Galeriile Carol, din București, deschid a doua expoziție a toamnei 2017, pe 25 octombrie, ora 19, la sediul din Bd. Carol I Nr. 59: Après nous, le déluge? de Mirela Ungureanu – a doua personală a artistei clujence în acest spațiu.

Expoziția va fi deschisă până pe 2 decembrie inclusiv și poate fi vizitată în zilele de marți – vineri, între orele 12-19, respectiv sâmbetele, între 13 și 17.

Peisajul eroticii și erotica peisajului

Ceea ce dă, dincolo de titlu – Après nous, le déluge? – și la un meta-nivel artistic, unitate ideatică expoziției Mirelei Ungureanu este peisajul. Pentru că estetica fundamentală pe care o etalează fie picturile, fie desenele expuse, este aceea a peisajului. Simt nevoia să accentuez până la tautologie, îndrăznind să vorbesc despre un peisaj al naturii, deoarece artista îl face să fie astfel. Ea estetizează intenționat naturalul, printr-un fel de senzualitate și, astfel, dă o calitatea erotică peisajului. La rândul lui, erotismul este trecut în peisaj, este naturalizat prin estomparea identităților de gen ori a normativității sociale. Tocmai de aceea putem vorbi despre peisaj erotic: pentru că lucrările nu evidențiază, cum, tradițional, s-a mai făcut, excesele care transgresează genuri și interdicții. Trecând în revistă nuduri și scene intime de grup, privirea pictorului sau a graficianului le acceptă firescul oricăror practici, adică le observă numai estetic, nu normativ.
E aici o reușită în a folosi un estetism senzual de genealogie impresionistă, tocmai pentru a lăsa în suspensie tăria unor contradicții și posibilul conflict al unor contrarii. Culorile fastuos de senzuale și liniile clare anunță cumva sfârșitul, un Sfârșit, așa cum maxima frumusețe a florii precedă descompunerea ei. E ambiguitatea fundamentală a frumuseții – pe de o parte, grație ei, Dumnezeu ezită să termine cu lumea, dar totuși, „vremurile sunt aproape”. E ca și cum peisajul intimității umane e pe cale să transgreseze o limită, iar natura, în ipostaza peisajului, asistă oarecum participativ, prin senzualitate, parcă pregătită să cedeze transgresării.
Dar în aceste condiții interogația rămâne deschisă. Detașarea estetică a Mirelei Ungureanu ne permite să interogăm și să ne interogăm cu detașare, dar nu cu nepăsare. Peisajul este o meta-alegorie, pentru a permite să fie chestionați, sub aceeași perspectivă, atât omul, cât și natura. Cedând excesivei individualizări erotice, omul pare a ieși din social și a intra în natural, în vreme ce natura așteaptă, încremenită estetic, distrugerea ei dinspre societate. Doar pisicile și câinii dinspre natură, animăluțele noastre dragi, și casele, ca și construcții umane dinspre societate, fac un vag serviciu de mediere între prezența naturii în om și a omului în natură, ca o invocare subtilă a grijii față de sine și față de natură.

Prof. univ., dr. Aurel Codoban
Après nous, le déluge? / de Mirela Ungureanu

Ideea: un demers nu atât intertextual, cât contextual; de fapt, este o citare simplă a lui Ludovic al XIV-lea, rămas în istorie ca Regele-Soare, și a amantei lui celebre – Madame de Pompadour, aduși în contextul actual local, dar și global (vezi încălzirea globală)

Demers teoretic:
Preambul:
Regele-Soare reprezintă apogeul roialității franceze, cu trimitere directă la viața plină de excese (de orice fel) a aristocrației. Dintre acestea, se pare că nu doar cele gastronomice, vestimentare sau de divertisment erau curente, ci și viața intimă cu norme laxe.
Celebrul rege ar fi spus „După mine, Potopul!” în urma unei înfrângeri dezastruoase suferite de armata franceză. Sensurile atribuite au fost: „Dacă revoluția mă va da jos de la putere, națiunea va plonja în haos.”, respectiv „Nu-mi pasă ce va veni după mine.” – sensul care se pare că s-a păstrat până în zilele noastre. Unii istorici spun că metresa no. 1 ar fi preluat expresia la plural: Après nous, le déluge! / După noi, potopul!
Și în prezent, expresia semnifică o atitudine de total deinteres față de ce iese din zona noastră de control și, de ce nu?, de confort – de la oameni și umanitate (cu problemele lor) până la mediul înconjurător.

Acestea fiind spuse, venim și cităm cuplul (semi)regal pentru a introduce publicului două instanțe ale vieții de azi:
o aparentă delăsare morală pe care eu o reprezint nu atât prin nuduri singulare, cât prin scene intime de grup sau poate chiar homoerotice (mă joc cu privirea publicului, neoferindu-i o citire clară a genurilor biologice – un reflex al precedentei mele colecții, Vise pierdute); Această decădere de la valorile „sănătoase” este o pistă fals-creată, care (cel puțin în România, dar și în țări precum Polonia sau Ungaria) a fost și este confiscată de discursul politic, în scopuri electorale; de aici și argumentarea potrivit căreia conceptul expozițional este contextualizat socio-istoric, iar pozționarea mea personală este în ciuda vocilor și privirilor conservatoare – rămâne să spună vizitatorii cât de subtil sau cât de direct.
o invizibilă (!) nepăsare față de natură – intrigant reprezentată prin peisaje aproape bucolice, dar în manieră impresionistă, deci nicidecum afectate de intervenția umană – natură despre care îl las pe privitor să se întrebe dacă va supraviețui epocii actuale, după unii specialiști (climatologi, ecologi etc.) de-a dreptul apocaliptică.

Este punctul în care putem să justificăm semnul de întrebare din titlul expoziției, care este esențial și pune tot demersul expozitiv sub semnul dubitativului: chiar ne ducem de râpă? În caz că da, noi ca indivizi am decăzut atât de mult și vom dispărea ca specie sau am devenit atât de nepăsători încât natura – mediul nostru de viață per se – va sucomba cu un minut înaintea noastră, urmând să-i succedem pe cale de consecință? Aici intervine palierul ludic, cheia jucăușă a expoziției, din faptul că pun întrebarea atât de indirect, pe ocolite, dar foarte clar, totuși.
Într-o alt palier de citire, erosul pare să fi fost același în toate epocile istorice și eu, ca artistă, atrag atenția asupra faptului că, spre deosebire de eros, natura nu mai este deloc aceeași. Adică, deși „nimic nu e nou sub soare” și, precum spunea Eminescu, „toate-s noi și vechi sunt toate”; deși erosul pare să nu se fi schimbat fundamental și să-l definească pe om la fel ca și până acum, atitudinea lui față de natură pare să fie ca a Regelui-Soare: Après moi, le déluge.

Cod vestimentar recomandat vernisaj: decadent