Cine ma cunoaste stie ca nu sunt un tip rabdator. Asa ca m-am surprins in primul rand pe mine ca am fost capabil sa ticluiesc asa un plan care s-a intantins pe parcursul a noua luni. Cam cat o sarcina. Iar de nascut, s-au nascut tripleti. Explic imediat.

La inceputul primaverii 2010, am descoperit intr-o mapa abandonata nu spun unde, mai multe exemplare dintr-o litografie. Nu stiu cine si cand a tras acest mic tiraj, dar pare mana de student. Iata grafica:

Dimensiunile sunt de 70×50, fix cat jumatate dintr-o coala standard de desen.

Am luat trei exemplare cu gandul de a ruga trei pictori sa “coloreze” litografia in stilul personal. Zis si facut. Le-am lipit pe un carton tare si, in lunile aprilie-mai, am impartit lucrarile lui Marius Barb, Radu Daranga si Sorin Adam. S-au induplecat cam cu jumatate de gura pentru ca nici unui pictor nu cred ca-i place sa lucreze pe compozitia altuia. In plus, coala de desen nu era tocmai propice culorilor de ulei, acrilic sau orice altceva. Stiu ca Sorin a preparat destul de serios suportul cu nu stiu ce clei pentru a nu absorbi aberant uleiul din amestec. La fel au procedat si Barbone si Daranga.

In plus, nu am spus nici unuia ca alti doi pictori lucreaza pe aceasi “materie prima”. Am vrut sa vad ce va rezulta din aceasta sugubeata – si sper nevinovata – premeditare. Pana la urma fiecare a acceptat sa-mi faca pe plac. Un hatar pe care il apreciez enorm si pentru care multumesc tuturor laolalta si fiecaruia in parte. Iata-i cu provocarea in fata. In ordine alfabetica, dupa nume, Sorin Adam…

… Marius ‘Barbone’ Barb…

… si Radu Daranga…

Am spus ca rabdarea nu se numara printre virtutile mele. Numai eu stiu cum am incercat sa nu ma gandesc obsesiv la aceste lucrari, ros de curiozitate. Nu am vrut nici sa-i sun prea des pe artisti ca sa nu-i presez in vreun fel. Faptul ca le-am impus un suport neprielnic si o compozitie de-a gata erau destule motive de disconfort. Asa ca am rabdat. Si am rabdat. Si pana la urma s-a intamplat.

Primul m-a sunat Radu. Si iata rezultatul:

A semnat lucrarea pe spate si mi-a scris si o dedicatie.

Apoi m-a chemat la atelier Marius. Am intrat demn in incapere si am purtat politicos o conversatie vreme de vreo 20 de minute, cautand din priviri cartonul cu pricina. Era sprijinit de un dulap, intors strategic cu spatele. “Ma mai fierbi mult?” n-am mai rezistat si l-am intrebat. Cu un zambet pe buze, mi-a aratat rezultatul:

Lucrarea sa este semnata si datata 2010. Marius a folosit culori acrilice.

 Ultimul m-a sunat Sorin, acum cateva zile. Am ajuns nerabdator in atelier:

El a semnat lucrarea pe loc.

Cam asta a fost povestea acestui experiment, sa-i zicem. Nu stiu ce am vrut sa demonstrez, probabil nimic, dar paleta de emotii pe care am trait-o in legatura cu aceasta mini aventura a fost extraordinara. Le multumesc inca odata artistilor. Nu e rau sa faci uneori lucrurile numai si numai “de amorul artei”