Pana acum cativa ani, pentru mine, notiunea de casa de licitatii, licitatii de arta in speta, avea contururi foarte vagi. Ideea era clara in teorie dar eram mai mult decat curios sa si ridic capota masinii pentru a-i vedea, fara a i le si intelege neaparat, si maruntaiele. Acesta este si motivul pentru care am scris o serie de articole despre casele de la noi, incercand sa le desfac in bucatele articulatiile. In plus, un mecanism psihologic ne obliga sa ne “linistim” mintea prin comparatie. Daca asa e si la altii, atunci asa ar trebui sa fie. Manat de aceste framantari, am dat din intamplare peste sediul casei de licitatii Artcurial, aflat la capatul Champs Elysee in Paris. Intamplarea este insa adesea o consecinta a unei pregatiri. Am intrat. Am vazut.

O cladire veche, in buricul targului, un public amestecat ca aspect, de la costum pana la jacheta sport in care eram eu imbracat. O prima remarca se refera la proiectarea in timp a diverselor sesiuni de strigare. Se promovau deja licitatii care nu erau programate decat peste cateva luni. Asta nu am vazut la noi. Inca. In rest, lucrari asa si asa la preturi de Paris.

Inca un aspect al anvergurii europene pe care o regasesti in capitala Frantei: provenienta lucrarilor este intotdeauna mentionata si adesea este undeva din afara tarii. Pentru ca productia artistica isi da adevarata masura numai aruncata in arena cu salbaticiuni de pe toate meridianele. Piata noastra, in stadiu fetal inca, mai are nevoie de un bun sistem imunitar pentru a face fata unui asemenea soc.

A fost o vizita scurta si foarte probabil inca nerelevanta. Dar era o etapa care merita si trebuia parcursa.

Photo, text: Mihai Constantin