stil al său.
„Povestea nudului- Mărturisiri contemporane” este o călătorie pe parcursul căreia pictorul descoperă că abordările sale sunt acompaniate de luciditatea omului contemporan căutând noi înţelesuri ale fenomenelor sociale. Lăsând pentru moment la o parte conceptul iniţial care l-a determinat să insiste asupra unei astfel de redări vizuale, nudurile pictate de Lucian Liciu nu fac parte din categoria reprezentărilor unde ochiului îi place să se piardă. Dorinţa, admiraţia, visurile erotice sunt parţial anulate. Detaliul nu mai este semnificativ. Interesul artistului pentru sinteză şi referinţele la situaţii determinate social reaşează tematica nudului într-un unghi diferit de cel provocator, obişnuit în artă în diferitele sale momente de manifestare. Un artist singular în spaţiul artei actuale, Lucian Liciu redă prin expresia lapidară a gestului artistic, complexitatea vieţii cotidiene a omului recent surprins în „Povestea nudului”, o oglindire a dezintegrării lumii noastre, care vine în continuarea manifestului „Points” de la Slatina. Practic, Lucian Liciu protestează împotriva statutului nostru existenţial prin orice modalitate de figurare vizuală aparţinând bidimensionalului şi deseori, tridimensionalului.
Alegând nudul ca principal subiect, pictorul ripostează asupra multiplelor modalităţi în care orice simbol poate cădea în desuetudine, analogiile cu situaţii din societatea contemporană făcând un pamflet din expoziţia care aruncă la fileu lipsa de repere şi căutarea identităţii. Concepută sub forma unei instalaţii, aceasta este supusă dezbaterii plastice şi sociale a pictorului, care problematizează prin atitudinea conceptuală propusă, tehnici artistice diferite şi complemetaritatea dintre frumos-urât, adevăr-neadevăr, masculin-feminin.
Pornind de la origini , de la imaginile pictate pe suporturi diferite ale lui Adam şi Evei, dar aşezaţi totuşi împreună prin modul de panotare pe doi stâlpi distanţaţi, care ofereau posibilitatea vizualizării unitare a personajelor păcatului biblic, artistul ajunge la epoca industrializării şi totalitarismului. Reprezentarea japonezei îmbrăcată în kimono evocată în plină pagină drept simbol al tradiţiei, nu exclude evoluţia tehnologică. Fabrica pictată în planul secundar, aproape minusculă în comparaţie cu tânăra conservatoare, pe care, se pare, că nu o deranjează nimic din ceea ce se petrece în afara cutumei, de dincoace de cuceririle ştiinţei. Şi totuşi, trebuie să suporte toate aceste schimbări, privite cu precauţia celei care nu exclude posibilitatea unor urmări devastatoare. În acelaşi ton ideatic, o lucrare avangardistă relatând lumea de la marginea spaţiul industralizat, redă o femeie blondă primitivă prin anatomia masivă. Având podoaba capilară colată din părul unei păpuşi şi fluturând în afara tabloului în direcţia opusă în care vântul îndreaptă fumul furnalului fabricii din perspectivă, aceasta ne atrage atenţia asupra inadvertenţelor şi decalajului dintre spaţii, culturi, tipuri de gândire divergente.
Diferenţele sociale, lipsa conştiinţei, dezumanizarea, subcultura, violenţa socială şi conjugală, dramele războiului, prostituţia sunt în atenţia artistului ca actualităţi ale cotidianului, de care ne lovim, fie că vrem, fie că nu. Omagiul adus copiilor agresaţi fizic sau psihic, ucişi în timpul războiului sirian a fost punctat prin amplasarea unui pătuţ cu jucării în vitrina Galeriei „Căminul artei”. Inclusiv agresiunea sexuală şi dezintegrarea comportamentului uman sunt aduse în discuţie de artistul pentru care lesbienele şi homosexualii fac parte din aceeaşi categorie fenomenologică a globalizării, care a amplificat acum un comportament rarirism în epocile trecute.
Hidoşenia şi caricaturalul sunt şi ele acentuate în mai multe compoziţii. Două plăci pictate, prinse în balamale, în care grandomania cunoaşte însuşiri degradante pentru omul obişnuit, dar cu semnificaţii legate de statutul social nemeritat pentru îmbogăţiţii peste noapte, prin mijloace necinstite, atrag privirea în contextul expunerii. Pe o parte a panoului putem admira un bărbat şi o femeie purtând chiloţi de mii de euro, cu cristale Swarovschi, cu preţul afişat la vedere, „ca să se ştie valoarea lenjeriei lor”, pe partea cealaltă, cei doi, goi, scunzi, cu burţi imense, stând pe scaune într-o atitudine inadecvată bunului simţ, sunt redaţi ca o greşeală a naturii, sub cel mai grotesc aspect. Inclusiv categoria modestă a populaţiei este supusă impedimentelor uniformizării generale, când discutăm de imperiul sandwich-urilor şi obezităţii, indus de fenomenul McDonald’s. Globalizarea i-a îmbolvit pe mulţi, le-a distrus fiinţa, sensibiltatea, viaţa, determinându-l pe Liciu să arate, cu mijloacele picturii, răul instalat datorită transformărilor negative, de fiecare zi, ale lumii.
Picturile de pe panourile aşezate central, pe jos, fac o trimitere stilistică spre arta lui Picasso şi Matisse. Sintetismul şi elementele fantastice aşezate în structura chipului uman, gestualismul liniei, cromatica adesea reţinută, dar uneori epatantă, aplatizarea spaţiului, spontaneitatea trăsăturii de penel, definiţia exactă a mesajului sunt situate în arealul de ultimă oră al creaţiei sale, aflată tangenţial şi în zona abordărilor citaţioniste. Un dejun pe iarba al unor tinere, amplasat în faţa Casei Poporului, nu este unul obişnuit. Femeile se află aici de o veşnicie, fiind partea invizibilă a identităţii noastre, statornicia, comuniştii venind să distrugă entitatea pe care acestea o reprezintă, fiindu-le zdrâncinată tradiţia.
Discursul artistic al lui Lucian Liciu este întrerupt câteodată de femei suave, decorate cu tatuaje, stând liniştite, adesea tolănite, având un iz oriental, privind detaşate meschinăria din jurul lor.
Acest decor prezent la tot pasul a fost surprins de artist în textura unor materiale diferite. Pânze, panouri, textile, tablă, uşi de dulapuri, acrilic, pastel ori ulei, transmit un mesaj puternic şi se integrează în mod firesc în demersul pictorului de a analiza contemporaneitate şi de a trage un semnal de alarmă.
Ana Amelia Dincă,
critic de artă