Foto: Mihai Constantin

Lucrari din Muzeul Zambaccian:

    Stefan Luchian

(Nasc.1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani – Dec.28 iunie 1916, București)

A fost un pictor român, denumit poetul plastic al florilor.

Biografie:

Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Vocația viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară. În 1873 familia se mută la București. Ștefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian găsi încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității. În toamna anului 1889 pleacă la München, unde studiază două semestre la Academia de arte frumoase și execută copii după operele lui Correggio și Rembrandt, aflate la Muzeul de artă. Revine în țară în 1890 și participă la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic. Pleacă în anul următor la Paris, unde studiază la Academia Julian și cunoaște, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescență impresionistă. Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influența evidentă a lui Manet și Degas, dar și ecoul unor predilecții mondene, pe care Luchian va continua să le aibă pentru o vreme și la București.

Revenit la București, va fi în 1896 principalul inițiator al “Expoziției artiștilor independenți”, care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care se retrage însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise. În 1900 participă cu două pasteluri la “Expoziția Universală” de la Paris. În același an apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de Scleroză Multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieții. Soarta îi este potrivnică, boala și sărăcia materială mergând mână în mână. Continuă totuși să lucreze cu frenezie și până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziții. Prezență eminentă în viața artistică a timpului, Luchian nu cunoaște pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziția sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrâns de admiratori și prieteni îl aclamă, condiția sa materială continuă însă să fie dintre cele mai precare.
Din 1909 până la sfârșitul vieții va fi țintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie “splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el își concentrează în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce “florile” lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele – este de ajuns să menționăm Anemonele – adevărate capodopere.Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârșitul vieții nu mai putea ține penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel se sfârșea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viața unui pictor

Opere:

Peisaje

Ultima cursă de toamnă, 1892
Margine de crâng, 1903
Birt fără mușterii, 1903
Marea Neagră la Tuzla, 1904
Sălciile de la Chiajna, 1906
Fântâna de la Brebu, 1908
După ploaie, 1909
Moara de la poduri, 1909
Pe dealul Hinganilor, 1909
Vara, 1912

Flori:

Dumitrița, 1904
Părăluțe, 1907
Garoafe, 1907
Flori de tufănică, 1908
Anemone, 1910
Trandafiri, 1910
Maci, 1910
Albăstrele

    Portrete:

Safta florăreasa, 1901;
Moș Nicolae Cobzarul, 1906
Un zugrav – Autoportret, 1907
Fata cu basma înflorată

Compoziții:

După muncă, spre casă, 1905;
La împărțitul porumbului, 1905;
Epilogul răscoalei,1907;
Lăutul, 1911 – 1912.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Luchian

Lucrari din Muzeul de Arta Brasov:

Lucrari din Muzeul de Arta Ploiesti:

Stefan Luchian – Flori de varaTabloul „Primăvara (Două muze)” a fost deținut vreme de 5 generații în colecția familiei Vlădescu-Tocineanu și a aparținut inițial lui Alexandru Vlădescu, medic, avocat şi doctor în drept la Paris.
Opera „Primăvara” este influenţată de viața personală a lui Ştefan Luchian: tabloul datează din anii 1898-1899, perioadă în care Luchian  se afla la Alexandria, unde, alături de pictorii Constantin Pascaly și Constantin Artachino, lucra la zugrăvirea bisericii-catedrală, la comanda dată de primarul Ștefan Vasilescu. Este bine cunoscută idila pe care Luchian o are cu fiica acestuia, Cecilia, idilă încheiată abrupt după doar o vară, în iunie 1899. Unii critici ai operei lui Luchian indică faptul că personajul pictat frontal este chiar iubita pictorului, iar chipul din profil, mama acesteia.Din colectia Muzeului National Cotroceni:

 Cititi si:

Expozitie Stefan Luchian la Muzeul National Cotroceni 1/2

Expozitie Stefan Luchian la Muzeul National Cotroceni 2/2

Stefan Luchian – Univers artistic – catalogul expozitiei de la Muzeul National Cotroceni