Text/foto: Mihai Constantin

Unii oameni au ceva în plus. Unora îți vine să le spui natural: “Parcă v-aș cunoaște de undeva…” Unii au norocul și responsabilitatea – asumată sau conjuncturală – de a rămâne în arta plastică drept referință anatomică în zeci, sute, mii de lucrări. Sunt modelele.

Îmi pot imagina cum un student la Arte se atașează până la reflex de modelul care i-a pozat nenumarate ore în clasele din facultate. Daca tânărul va învăța să facă mâna într-un fel, sau o coapsă, este probabil să facă acele părți anatomice în acel fel pe parcursul întregii cariere, indiferent de faptul că modelul respectiv a rămas numai o proiecție, o amintire. Așa se naște un stil, așa se formează un artist.

Ca excepție la regula anonimatului care plutește asupra acestor modele studențești, vi-l prezint pe “nea Ilie”. Pe Ilie Petre, cel care, mai mult de 15 ani, a executat admirabil funcția de manechin în Universitatea de Arte București. L-am întalnit, cuminte și – trebuie să recunosc – expresiv chiar și în naturalețea sa, într-un atelier, la o bere.

Bine, bine, dar cum ajunge cineva să împietrească într-o poză, să devină material didactic în clasele de anatomie artistică ale facultăților de arte frumoase? Cred că povești sunt câte personaje. În cazul lui nea Ilie a fost asa:  s-a format profesional ca mecanic de masini agricole, a fost sofer de troleibuz, a lucrat 10 ani la IMGB (pentru cine mai stie ce inseamna acronimul). O viata de om. In 1996, Ilie Petre era somer si cauta un loc stabil de munca pentru a obtine o adeverinta de venit, necesara pentru un imprumut la banca. Sansa a facut ca o cunostinta sa il traga de mana si sa-l aduca fix intr-o sala de curs a studentilor de la “Institut”. Era o clasa a profesorului Stefan Caltia. S-a potrivit manusa noii posturi si a devenit de facto model al Universitatii. De jure a fost incadrat un an mai tarziu cu functia de muncitor necalificat, cu un salariu pe aceasta (mica) masura, si si-a executat indatorirea cu o contrastanta seriozitate in comparatie cu alte modele incat pictorul Ghe Anghel ar fi exclamat “Cum de a avut noroc facultatea cu un asa model”. In plus, nea Ilie a asimilat pana la perfectie – cu sau fara intentie – cursurile de anatomie artistica ale doctorului Popescu incat si-a putut permite de la un punct incolo sa faca observatii asupra eboselor studentesti si sa le sugereze corecturi. “Modelul stie anatomie!”   

Nea Ilie si-a asumat firesc si disconfortul de a poza gol, si indatoririle administrative date de scoala pe timpul vacantelor (portar, om de serviciu) si ocaziile de a fi cerut de un artist sau altul pentru sesiuni private de pozat in ateliere. Caracterizarea sa baleiaza intre academica explicatie “Modelul are punctele somatometrice, musculatura si expresivitatea foarte bine potentate” si justificarea mai simpla ce care el insusi o ofera: “Nu trebuie sa ma jupoaie pentru ca sunt ecorsat deja.”

Nea Ilie a ramas ca fiind foarte serios si constiincios in memoria studentilor (“Cine n-a facut dupa nea Ilie!”) si a cadrelor didactice. Ba chiar se spune ca a dus seriozitatea pana intr-acolo incat a acceptat sa pozeze nud in clase invernale in care studentii isi pastrau fularul la gat. S-a si imbolnavit si din cauza asta.  Acum, la 63 de ani, il simt ca punand sus in lista experientelor sale anii petrecuti cocotat pe sela sub privirile sfedelitoare ale studentilor.

Acum, pentru a nu ma indeparta de la ideea de start a articolului, am sa ii pomenesc in corpore pe nenumaratii anonimi care au fost inspiratie si suport artistic pentru generatii intregi de pictori si sculptori. Apoi, continui cu o alta serie de modele “cu nume” care au marcat istoria artei. Profesorii mai in varsta de la UNA, isi amintesc si de lipoveanul Taciuc, cu pielea alba, cu barba si par rosii, care i-a servit lui Baba pentru panzele sale cu “Regele nebun.”

*** Modelul Taciuc intr-o litografie realizata de Cristian Tarba ***

*** Iar aici e Taciuc intr-un desen de Vasile Murivale ***

Orice student sau iubitor de arta ar trebui sa stie despre Gala a lui Salvador Dali, de Olga lui Picasso, de javaneza Hannah a lui Gauguin sau de Suzanne Valadon care a pozat impresionistilor si care ea insasi a devenit pictorita si mama a pictorului Maurice Utrillo.

Acestia sunt exceptiile, repet, al nesfarsitului sir de anonimi imortalizati in opere de arta. Biografiile lor le-au marcat explicit sau implicit pe cele ale artistilor si umplu un enorm album de pagini albe…