Am mai scris, fascinat atunci, despre Theodor Aman vizitandu-i muzeul fosta-casa fost atelier. Gasiti articolul aici. Ce se intampla insa in aceasta perioada la Muzeul National Cotroceni are insa o anvergura, ei bine, nationala. O retrospectiva ambitioasa care aduna lucrari reprezentative ale acestui aristocrat al artelor din secolul 19 romanesc, intr-o expozitie unica in ultimii 20 de ani. Da, putem comenta reteta conservatoare a picturilor si gravurilor lui Aman, dar acesta este si cel mai important lucru: putem discuta! Vizitarea expozitiei este una profund didactica. Si nu folosesc termenul la intamplare. Multe din lucrarile lui Aman mi-au amintit ce el este “nenea” care mi-a ilustrat cartile de istorie din scoala. Aman a umplut un gol identitar al Tarii Romanesti si apoi a tinerei Romanii formate de Cuza si de Carol. A pictat si a realizat portretele din istoria mereu in tranzitie a celei de-a doua jumatati a secolului al 19-lea.

 

Apoi am observat tenta orientala din multe lucrari ale lui Aman. Era insa mai degraba o ilustrare a acualitatii, a exotismului inca vecin din punct de vedere temporal. Imperiul Otoman, desi in declin, era inca in vigoare din punct de vedere juridic. Theodor Aman, desi frantuzit prin educatie si aspiratii, era emanatia unei boierimi de rang doi a Tarii Romanesti, care avea amintiri directe du Fanarul din Istanbul. Este cu atat mai mult de remarcat pictura-manifest “Regimul vechi” prin care Aman intoarce in mod explicit spatele estului si se orienteaza catre occident.

O a treia categorie in care as imparti opera lui Aman este cea moderno-comercialo-documentara.  Spun moderna pentru ca era tehnica deprinsa de Aman in studiile pariziene iar compozitiile ne arata societatea romaneasca framantata, entuziasmata si impleticita in deprinderea instrumentarului unui stat modern. Spun comerciala pentru ca regasim si panze infatisand pepeni sau flori, comenzi probabil din partea unor burghezi care doreau sa aiba semnatura lui Aman in pinacoteca lor. Portrete ale familiei si cunoscutilor, corect realizate as spune. Si, in fine,documentara pentru ca Aman suplineste admirabil prin fidelitate penetrarea inca timida a nou inventatei tehnici fotografice, un resort high tech in epoca, de care Aman a avut cunostinta, dupa cum arata portretele fotografice care il infatiseaza. 

 

 

In final repet ca Muzeul National Cotroceni, prin efortul de a aduna laolalta lucrari dintr-o duzina de alte muzee si patrimonii institutionala, reuseste un exemplar demers-scoala. O expozitie care merita si trebuie vizitata!

Plasez acest fotoliu in incheiere ca o metafora la tronul artei plastice romanesti. Tron pe care Theodor Aman a stat netulburat o buna bucata din anii 1860, 1870, 1880. Un pictor care a cunoscut faima repede si temeinic pentru a se putea bucura de prestigiul si confortul creatiei sale.