Sculptorul Ioan Bolborea audiat de Serviciul de Investigatii Criminale

ioanbolborea

Vineri, 12.02.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus in aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară intr-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune in formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave (11 acte materiale).
În fapt , din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2005-2016, suspectul, în calitate de autor/artist a încheiat mai multe contracte cu Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic, prin care s-a angajat sa realizeze mai multe monumente de for public, sculptură din material definitiv bronz, însă acesta ar fi urmărit executarea acestora din materiale de calitate inferioară, cauzând beneficiarului un prejudiciu in valoare totală de aproape 18. 000.000 lei, reprezentând sumele plătite prin aceste contracte.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate mai multe bunuri de valoare probatorie printre care o statuetă ce reprezinta “Lupa Capitolina” (Lupoaica), mai multe componente ale unor ansambluri statutare, statuete tip machetă, care au fost ridicate in vederea expertizării, precum si mai multe înscrisuri și sume de bani în lei și euro, toate ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Bărbatul a fost condus la audieri la sediul Serviciului Investigații Criminale.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, care a produs consecințe deosebit de grave.