Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă vineri, 17 septembrie 2021, de la ora 19.00, la concertul George Enescu şi Lăutarii, susţinut de Taraful Leonard Iordache, care va interpreta un număr de melodii folclorice în versiunea originară, melodii culese de George Enescu de la lăutari. Concertul va avea loc in curtea interioară a muzeului, intrarea prin str. Monetăriei.

După cum se știe, George Enescu s-a inspirat toată viața din muzica populară românească, multe din operele sale fiind inspirate din muzica patriei sale. Tânărul Enescu a avut primele sale experiențe muzicale în satul natal Liveni, nu departe de Botoșani. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în saloanele celor avuți se obișnuia ca muzicanți evrei sau lăutari români să cânte la nunți, botezuri, înmormântări sau la alte evenimente, muzică populară sau șlagărele la modă din vremea aceea.

De pildă, Nicolae Chioru, la vremea aceea, un muzicant vestit, l-a învățat pe micul Enescu, în vârstă de cinci ani, primele noțiuni la vioară. Ca majoritatea lăutarilor, nici Chioru nu cunoștea notele: micuțul a învățat să cânte „după ureche“ şi, în scurt timp, interpreta o serie de melodii şi dansuri populare românești. După ani şi ani, compozitorul a întâlnit un alt mare virtuoz al breslei muzicanților romi: este vorba de țambalagiul Lică Ștefănescu, vestit, pe atunci. L-a cunoscut pe compozitor la Paris, într-o vreme când el strângea material pentru cele două rapsodii ale sale. Ștefănescu interpreta excelent Rapsodia ungară a lui Franz Liszt, şi se pare că Enescu a luat această operă drept model pentru capodoperele sale.

În timpul Primului Război Mondial, Enescu a cunoscut un alt mare lăutar: Nicu Buică. În 1918, a apărut alături de el pe scena Teatrului Naţional din Iași. Ambii au interpretat Sonata Kreutzer de Beethoven, Buică la vioară, Enescu acompaniindu-l la pian. La începutul secolului al XX-lea, George Enescu a întâlnit muzicanții din familia Dinicu: Gheorghiță Dinicu, fratele lui Dimitrie, alături de care a cântat la Castelul Peleș din Sinaia, în cvartetul de coarde Carmen Sylva.

În fine, Grigoraș Dinicu a fost cel care i-a stat alături lui Enescu, în 1936, şi a avut o mare influență asupra creațiilor sale muzicale. Spre deosebire de Béla Bartók, cu care Enescu era bun prieten, compozitorul român nu culegea sistematic muzică tradițională. Bartók a străbătut localități din Slovacia, Ungaria și România şi a imprimat pe fonograf sute de melodii şi dansuri populare. Multe dintre ele au fost prelucrate în operele sale. Enescu se lăsa, pur și simplu, fascinat de muzica tradițională. O excepție a făcut, totuși: în anii ʼ20 ai secolului trecut, a realizat o culegere de melodii de la lăutari. Compozitorul a notat sumar 43 de melodii. Manuscrisul s-a păstrat și se află la Academia Română. Compozitorul a prelucrat unele din aceste cântece sau le-a citat în operele sale ca, de pildă, Rapsodia română nr. 1, Rapsodia română nr. 2 și Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară.

Cu toate că folclorul românesc joacă un rol foarte important în opera sa, doar un număr relativ mic de cercetători a analizat detaliat melodiile populare și unele opere din creația lui Enescu. De remarcat este, în primul rând, etnomuzicologul Speranța Rădulescu.