Galeria „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, „Arhitecturi suprapuse”, expoziție semnată de Angela Tomaselli, eveniment organizat și prezentat de Mimi Necula

Seria de lucrări „Arhitecturi suprapuse”, continuă opera Angelei Tomaselli care, ne-a obișnuit cu proiecte vizuale bine argumentate în evoluția demersului său vizual, conținând și alte grupuri de lucrări concepute în cicluri: „Fabule”, „Mitologii subiective”, „Amintiri suprapuse”. Acestea nu sunt decât etape ale gândirii sale plastice, conturate de-a lungul timpului, care ne demonstrează că artista are toate datele capacității de a se reinventa, surprinzându-ne cu fiecare apariție expozițională. Alături de compozițiile bidimensionale, Angela Tomaselli a expus și elemente vestimentare cu intervenții pictate, relaționate stilistic între ele, astfel încât, conceptul să se închege unitar. Surpriza evenimentului a fost partea de performance, în cadrul căreia, a avut loc o scurtă prezentare de modă, unde haine, umbrele, genți purtate de tinere fete și doamne, ca un simptom al citadinului și eleganței impuse de acesta, s-a articulat ideatic în cadrul manifestării. Interesul pentru obiect și subiect, specific avangardelor, este prezent ponderat în parcursul plastic al „Arhitecturilor suprapuse”, artista evitând discursul nihilist, pe care l-ar putea presupune această experiență instalaționistă. Orașul înglobând și ideea eleganței feminine, însăși feminitatea cu toate labirinturile ei aparținând reflexivității intuitive a artistei, îi permite acesteia să speculeze artefactele constituite de piesele vestimentare pictate, așezate pe simeze ca obiecte parietale, tablourile alăturate regăsindu-și imaginea în decorul rochiilor, poșetelor, pardesielor și pelerinelor, devenite ele însele structurile unei potențiale instalații. Textura materialului, dominată cromatic de bej potolit ca intensitate sau roșu eclatant, negru și alb, a reliefat petele tonale alternate cu liniile, care construiesc armătura arhitecturilor simbolizate, plinul și golul având putere de plasticizare, suprafețele pictate și cele aerate, neexplorate artistic, evidențiind stofa și pânza pictate, demonstrând că arta poate face parte din structura cotidiană sa ființei. Angela Tomaselli a relaționat estetica „Arhitecturilor suprapuse” cu vestimentația, fără să cunoască această tendință apărută la designerii din România în colecțiile de toamnă/iarnă ale anilor 2015/2016.
Temele majore ale proiectului, satul și orașul, vin să sublinieze parcursul existențial al artistei, pe care destinul a purtat-o din sfera poetică a copilăriei spre zbuciumul citadin, din frumusețea spiritului rural spre civilizația aglomerată a orașului, ambele disciplinându-i gândirea artistică, încărcată de experiențe vizuale, ivite în opera sa, la un moment dat. „Arhitecturi suprapuse” reprezintă straturile memoriei, locurile pe care artista le-a străbătut de-a lungul anilor și care au venit spre aceasta prin forme, culori, emoții, vibrații energetice.
În sfera abordării orașului, evocat prin dinamica actualității, a aglomerării sugerate prin utilizarea repetată a elementelor de limbaj plastic ce dobândesc un spirit analitic prin folosirea la vederea a traseelor pensulei conturând arhitecturi, artista alternează volumele născute din construcția liniei, a jocului de planuri și perspective, a componentelor structurale ale ritmurilor pariziene, medievale, religioase ori transilvane, ale arhitecturilor italiene și dobrogene, sau pur și simplu ale arhitecturi imaginate, caracterizate prin densitate cromatică, prin tensiuni plastice, expresivizând suprafața câmpului vizual. Unele compoziții, amintind efilarea specific bizantină din țesăturile vechi, par a se metamorfoza, producând iluzii optice. Evidențiind arhitectura ca subiect tipic pentru mediul citadin, artista dă măsura echilibrului, atingând o zonă mult mai rațională, cu o tentă expresivă, mergând dinspre pictural spre decorativ.
Desfășurării pe verticală a orașului, figurat pe întreg spațiul pânzei, îi corespund datele locului de origine al artistei, satul, încărcat de atmosfera ludică a primilor ani ai copilăriei și de misterele inerente lui. Aici descoperim linia sinuoasă, modelată și modulată în intenția de a sugera forme, stilizate astfel încât, figurativul să se lase citit, dar să îi acorde întâietate cromaticii, așezată cu multă știință. Uneori, Angela Tomaselli ajunge la o sinteză deplină a stilului care o caracterizează, utilizând culori puține, de maxim efect plastic, alteori, anii petrecuți în lumea satului, o îndeamnă la abordarea mult mai vivantă a subiectului. În zonele unde grafismele ies la iveală, prelungind pata de culoare și dând viață figurativului, artista se lasă pradă unor stilizări cu elemente amintind jocuri din copilăria sa. Reminiscențe ale școlii românești de grafică dinspre Vasile Kazar și Octav Grigorescu, detectăm în notele fantasmagonice ale reprezentărilor umane. Atingerea aparent evazivă, dar de fapt controlată a ductului linear de sugestie a unor forme, induc această relaționare, pe care artista o păstrează uneori.
Ca o concluzie, expoziția „Arhitecturi suprapuse” este un cumul de idei și de metode de reevaluare a experienței artistice de până acum, pe care Angela Tomaselli le include vastei sale opere, care sintetizează admirabil, din universul existențial, acele formule ideatice legate de observația microcosmosului, căruia artista îi aparține și la care sensibilitatea sa rezonează prin structurile selective ale minții, permițând culorii și formei figurative, registrelor vizuale organizate pe verticală și jocului de planuri în adâncime, volumelor structurale ale motivelor, dinamizând compoziția, să se alăture într-o serie de lucrări bidimensionale și obiecte vestimentare, pictate cu același conținut imagistic, stabilind astfel un corespondent între pardesiele și pelerinele tridimensionale și construcțiile plastice, regăsite în lucrările parietale. Acestea sunt relaționate prin motive imaginate de artistă, bazate pe mijloace de exprimare, înglobând structuri formale și cromatice tangențiale cu emoția expresionistă , dar și cu sonoritățile de factură bizantină, în ceea ce privește delicata grizare a cromaticii. Speculând frumusețea liniei, cu muzicalitatea ei metamorfozată în grafieri delicate sau ferme, aplicată cu plăcerea de a-i imprima nebănuitele ei posibilități lirice, Angela Tomaselli se redescoperă în proiectele sale. Pe spatele drept sau pe cloșurile ample ale hainelor, descoperim atributele feminității, imuabilul și imponderabilul, sugerate în compozițiile ce se unesc într-un demers diferit de celelalte serii de lucrări, caracterizând perioadele de creație de până acum ale artistei. Ca tip de sinceritate, puritate spirituală în ceeea ce privește interpretarea motivului pictural, o apropiere de Hundertwasser, nu știrbește cu nimic din originalitatea artistei, pentru care, acest proiect inedit, este un moment de continuitate a stilului său identitar, care încununează existența dedicată frumosului.
Ana Amelia Dincă,
critic de artă