Tache Papatriandafil

(1903, Călăraşi – 1951, Bucureşti)

In mai puţin de 50 de ani de viaţă, Tache Papatriandafil a reuşit să se dezvolte ca artist şi să se individua­lizeze în rândul pictorilor ce au activat în cea mai efervescentă perioadă artistică autohtonă, cea interbelică.
Nu a absolvit Şcoala de Belle Arte, ci doar a frecventat cursurile acesteia, ca de altfel şi pe cele ale Academiilor Libere din Bucureşti, fiind elevul lui Arthur Verona sau Petraşcu. În epocă este cunoscut drept unul dintre elevii cei mai iscusiţi ai lui Tonitza, care nu îl uită în desele cronici artistice. Debutul său se consumă în 1924, la Salonul Oficial, iar anii ce urmează surprind participări cu succes, fiind premiat pe rând în 1926, 1927 şi 1928.În 1929, fiindu-i acordată o bursă, Papatriandafil ajunge la Paris, unde studiază pictura şi desenul. Întors în ţară, va continua să participe la evenimentele artistice ale vremii, fiind prezent atât pe simezele Salonului, dar şi pe cele ale Tinerimii Artistice. În plus, în 1931, ia parte la formarea asociaţiei “Grupul Nostru”, fiind membru al valului de artişti tineri, din care făceau parte Phoebus, Margareta Sterian, Paul Miracovici, Aurel Kessler şi alţii.Din mediul artistic parizian pictorul îşi însuşeşte unele dintre principiile constructiviste pe care le întâlnim şi în lucrarea de faţă. Mici inflexiuni geometrizante se întâlnesc în construcţia peisajului, care altfel devine subordonat unei maniere post impresioniste, mai mult sau mai puţin intenţionate de artist. Pe filieră cezanniană, Papatriandafil orânduieşte imaginea pornind de la desen, urmând, în paşi constructivişti, finalizarea tabloului prin realizarea volumelor cromatice dominante. Tuşele de culoare sunt fin şi atent puse pe suprafaţa pictată, fără a încărca lucrarea, aspectul pastelat fiind atins prin folosirea culorilor în consistenţă pură. Tuşa de culoare este subordonată desenului, drept urmare peisajul este încărcat de recognoscibilitate, însă Papatriandafil urmăreşte să distragă atenţia prin alternanțe mici la suprafeţe colorate, apa, coroana copacilor sau cerul fiind tributare impresiei, ca generator de efect estetic. Astfel atmosfera se armonizează, iar peisajul este coordonat de suprafeţele şi volumele construite în concordanţă cu o cromatică racordată la motivul pictat.

Bibliografie:

OCTAVIAN, Tudor, “Pictori români uitaţi”, Ed. NOI Media Print, Bucureşti, 2003
OPREA, Petre, “Expozanţi la Saloanele Oficiale”, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti, 2004
PAVEL, Amalia, “Pictura românească interbelică”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/tache-papatriandafil-pont-saint-michel.html