SUCIU, Gheorghe – pictor (n. 18 aprilie 1943, Subcetate, judeţul Hunedoara – m. 11 ianuarie 2016, Galaţi). A absolvit Facultatea de Arte Plastice din Timişoara, clasa profesorului Ion Mihăiescu (1967) şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Filologie (1979). Din toamna anului 1967, când s-a stabilit în Galaţi, a funcţionat, până la pensionare, ca profesor de Educaţie plastică la mai multe şcoli gimnaziale (nr. 1, 2, 17, 29, 30, 34). Din 1971 a participat la Saloanele anuale ale Filialei Galaţi a U.A.P. şi la alte manifestări colective ale acesteia. Expoziţii personale: Galaţi, Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” (1989, 1993, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2001, 2002, 2003, 2005, 2007, 2008, 2009, 2010, 2012, 2013, 2015); Tecuci, Galeria de Artă „Gh. Petraşcu” (2005). În 2010 a publicat volumele de versuri „ Surâs amar” şi  „Jurnalul unui berbec însingurat”, iar în 2015 volumul de proză memorialistică „Cantonul cu duzi” (Editura Phoebus, Galaţi).
Îndrăgostit până la obsesie de peisaj, el a cultivat acest gen al artei cu o constanţă de-a dreptul impresionantă, reţinând în tablourile sale secvenţe ale unei naturi exuberante, în faţa căreia a trăit sentimente de bucurie şi încântare, momente de adevărată înălţare sufletească.

Cele mai multe peisaje provin din mediul acvatic, cu vegetaţie abundentă, ce exultă în lumina soarelui de vară, dar şi din zonele colinare şi montane, unde verdele atinge intensităţi maxime. Există în aceste tablouri o natură debordantă, vitalismul pare a fi starea firească a artistului.

Stau mărturie gamele coloristice puternice, tuşele mărunte, aglomerate, dinamice, vădit impresioniste, perspectivele spaţiale obţinute printr-o pluralitate de mijloace („Tărâm de vrajă”, „Drum fără pulbere”, „Bărci pe mal”, „Lacul cu lotuşi”, „Ochiul bălţii”, „Bărci la mal”, „Căpiţe în soare”, „Refugiul macilor”, „Moara cu noroc”, „Ciutăria”, „Cascadă I şi II”).

Când pictează imagini ale peisajului surprins în anotimpurile de toamnă şi de iarnă, paleta cromatică este mai potolită, griurile invadează acum spaţiile pictate („Iarnă gălăţeană”, „O dimineaţă austeră”, „Bacoviană”, „Cătun”). Multe din peisajele din tablourile lui Gheorghe Suciu create în anii din urmă beneficiază  într-o măsură mai mare de prezenţa figurii umane.

Fie că se odihneşte pe malul unui pârâu, fie că pescuieşte, fie că se bucură de răcoarea apei, omul reprezintă un câştig în pictura artistului, în sensul că fiorul vieţii se face mai bine simţit, iar sub raport plastic tablourile câştigă în dinamism. O serie de tablouri din creaţia sa conţin imagini ale peisajului citadin al Galaţiului, mai ales din zona oraşului vechi: strada Sindicatelor, felinarele din preajma scării monumentale ce face legătura dintre străzile Alexandru Ioan Cuza şi Gării, case de pe străzile Domnească şi Gării, pontoane şi ambarcaţiuni în spaţiul vecin cu Palatul Navigaţiei.

O poezie cu iz nostalgic răzbate din aceste lucrări, concepute într-o gamă de albastru şi griuri colorate, pe care pictorul le-a intitulat „Căruţă pe vadul Sindicatelor”, „Poezie în gamă minoră”, „După ploaie”, „Aproape singur”, „Palatul Navigaţiei”, „Toamnă în Parcul Rizer”. Gheorghe Suciu şi-a îndreptat privirea şi spre paradisul pierdut al copilăriei. A făcut-o nu cu tristeţe, ci cu un optimism robust, plăsmuind imagini în culori vibrante, de mare efect stenic („Uliţa copilăriei”, „Grădina bunicilor”). Şi parcă pentru a exprima toată lumina care i-a invadat sufletul, toată bucuria ce i-a pus în mişcare cele mai intime resorturi ale fiinţei, el şi-a intitulat două tablouri „A înnebunit grădina”.

Este în ele o explozie cromatică fascinantă, formele devin aproape de nerecunoscut sub impetuozitatea dezlănţuirii sevelor, materia picturală pare ieşită de sub pensula unui temperament tumultuos, năvalnic, greu de temperat. De-a lungul anilor, artistul a creat şi lucrări sub impulsul unor întâmplări dramatice din viaţa sa (ciclurile „Răni”, „Împăcarea cu divinitatea”, „Irevocabila despărţire”, „Tristeţi nedesluşite”). Ele sunt proiecţii ale unui suflet chinuit de obsesia unor gânduri ciudate, expresii ale unor sentimente contradictorii, ale unor stări conflictuale tensionate. Acum accente expresioniste pătrund în pictura sa, materia picturală se învolburează, linia desenului este sinuoasă. Când reuşeşte să se elibereze de acele trăiri întunecate, anxioase, regăsindu-şi liniştea sufletească, pictorul se dăruieşte din nou culorii, cultivându-i cu dărnicie virtuţile optimiste, făcând ca lumina să se reverse iarăşi cu dărnicie din tablourile sale. Peisajul Deltei este fascinant, luciul apei capătă reflexe metalice, albatroşii străbat văzduhul în zboruri maiestuoase, florile râd în soare, căpiţele de fân parcă dialoghează între ele, norii iau uneori forme umane, sălciile îşi tremură dantelăria în oglinda fluviului (ciclurile „Revigorări”, „Mirifica Deltă”).
Bibl.: Corneliu Stoica, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi 1999; Corneliu Stoica, Identităţi artistice, Editura Alma, Galaţi, 2004; Corneliu Stoica, Interferenţe, Editura Sinteze, Galaţi, 2009; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, Editura Art XXI, Iaşi, 2009; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu Stoica, Popasuri ale privirii, Editura „Sinteze”, Galaţi, 2013; Corneliu Stoica, Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni, ediţia a II-a, Editura Axis Libri, Galaţi, 2013; Corneliu Stoica, Feţele imaginii, Editura Sinteze, Galaţi 2016; Ilie Zanfir, Dicţionarul scriitorilor gălăţeni, Editura Axis Libri, Galaţi, 2016.
Corneliu STOICA