Confluențe plastice la „U Art Gallery”
-Mihai- Marin Cârstea, Corneliu Drăgan -Târgoviște, Mihai Potcoavă, Mihail Gavril, Dumitru Macovei-
Fiecare artist are un sentiment profund în fața peisajului, ademenindu-l prin sonoritățile sale plastice și provocându-i plăcerea de a-l privi și de a-l invoca. La „U Art Gallery„ s-au reunit cinci pictori iubitori ai plein-air-ului și ai stilului modern de reprezentare. La Mihai- Marin Cârstea, zilele însorite de vară domină viziunea, unde detectăm lumina puternică a miezului zilei sau eclerajele mai blânde ale după amiezelor evocate prin tușe rupte, alăturate petelor de culoare și trăsăturilor de penel mai îndrăznețe acolo unde rigorile compoziționale o cer. Picturalitatea este definiția stilului său și liniștea ca stare impusă de formulele vizuale selectate atent dintr-un spațiul peisagistic sau urban aparținând unei lumi îndepărtate de contemporaneitate. Lui Mihai- Marin Cârstea îi place să se izoleze de zgomotul cotidian și să mediteze în fața unei naturi dătătoare de fluxuri energetice pozitive, de imprevizibile schimbări atmosferice și de sugestii pentru modalitățile de reașezare a figurativului într-o exprimare plastică asimilată sensibilității și bucuriei optice. Artistul își îndreaptă privirea spre lumea liniștită a satului, pe care o privește cu admirație. Armonii cromatice surprinzătoare redând metamorfoze coloristice diurne și infuziuni poetice, după o construcție de tip clasic a imaginii, dar cu inserții de factură modernă, readuc în spațiul pânzei lumea arhaică încărcată de puritate și frumusețe edenică, dar și de incidențele medievalului, mereu provocator pentru demersul tematic specific lui Mihai- Marin Cârstea.

Acesta uneori se apropie de motivul pictural, fie că este un peisaj citadin sau unul în care spiritul naturii îl cucerește, integrându-se în misterele lui nedisimulate și incitante. Alteori îl privește cu admirație de la distanță, transformându-l în pete de culoare unde contează subiectul plastic și raporturile armonice dintre culori, dispuse în perspective cromatice relaționate cu emoția directă a pictorului în fața creației divine. Alături de detalii din natura lumii rurale sau din arhitectura urbanului, Mihai Marin Cârstea cuprinde cu privirea și cu penelul cadre ample ale unor orașe mărginite de golfuri sau pur și simplu se apleacă spre efectele și jubilațiile luministice ale apei pe care plutesc bărci însingurate, din ambianța cărora nu lipsește cerul și implicațiile lui transcendentale. La Corneliu Drăgan- Târgoviște principalele elemente componente conduc privirea spre un centru de interes care valorifică întreaga energie a tabloului. Imaginea apare în urma observării atente a mediului venețian, care se fixează pe retina artistului ce urmează să relaționeze simetrii, să creeze echilibru și egalități structurale. Diferitele atribuții ale valorii cromatice se deslușesc în tehnica acuarelei, în transparențele care corespund unor suprafețe apropiate picturalului sau în reluarea unor structuri spațiale tratate diferit și cu măiestrie.

Stradă din Barri și mai multe peisaje din Veneția sunt grafiate în stilul obișnuit al aspectelor citadine, pe care și l-a format în urma unei discipline riguroase de atelier, ceea ce i-a conferit o amplă experiență tehnică și plastică. Sensul ascensorial al palatelor venețiene, așa cum se ivesc din acuarelele lui Corneliu Drăgan -Târgoviște, este susținut de prezentarea frontală sau de jos în sus a cadrelor vizuale, ceea ce le conferă monumentalitate prin traiectoriile peste care tușe de laviuri creează, în culori calde, repere ale figurativului. Peisajul de factură lirică, cu armonii și contraste rafinate, în care realitatea este distorsionată discret prin amplificarea petelor de culoare, construind uneori forme la limita nonfigurativului, îl regăsim în lucrările lui Mihail Gavril, pictorul ale cărui tablouri au un aer romantic în evocarea Balcicului sau a unor aspecte peisagistice unde apa devine generatoarea unor momente de meditație.

Compozițiile sunt complexe, simțul acut de structurare al imaginii îl detectăm în scrutarea lăuntrică a motivului, devenit o manifestare a schimbului de energii dintre artist și natură. Modul de aplicare al mijloacelor de expresie îl individualizează pe Mihail Gavril, care poate trece cu ușurință de la partea recognoscibilă a subiectului reprezentat la stilizări ale motivului, pe o arie plastică mergând de la analitic la sintetic. Organizate pe orizontală și cu o materie cromatică vibrantă și de impact tonal prin alăturări de nuanțe, cuprinzând spații elaborate unde griurile rafinate atrag atenția sau cuprind zone unde pasta așezată mai abundent creează o frumoasă poezie a imaginii, acestea sunt caracterizate de o succesiune de elemente care irump figurativul. Coroanele copacilor se abstractizează devenind o alternanță de elemente de limbaj plastic unde alăturarea de alb, verde și albastru implică o apropiere de natural. Cu simbolurile selectate tratate din unghiuri perspectivale, cărora le păstrează aura de pitoresc, amplificând prin culoarea locală detalii considerate de artist esențiale, Mihail Gavril eviscerează tonalitățile, dar jubilează cu forma în nenumărate feluri, care plac ochiului privitor.

Mihai Potcoavă este adeptul peisajului în plein- air care îi oferă o altă energie, fiind conectat cu mai multe simțuri la misterele naturii. Vizualul, acusticul, olfactivul concordă la implicarea directă a pictorului în actul de creație. Deși apropiat inclusiv de tematica portretului, artistul se simte în conexiune cu peisajul, aspectele geografiei și habitatului de pe malul drept al Mureșului, oferindu-i posibilitatea de a jubila cu griurile, chiar dacă iubește lumina deplină a zilelor însorite. Și alte orașe cu pitorescul și împrejurimile lor fac subiectul pânzelor sale: Nicopole, Călugăreni, Singureni, Sozopol sau Balcic, incitându-l pe Mihai Potcoavă să evoce misterul așezărilor rustice, lucrate cu pensule mari, acestea dându-i voie să abordeze și detaliul, rezultat din modul cum instrumentele de pictat sunt mânuite pentru a crea plasticități. Văzute de aproape, lucrările artistului par abstracte, dar admirate de la distanță se compun optic, se leagă în armonii formale și cromatice. Casa și marginea de sat sunt posesoarele unei poezii aparte prin diversitatea observării și transpunerii lor, inedite de fiecare dată. Mihai Potcoavă nu realizează schițe premergătoare, ci așează culoarea direct, încă de la început. Deși format în America sub autoritatea lui Marc Chatov și a lui Nelson Shanks, care i-au impus o apropiere de tendința hiperrealistă, în România, pictorul a mers spre o abordare mai liberă a peisajului, mai ales în urma observării atente a lui operei lui Ion Andreescu, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu și Jean Alexandru Steriadi. Expunând peisaje și naturi statice, majoritatea create recent, Dumitru Macovei își conduce discursul mijloacelor de expresie într-o zonă diferită stilistic de ceilalți expozanți, cu toate că momentul de selectare al cadrului vizual, pe care dorește să îl reprezinte, se află tot în mijlocul naturii.

Așezând uneori plat, alteori vibrând culoarea, dar dându-i libertatea să se exprime direct în nuanțe grele mergând spre tonalități potolite, închise sau puternice, artistul nu se dezice de complexitatea structurală a imaginii create. Conturându-se din pete ample de culoare, planurile lucrărilor sunt echilibrat dispuse, în contrapondere, anumite diagonale, conducând spațiul spre perspective atent gândite, ce pun în evidență elementele componente ale compozițiilor. Experiențele modernismului au amprentat pictura sa, având calități senzoriale în modul cum materia este aplicată pe suprafața bidimensională, dinamizând-o. Pânzele expuse implică seisme ale gândirii creatoare a pictorului, în permanență, căutător de nou. Punând accent pe valoarea impresiei, formele devin pete de culoare stilizate, aproape abstractizate, părând că se mulează pe materialul de pictat, căruia îi imprimă o atmosferă feerică, de vis, impusă și de profunzimea trăirilor sufletești. Reprezentările sale sunt cerebrale, rigorile compoziționale sunt păstrate cu sfințenie, peste acestea, Dumitru Macovei recompunând o lume recognoscibilă, trecută prin filtrul talentului și imaginației sale.
Ana Amelia Dincă,
critic de artă