PROGRAMUL „BUCUREŞTI – ORAŞ DESCHIS”

Areal - Ax1

Peste 50 de evenimente ale operatorilor culturali se desfăşoară în această toamnă în Bucureşti sub umbrela programului „Bucureşti – Oraş deschis”. Sesiunea din acest an a programului de finanţare nerambursabilă demarată de Primăria Capitalei prin ARCUB, intitulată „Bucureşti – Oraş deschis”, acordă susţinere financiară unui număr de 51 de programe, proiecte şi acţiuni culturale selectate din 161 de proiecte înscrise.

Pentru a încuraja reactivarea sectorului creativ din Bucureşti, afectat de restricţiile impuse de pandemie, ediţia din 2021 a programului de finanţare „Bucureşti – Oraş deschis” susţine proiecte culturale care pun accent pe dezvoltarea şi inovarea sectorului cultural, pe reactivarea spaţiului public şi pe participarea şi implicarea locuitorilor atât în spaţii fizice, cât şi online, în acord cu priorităţile Strategiei Culturale a Municipiului Bucureşti 2016-2026.

Printre proiectele culturale susţinute în cadrul sesiunii de finanţare „Bucureşti – Oraş deschis” se numără cea de-a 16-a ediţie a singurului festival internaţional de animaţie din Bucureşti, Animest, mult aşteptata Noaptea Albă a Galeriilor şi Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră Sonoro, Bucharest International Dance Film Festival #7, dar şi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Rom din Bucureşti – Kathe Akana!, proiecte de artă urbană şi de educaţie prin cultură.

Calendarul din luna septembrie a proiectelor culturale din cadrul programului „Bucureşti – Oraş deschis”:

STREET ART BUCUREŞTI | 28 august – 23 octombrie | Biblioteca Metropolitană București, Școala Gimnazială Specială Nr. 9, Combinatul Fondului Plastic, Centrul Național al Dansului București
Street Art București este un program de artă urbană pentru locuitorii capitalei și creează cinci intervenții artistice în spații publice din cartiere, împreună cu artiști ilustratori și muraliști, precum Pisica Pătrată și Serebe, lansează două apeluri deschise pentru artiști și fotografi, oferă trei tururi gratuite, publică un album și o hartă de artă urbană, și prezintă concluziile proiectului într-o expoziție de grup, în luna octombrie, în București.

SHORT SOUNDS: SILENT ROMANIAN DOCUMENTARY | 3 – 30 septembrie | Rezidența BRD Scena9
Short Sounds: Silent Romanian Documentary, un experiment audiovizual ce urmărește reactivarea arhivei de film mut românesc, prezentând cinci selecții tematice de filme documentare realizate în perioada 1897-1942 și adaptate sonor de artiști contemporani activi pe scena muzicii experimentale din România. Proiecțiile de film mut, cu muzică live, continuă în zilele de 16, 23 și 30 septembrie, în grădina Rezidenței BRD Scena9, de la ora 20:00, iar accesul este gratuit pe bază de rezervare online.

CINEMA SUB CLAR DE LUNĂ | 3 septembrie – 17 octombrie | Muzeul Naţional al Literaturii Române
Spectatorii au ocazia să vadă, pe ecran mare, filme care au făcut vâlvă în ultimul an și au adunat premii în marile festivaluri, producțiile care au deschis și închis oficial TIFF 2021, cele recompensate cu Premiul Publicului și câteva dintre cele mai așteptate premiere românești. Proiecțiile vor continua în fiecare săptămână, până pe 17 octombrie.

TURNEE DE POVESTE ÎN PARCURILE BUCUREŞTENE | 4-19 septembrie | Parcul Kiseleff – Foişor, Parcul Bazilescu – Foişor
Ediţia specială a proiectului Turnee de poveste în parcurile bucureştene propune trei weekenduri de muzică clasică în perioada 4-19 septembrie 2021. În foişoarele din Parcurile Kiseleff şi Bazilescu, în 4-5, 11-12 şi 18-19 septembrie de la ora 17, trecătorii se întâlnesc cu Flautul fermecat, Ion Bogdan Ștefănescu și Flaut Power, Clasic la puterea a treia, Marin Cazacu & Violoncellissimo, Croitoru String Virtuosi, O harpă de poveste, Pianul călător – Encore şi Vioara lui Enescu cu Gabriel Croitoru şi Horia Mihail.

AREAL – SPAȚIU DE DEZVOLTARE EDUCAŢIONALĂ | 4 septembrie – 15 noiembrie | AREAL Spațiu de dezvoltare coregrafică; Şcoala Italiană Aldo Moro
Noul proiect lansat de AREAL Dans în această toamnă se numeşte „AREAL – spațiu pentru dezvoltare educațională” şi prezintă o serie de cursuri şi ateliere pentru artişti, publicul larg, persoane cu deficienţe de vedere şi nevăzătoare, rezidenţe artistice şi un laborator participativ.

TREI APROPOURI PE BULEVARD | 5 septembrie – octombrie | Teatrul Nottara
„Trei Apropouri pe Bulevard” readuce în spațiul de joc trei spectacole ale Teatrului Apropo în perioada septembrie – octombrie 2021. Seria „Trei Apropouri pe Bulevard” cuprinde spectacolele LO.LI.TA. A LO-VE Story – o excelentă adaptare teatrală după Nabokov, orfEU și EUridice – un performance senzorial care explorează tema imaginii de sine și a relațiilor interumane și Căsuța din ceață – o comedie actuală despre valori, credințe și crize.

TRANSLATING AMERICA | 5 – 26 septembrie | Rezidenţa BRD Scena9
Până pe 26 septembrie, Image and Sound în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9 invită publicul la evenimentul Translating America, un proiect ce cuprinde o serie ateliere de artă și critică nord-americană susținute de: Diana Marincu, Bogdan Ghiu, Cătălin Gheorghe, Cristian Iftode și Cristian Nae. Întâlnirile cu publicul sunt programate în zilele de 12, 19 și 26 septembrie, între orele 17:00 -19:00, în grădina Rezidenței BRD Scena9, iar accesul publicului este gratuit, pe bază de înscriere.

FESTIVALUL PELÍCULA #6 | 8-12 septembrie | Cinema Elvira Popesco, Institutul Cervantes, Verde Stop Arena
Cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, își invită anul acesta spectatorii într-o călătorie cinematografică specială, prin intermediul filmelor din America Latină alături de titluri din Spania și Portugalia.

CAZUL ACTUAL AL UNOR TINERI ARTISTI ROMÂNI | 8 septembrie – 9 octombrie | Galeria Ivan, Cazul 101 @Atelierele Malmaison
Expoziția prezintă cele mai recente practici și abordări din arta contemporană românească într-o selecție curatoriată de Cazul 101, spațiu de tip artist-run coordonat la rândul său de artiști români emergenți. Cei 17 artiști selectați sunt născuți în diverse etape ale anilor ’80-’90 și au în comun atitudinea proaspătă, experimentală și lipsită de prejudecăți în raport cu actul artistic, desfășurat cel mai adesea inter sau trans-medial, mixaje de medii tradiționale și new media în doze ce variază de la caz la caz.

SPACETIME`S A WASTIN | 11 septembrie – 6 noiembrie | Gaep Gallery
Noua expoziţie Sebastian Moldovan la Gaep Gallery, Spacetime’s a Wastin’ prezintă instalații ce aduc exteriorul în interior, obiecte din materiale recuperate și desene în tehnici inedite. Printre punctele de atracție ale expoziției se numără și instalații in situ: o grădină subterană, în subsolul galeriei, și un traseu de cățărat, ce conectează cele două etaje de expunere ale Gaep (subsol și etaj).

MERGÂND PE STRĂZI CU RENUME | 15 septembrie – 15 octombrie | outdoor
Mergând pe străzi cu renume urmărește creșterea conexiunii dintre oameni și oraș prin oferirea de informații legate de personalitățile după care sunt numite străzile capitalei. Proiectul urmăreşte realizarea şi amplasarea a 50 de plăcuţe informative care prezintă 50 de personalități ce au dat numele unor străzi din București. În cadrul proiectului, sunt programate o serie de tururi ghidate ce prezintă legăturile și felul în care istoria personalităților se întrepătrunde cu cea a străzilor și a orașului.

!MPRO – FESTIVALUL NAȚIONAL DE IMPROVIZAȚIE #9 | 16-19 septembrie | Teatrul Național din București
Spectacole curajoase, ateliere interesante, perspective noi şi incursiuni neaşteptate în genuri mult apreciate din lumea fascinantă a improvizației se dezvăluie publicului din București între 16 – 19 septembrie la Festivalul Național de Improvizație, ediția a IX-a. Cele nouă spectacole care se vor juca la Teatrul Național din București, Sala Amfiteatru (în aer liber), vor putea fi urmărite și online, în toată țara.

UNSHAME DANCE | 19 septembrie – 17 octombrie | Parcul Carol, Parcul Cinematograf Floreasca, Centrul Național al Dansului București
UnShame Dance aduce muzica live şi dansul în spațiile verzi ale orașului, în spații artistice și online. Din septembrie până în octombrie, proiectul propune nouă ateliere de dans contemporan care oferă perspective şi tehnici diferite, primul tutorial de anatomie funcţională în limba română şi trei evenimente cu muzică live în spaţiile verzi ale oraşului, susţinute de artişti ale căror stiluri variază de la beatboxing la muzică electronică, la muzica plantelor.

DRAGOSTEA ŞI ALTE RITUALURI | 20 august – 9 octombrie | Teatrul Godot, Teatrul Apropo, Teatrul de Vară Mihai Eminescu
Proiectul „Dragostea și alte ritualuri” prezintă spectacolul LOVE.ENTER.REFRESH în trei spaţii complet diferite implicând câte un alt tip de interacțiune cu spectatorii. Spectacolul este o montare a unui text distins cu Premiul de Dramaturgie al Revistei Yorick, 2013 (sub titlul „S-a furat mireasa”) este o producție semnată de Teatrul Apropo și Obor Productions.

CRIMELE SUNT ABOLITE. NU MAI EXISTĂ DECÂT PASIUNI | 20 septembrie – 31 octombrie | Spațiul Paris Viitorului
Proiectul „Crimele sunt abolite. Nu mai există decât pasiuni.” Expoziții și intersecții, Paris Viitorului este un proiect pilot care activează un spațiu nou pe scena culturală din București, un spațiu neconvențional dar foarte accesibil, atât pentru artiști cât și pentru public. Proiectul constă într-o serie de șase expoziții, realizate de șase artiști, fiecare cu o durată de o săptămână, prezentând lucrări adaptate la specificul și limitările acestui spațiu. Proiectul propune și o serie de plimbări urbane în zonă.

BUCHAREST FASHION FILM FESTIVAL #5 | 23-26 septembrie | Cinema Elvire Popesco, Grădina Casei Universitarilor
Primul eveniment din România plasat la intersecţia dintre film, advertising şi modă, Bucharest Fashion Film Festival, aflat la cea de-a cincea ediţie, aduce împreună profesioniști din modă, film și branding, dar și entuziaști ai acestor domenii. Tema principală a ediției din acest an este Transparența. Astfel, BFFF #5 abordează teme adiacente transparenței, cum ar fi: Există modă fără spectacol? E expunerea intimităţii un show sau o dovadă de asumare a vulnerabilităţii? Sunt campaniile de comunicare pe tema sustenabilităţii cu adevărat transparente?

RETROSPECTIVA ANONIMUL | 28 septembrie – 3 octombrie | Cinema Elvire Popesco, ARCUB
Retrospectiva Anonimul aduce, în fiecare toamnă, în sălile de cinema din Bucureşti o selecție de filme romaneşti şi internaţionale, scurtmetraje şi lungmetraje care au făcut parte din programul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, desfăşurat în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. Retrospectiva Anonimul din anul 2021 oferă publicului de cinema ocazia de a participa şi la sesiuni de Q&A cu cineaşti români şi străini.

Detalii despre proiectele susţinute în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis sunt disponibile pe arcub.ro.

Proiectele culturale din cadrul programului „Bucureşti – Oraş deschis” se desfăşoară în perioada 20 august – 15 noiembrie.