Pictura lui Vitalie Butescu face o anumită fuziune cu subiectivitatea emoţiei transpusă sub impedimentul unui ataşament faţă de concepte estetice mai degrabă aparţinând Orientului, decât ţinuturilor noastre balcanice, în ceea ce priveşte sentimentul său de raportare la temă. Liniştea şi tăcerea, trăirea intensă şi contemplarea, efemerul şi eternul, singurătatea şi dezolarea, domină arhitecturile din alte vremuri, dar şi întinderile necuprinse ale pământului presărate cu ape şi vegetaţie, dar şi florile şi fructele din vase simple şi expresive. O formă de exprimare coborâtă din evocarea veridică a unor experienţe sincere, în relaţie directă cu motivul pictural, determinat de dragostea artistului pentru plein-air, dezvăluie o abordare asaltată de toate ingredientele plasticităţii, în sensul valorilor impuse de linia modernă a viziunii.
Implicând prin această atitudine acţiunea luminii, care face ca tuşele să vibreze, Vitalie Butescu însufleţeşte claviatura  nuanţelor, exprimând metamorfozele atmosferei în continuă schimbare prin aşezarea cu pensula a unor reflexii colorate, ce transmit privitorului impresia devenită expresie sub presiunea redării momentului, niciodată repetabil. Dialogul maselor cromatice şi logica internă a compoziţiei, ţesută pe un schelet bine articulat al desenului, determină o explicitare mai accentuată a elementelor aflate în plină pagină, dar şi abrevieri ale subiectului, prin sugestii formale determinate de senzaţiile coloristice, extrase de Vitalie Butescu din generoasa imagistică a naturii.
Peisajele de la Goleşti exaltă beatitudinea unor clipe efemere ale specificului zonei, demonstrând că Vitalie Butescu este un artist cu o aplecare spre latura de senzualitate a culorii, în special spre lumina discret nuanţată, care îl face pe artist, prin diversificarea spectrului tonal, să fie un pictor al atmosferei, al senzaţiei optice, al eclerajelor colorate. Iradierea diafană a ambianţei aerului, cu autoritate asupra întregii structuri a imaginii, trasparenţele suprapunerilor pastelate ale culorilor, tonul vaporos şi învăluitor al mediului,  devin însăşi definiţia momentelor efemere ale zilei, pe care Vitalie Butescu le rearanjează în mai multe variante, unificate de temă, dar diversificate de circumstanţele cadrului climateric influenţând şi modificând interpretarea pictorului.

Balcicul, Veneţia, Delta sau Dunărea sunt abordate în diferintele lor efecte eterate de nuanţele de pe paletă, cu degradeuri subtile, surprinse în plină zi, dimineaţa sau seara, la intervale care îi permit  artistului să grizeze, să lumineze sau să creeze suprafeţe difuze. Cu ajutorul acestor componente, Vitalie Butescu şi-a conturat o linie vizuală prezentă în lucrări realizate recent, dar şi în compoziţii din anii precedenţi, care se înscriu într-o anumită preferinţă estetică pentru tipul de expresie modernă, punând în evidenţă calităţile sale de colorist rafinat, de desenator, având capacitatea de a reda ineditul unui colţ de natură, al unei construcţii vechi sau pitorescul unor ansambluri peisagistice, înglobând elementele naturii şi ale arhitecturii citadine sau rurale. Splendoarea tuşei devenită subiect plastic şi potenţele ei de a face imaginea fermecătoare prin imprimarea unui cadru ambiental stăpânit de un calm desăvârşit, permit desenului să ocupe un loc secund în favoarea picturalităţii, dar pregnant ataşat pastei, care îl urmează descriind geometrii spaţiale şi anvelopând porţiuni ample ale compoziţiei. Imagini foarte bine echilibrate şi armonizate, având de multe ori simetrii, dar şi asimetrii potrivite astfel încât limpezimea mesajului vizual să fie descifrabil. Catedrala de la Curtea de Argeş, Biserica Rusă şi Biserica din Goleşti, Hanul lui Manuc, cetatea Viscri, castelele Bran şi Peleş ori cel al Reginei Maria de la Balcic sunt organizate pe orizontală şi pe verticală, în planuri perspectivale şi structuri conturând o arhitectură şi o geografie inedită a locurilor pictate, aşezarea centrală a unor elemente pentru echilibrul static şi dislocarea acestuia prin deplasarea registrelor cu ajutorul unor unghiuri care dramatizează lucrarea, îl fac pe artist un veşnic cercetător al compoziţiei.
Nota de modernitate caracteristică picturii sale este impusă de juxtapunerea tonurilor, de tuşa divizată care evocă impresii efemere asupra clipelor trecătoare, ambianţă în concordanţă cu mobilitatea maselor de aer continuu ritmate de cromatisme surdinizate, însă pline de lumină. Astfel se întâmplă şi în tablourile reprezentând căpiţe de fân şi crânguri, ce sporesc pitorescul rural al acestui ansamblu de lucrări, care conţin inclusiv pridvoare împodobite cu muşcate, lăsând spiritul de observaţie al artistului să pătrundă dincolo de forma exterioară, ajungând la esenţa definitorie a lucrurilor.
În naturile statice, îndepărtarea de caracterul realist se produce parţial, artistul jucându-se cu dinamica trăsăturilor de pensulă, mai ales în planul inferior al lucrării, ocupând trei sferturi din pictura devenită o frumoasă îmbinare între caracterul decorativ al ştergarului, ca motiv iniţial, pe care este plasat un singur vas cu fructe sau flori. Una dintre compoziţiile de acest gen ies din tiparul cromatic şi compoziţional obişnuit, esenţializând în planuri sintetice şi contrastante câmpuri de roşu şi galben, lipsite de vivacitatea divizionismului plastic, lucrarea apropiindu-se de o sinteză deplină. Variaţiunile pe tema unui subiect aparent obişnuit, dar care oferă infinite modalităţi de multiplicare prin capacitatea artistului de a se reinventa, îl distingem în seria de nuferi, unde observăm pete de culoare aproape abstractizate, într-un gestualism venit din freamătul ascuns al creatorului. Câteva portrete surprind în trăsături generale, dar tratate cu atenţie pentru a sugera caracterul personajului, sentimentele interioare ale modelelor, descoperite pe figură şi interpretate simbolic.
Cu toată atitudinea ludică pe care Vitalie Butescu şi-o asumă indiferent de subiect, el nu înlătură rigurozitatea morfologică, vizibilă în creaţia sa, aşa cum o percepem pe simezele galeriilor de artă.

Ana Amelia Dincă,
critic de artă