DATE  BIOGRAFICE

1913. În 5 iunie, la Casimcea, comună în apropiere de Babadag, se naşte Anton, al cincilea copil din zece ai unei înstărite familii de agricultori (tatăl: Ivan Lazăr, de etnie bulgară, mama: Elena Derebei, de origine bulgaro-tătară).

1921-1931. Urmează trei clase în comuna natală, continuă studiile la liceul „Principele Carol” (actual Colegiul Naţional „Spiru Haret”) din Tulcea, şi obţine diploma de bacalaureat în septembrie 1931.

1931-1936. Frecventează şi absolvă cu excelente rezultate Academia de Arte Frumoase, Bucureşti, rămânând impresionat de personalitatea maestrului Camil Ressu, care-i va veghea – ca un spirit tutelar – condiţia de profesor şi artist.

1937-1951. Ocupă catedre de desen-caligrafie la licee de tradiţie din Craiova (1937-1938), Bacău (1938-1941), Vaslui (1941-1946), Iaşi (1946-1947), Alba Iulia (1947-1951), în timpul vacanţelor având  preocupări de artă ecleziastică alături de pictorul Dumitru Hornung.

1951. Stabilit definitiv la Cluj, desfăşoară o apreciată activitate didactică la Liceul de Artă (1951-1955; 1969-1973) şi la Institutului „Ion Andreescu” – catedra de pictură (1955-1960).

1953. Timp de patru decenii expune în cadrul sintezelor anuale, regionale şi judeţene, ale filialei Cluj a Uniunii Artiştilor Plastici, câştigând treptat preţuire şi notorietate, fiind prezent şi în unele expoziţii cu caracter republican, Bucureşti.

1959-1972. Se implică în proiectarea şi transpunerea unor ample lucrări de artă monumentală în spaţii publice: Cugir, Casa de Cultură (1959-1960, frescă, colectiv); Cluj-Napoca, cantina din complexul studenţesc „B. P. Haşdeu” (1963, mozaic, în colaborare cu Vasile Crişan); Câmpia Turzii, Casa de Cultură (1964, intarsie cu polivilin, în colaborare cu Tibor Kádar şi Liviu Florean); Cluj-Napoca, sala de spectacole a Casei Uniersitarilor (1967, mozaic, în colaborare cu Gheorghe Codrea, Virgil Sfinţiu, Alexandru Rusu); Traniş pe Valea Drăganului, la Casa de Cultură (1972, frescă, alături de elevii Liceului de Artă).

1966-1992. Efectuează excursii de documentare la Moscova, Leningrad, Riga, Talin (1966), Bulgaria (1968), Samarkand, Buchara, Hiva, Taskent (1971), Polonia, Cehoslovacia (1972), Jugoslavia (1974), Republica Moldova, Turcia, Grecia (1992). Nu a călătorit niciodată în ţările Europei de Vest.

1979-1989. Participă pe timp de vară la taberele de creaţie de la Calica, judeţul Tulcea.

1987. Prima expoziţie personală la sediul Clinicii Medicale V, Cluj-Napoca.

1989. In lunile ianuarie – februarie, Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează o amplă retrospectivă, însoţită de un documentat catalog (autori: Luciana Hâncu – Negoiţă Lăptoiu).

1990- 1992 Prezent în tabăra de pictură de la mănăstirea Nicula, şi în tabăra de creaţie „Armonia” de la Sângiorgiu – Mureş.

1997. În 24 septembrie se stinge din viaţă cu împăcarea de a-şi fi plămădit o operă concepută din resursele unei prodigioase vocaţii creative.

2013. În iunie, prin admirabila implicare a familiei: Valentina, Mircea şi Valentin Maniu, se organizează o sugestivă expoziţie aniversară la sediul Muzeului de Artă, Cluj, în măsură să releve convingător amploarea şi originalitatea unei creaţii distincte, integrată valorilor durabile specifice artei contemporane româneşti.ANTON  LAZĂR  –  UN  NUME  PENTRU  ETERNITATE

La ceasul unei emoţionante rememorări prilejuită de împlinirea unui veac de la naşterea sub binecuvântarea unei însorite zile de vară, Anton Lazăr ne apare vital, rezistent pe scara valorilor durabile. E pregnanţa unui spirit ardent, mereu preocupat de a conferi consistenţă şi nobleţe faptelor care i-au brodat existenţa.
Obişnuit din familie cu implicaţiile travaliului zilnic va fi predispus unui comportament tenace, laborios, care stârneşte încă din studenţie interesul şi preţuirea veneratului dascăl şi artist Camil Ressu. Atât de puternică a fost intervenţia formativă a maestrului încât decenii bune l-a simţit ca un spirit tutelar, orientându-l subconştient spre abordări de ordin compoziţional, spre o tematică profund ancorată în tensionate aspecte de sorginte istorică şi socială. Drept urmare, primele două decenii ale manifestării sale creative consemnează ponderea unor transpuneri animate de o profundă epică a evenimentelor. Amintim aici de viguroasele reconstituiri de conflict dus până în pragul dramaticului din compoziţiile bine receptate public cu prilejul expunerii lor în importante sinteze artistice, în plan regional şi republican: Horea la Galde (1954), Coloana de prizonieri (1955), Doja la Arad (1956), Prezidiul (1959), Insurecţia (1964), Unirea de la 1 decembrie 1918 (1968), Femei din Mărişel (1973), Şarja roşiorilor (1977), Iancu şi Axente (1978).
Pentru un artist a cărei filozofie existenţială incorpora o preţuire statornică normelor de viaţă perpetuate prin tradiţie, la loc de cinste s-au situat cultul muncii, al sentimentului curat şi-al poeziei sufleteşti, pe care le-a ridicat prin creaţie la rang de icoană şi ritual. Aşa s-au desăvârşit în variantă reprezentativele echivalenţe cromatice a variate stări şi preocupări umane: Greul muncii, Colectivişti, Întoarcearea de la târg, Odihnă, Siderurgişti, Culesul merelor, Cavalcade, Promenade, Familia, s.a.
La diverse intervale de timp Anton Lazăr şi-a mărturisit interesul pentru portretistică, probând o fină intuiţie în a zugrăvi nu doar chipuri, ci vârste, psihologii, caractere. Între 1956-1964 vor fi imortalizate în memorabile ipostaze metamorfozele vârstei fiicei Valentina, ridicând impulsurile gingăşiei şi inocenţei la prag de valoare universalizată. Frecvente întâlniri şi discuţii de elevată încărcătură spirituală purtate cu marele prozator Ion Agârbiceanu (care locuia în vecinătate) l-au familiarizat cu trăirile distincte şi grave ale unui înţelept coborâtor din alte vremi. Pe lângă autoportretele din anii ̓50, la vremea deplinei maturităţi pictează patru sugestive sintetizări de sine, seninul chipului din cele patru Autoportrete (1982-1984) constituind reflexul unei situări privilegiate deasupra nimicniciilor opresive.
Nu încape îndoială că motivul care i-a dimensionat la înalte proporţii personalitatea, particularizându-i solid intonaţia în perimetrul picturii româneşti, a fost peisajul. Timp de  patru decenii Anton Lazăr avea să se afirme drept unul dintre cei mai autentici interpreţi de climat de-o savoare unică, întreţinut de febrila interferare a pulsaţiilor  mediului terestru cu transparenţele acvaticului şi luminozităţile celeste specifice fabulosului spectacol al naturii din extremitatea sud-estică a ţării. Un rar simţ coloristic i-a permis accesul la tainele naturii convertită în vectori de expresivitate mereu proaspătă, vitală, configurată consecvent după normele unui ridicat profesionalism. Ca un bogat torent de frumuseţe perenă a revărsat asupra lumii incantaţiile unui florilegiu natural încărcat cu prinos de puritate şi splendoare. Demn de relevat este şi faptul că pe măsura câştigării de experienţă – prin elaborată decantare – se înregistrează radicale mutaţii în amprenta limbajului plastic care după 1970 cunoaşte afirmarea unei concizii, o reducţie la esenţă a expresivităţii. Către finalul deceniului opt s-a simţit puternic impulsionat spre a fixa în eternitatea vremii structurile şi luminozităţile spaţiului transilvan prin soluţii formale canalizate pe coordonatele impulsului constructiv, furnizoare de măreţie monumentală.
Pătrunsă în importante instituţii publice, în numeroase colecţii muzeale şi particulare, opera lui Anton Lazăr îi perpetuază numele alături de cei vrednici a lăsa urme definitorii în istoria umanităţii.

de Negoiţă  LĂPTOIU

SPICUIRI  DIN  CONFESIUNILE  ARTISTULUI

Decisivă pentru formarea mea ca artist a fost întâlnirea cu profesorul Camil Ressu la Academia de Arte Frumoase, Bucureşti, un mare artist, un om categoric, solid pregătit profesional, exigent. În concluzie un om superior care mi-a imprimat cultul pentru fapta de artă serios argumentată, cu refuz pentru improvizaţie şi facilitate.
Romantic din fire nu puneam mare preţ pe o existenţă sever calculată, condusă de raţiuni orgolioase sau mercantile. Devenit profesor de desen şi caligrafie, n-am trăit sau mai bine zis n-am acceptat condiţia şi complexul dascălului de dexterităti, străduindu-mă să transform întâlnirile cu elevii la clasă în minunat prilej de pătrundere în tainele artei, vorbindu-le despre mari artişti, curente, stiluri, obişnuindu-i cu lectura capodoperelor prin intermediul unor albume. În consecinţă m-am simţit aşteptat cu plăcere la ore, util prin ceea ce cultivam, bucuros a vedea efectul contribuţiei mele la modelarea sensibilităţii adolescentine.
Din clipa în care am ajuns profesor la Alba Iulia, în 1947, mi-am dat seama că întreg Ardealul este încărcat de istorie, de fapte pline de eroism, de sacrificiu, efectuate de români pentru a-şi păstra fiinţa naţională, pentru a-şi recăpăta drepturi legitime: greu egalabile în măreţie, dârzenie şi demnitate gânduri şi fapte ca cele incrustate pe răbojul vremii de Doja, Horea, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu şi Axente, de memorandişti sau de cei care au desăvârşit unitatea neamului românesc la 1 decembrie 1918 !
Convingerea mea a fost că o artă nu poate să nu se implice cu toată tăria în freamătul epocii în care artistul trăieşte. Fiecare timp are o pulsaţie specifică. Avem datoria morală de a-i fixa temperatura, culoarea, mişcarea autentică, pentru ca ceea ce creăm să se diferenţieze în competiţia valorilor.
Un artist are nevoie de companie. Vă amintiţi cu câtă ardoare îl revendica Van Gogh pe Gauguin, invitându-l pătimaş la un travaliu comun la Arles. În ce mă priveşte, am admirat soliditatea culturii plastice pe care o posedau şi o afirmau cu tenacitate – la orele de atelier şi în propria creaţie – profesorii de la liceul clujean de artă: Virgil Fulicea, Coriolan Munteanu, Letiţia Muntean, Constantin Dinu-Ilea, Nistor Moţiu. Graţie încurajării lor mi-am reluat preocupările de creaţie.
Adevărul este că arta nu ascultă doar de preceptele ambiţiei, ale voinţei. Ea revendică timp pentru meditaţie şi decantarea impresiilor.
Realitatea este că sufletul şi retina mea erau încărcate de poezia locurilor de baştină. Deşi trăiam în Ardeal, luminozitatea catifelată în care mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa îmi era mai uşor de reprezentat. O efectuam cel mai adesea din imaginaţie. În Dobrogea orizontul este jos, tematica destul de la suprafaţă. Nu trebuie să mergi mult după subiecte pentru că orice linie ai trage pe o suprafaţă îţi dă simbolul regiunii. Iar  lumina e meridională. Ceruri nesfârşite, înalte şi limpezi, fără mulţi nori, adică suprafaţa nu este agitată.
N-am încercat decât în ultimii ani o transpunere a ritmicii şi tonalităţilor specifice spaţiului transilvan, mai accidentat, încărcat de motive care umplu repede pagina. Mulţi copaci, mult verde. Trebuie să fii un mare mânuitor de culoare ca să compui ceva viabil, fără concesii naturaliste. Alături de peisajul din Apuseni şi compoziţiile de inspiraţie istorică, seria naturilor statice pictate în ultimele două decenii mărturisesc cred o acomodare cu frumuseţea austeră, sobru şi subtil decantată a rusticului din această parte de ţară.
Trecerea la modalităţi de exprimare mai evoluate stilistic nu s-a efectuat brusc, pentru că aşa ceva ar fi determinat un factor de ruptură în structura operei, iar mie nu mi-au plăcut ancorările spectaculoase în vârtejul modei voiajere. Prin asimilări organice de experienţă a intervenit necesitatea unei exprimări prin modalităţi formale mai conforme cu datele propriei sensibilităţi. Posedam temperament de meridional, pasionându-mă luminozitatea, dinamica faptei precizată rezumativ.
Exponent al unei concepţii care păstrează nestrămutat cultul valorilor viabile şi în temeiul unei profunde cunoaşteri a moştenirilor, am considerat adecvat firii mele cumpănite brodarea pe structurile realităţii cunoscute şi fixate în memoria sufletului.
Apelând la natură ca pretext şi necesar impuls în declanşarea unei emoţii i-am suprins ritmurile şi vibraţiile străduindu-mă să o umanizez. Propunându-mi un motiv, mi-am dat seama că după o primă transpunere nu epuizam decât o infimă parte din fascinaţia pe care o trăisem cu intensitate contemplând imensitatea splendorii naturale; drept care am reluat motivul sau am revenit privindu-l din alt unghi şi într-o altă gamă cromatică.
Mi s-ar putea imputa un fel de sobrietate. Asta cred eu că am moştenit-o de la Ressu.
În faţa şevaletului nu trebuie să stai crispat, ci degajat, încărcat emoţional şi limpede conceptual, condiţie necesară care face posibilă spiritualizarea materiei picturale.
Proiecte prea ambiţioase nu mi-am propus niciodată, încercând  să ard normal la temperatura unor nobile idealuri. Aş dori ca timpul să-mi îngăduie desăvârşirea altor lucrări din care să emane, mai acut decât am exprimat-o până acum, bucuria de a purta soarele în suflet.

Extrase din dialogurile purtate cu : Luciana Hâncu, George Livius Ilea, Negoiţă Lăptoiu BIBLIOGRAFIE  SELECTIVĂ

ARBORE  I. A., Expoziţia regională din Cluj, Pictura, „Tribuna”, Cluj, 8 decembrie 1960.
ARION  Gheorghe, Arta plastică clujeană contemporană, „Făclia”, Cluj-Napoca, 1 iunie 1976.
BARBOSA  Octavian, Dicţionarul artiştilor români contemporani, editura „Meridiane”, Bucureşti, 1976.
BARBU  Adrian, Pe marginea expoziţiei regionale de artă plastică din Cluj, „Tribuna”, Cluj, 14 ianuarie 1960.
BORGHIDA  Ştefan, Expoziţia „Lupta pentru pace” a artiştilor plastici din Cluj, „Arta plastică”, Bucureşti, nr. 6 / 1955.
BRIE  Dan,  Pictorul Anton Lazăr crede în necesitatea permanentei înnoiri în artă, „Adevărul de Cluj”,
Cluj-Napoca, 9 iunie 1996.
CĂLIAN  Ilie, Retrospectiva pictorului Anton Lazăr, „Făclia”, Cluj-Napoca, 15 februarie 1989.
CEBUC  A., FLOREA  V., LĂPTOIU N., Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol.I,.editura
„ARC 2000”, Bucureşti, 1996.
CIUPE  Aurel, Bilanţ de creaţie, „Arta plastică”, Bucureşti, nr.3 / 1960.
DITROI  Ervin, Expoziţia „Lupta pentru pace” a artiştilor clujeni, „Contemporanul”, Bucureşti, 15 iulie  1955.
DITROI  Ervin, Expoziţia regională de pictură, sculptură şi grafică din Cluj, „Contemporanul”, Bucureşti,
24 februarie 1956.
DRĂGOI  Livia, Expoziţia judeţeană de artă plastică, „Steaua”, Cluj, decembrie 1969.
DRĂGOI  Livia, Expoziţia judeţeană de pictură, „”Steaua”, Cluj, iulie 1972.
DRĂGOI  Livia, Expoziţia judeţeană de artă plastică, „Steaua”, Cluj-Napoca, decembrie 1974.
FORNADE  Dan, Personalităţi clujene, „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2007, p. 305-306.
FRUNZETTI  Ion, Două expoziţii ardelene, „Arta  plastică”, Bucureşti, nr. 2 / 1957.
ILEA  George  Livius, De vorbă cu maestrul Anton Lazăr, „Tribuna”, Cluj-Napoca, 28 august 1996.
ILEA  George  Livius, Despre sobrietate cu Anton Lazăr, „Steaua”, Cluj-Napoca, septembrie 1996.
ILEA  George  Livius, Interviu cu Anton  Lazăr, „Tribuna”, Cluj-Napoca, 18 noiembrie 1996.
LĂPTOIU  Negoiţă, Clujeni la Bucureşti, „Steaua”, Cluj, august 1870.
LĂPTOIU  Negoiţă, Expoziţia interjudeţeană de pictură, „Steaua”, Cluj, ianuarie 1972.
LĂPTOIU  Negoiţă, Inspiraţia istorică constantă a picturii româneşti, „Făclia”, Cluj-Napoca, 29 noiembrie 1978.
LĂPTOIU  Negoiţă, Moment aniversar Anton Lazăr, „Steaua”, Cluj-Napoca, august 1983.
LĂPTOIU  Negoiţă, Incursiuni în arta românească, vol. II, editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1987, p. 178-183.
LĂPTOIU  Negoiţă, Anton Lazăr pictorul specificităţii unui climat, „Steaua”, Cluj-Napoca, martie 1989.
LĂPTOIU  Negoiţă, Retrospectiva Anton Lazăr, „Arta”, Bucureşti, nr.3 / 1989.
LĂPTOIU  Negoiţă, Omagiu unui spirit vital şi generos – maestrul Anton Lazăr, „Adevărul de Cluj”,
Cluj-Napoca, 6 octombrie 1997.
LĂPTOIU  Negoiţă, În căutare de esenţe. Dor de Anton Lazăr, „Adevărul de Cluj”, Cluj-Napoca, 24 decembrie 2002.
LĂPTOIU  Negoiţă, Invocare de repere spirituale – Anton Lazăr 90, „Adevărul de Cluj”, Cluj-Napoca,   30 decembrie 2003.
MARICA  GUY  Viorica, Retrospectiva Anton Lazăr, „Steaua”, Cluj-Napoca, martie 1989.
POPESCU  Daniel, La închiderea expooziţiei regionale de artă plastică, „Tribuna”, Cluj, 10 februarie 1957.
RADU  Vasile, Conu’ Lazăr,  „Făclia”, Cluj-Napoca, 2 octombrie 2007, p.5.
SCHILERU  Eugen, Expoziţia Anuală de Stat. Pictura, „Arta plastică”, Bucureşti, nr. 4 / 1955.
SCHILERU  Eugen, Expoziţii regioonale de artă. Cluj şi Tg. Mureş, „Arta plastică”, Bucureşti, nr. 2, 1956.
ŢOCA  Mircea, Expoziţia judeţeană. Pictura, „Făclia”, Cluj, 30 decembrie 1971.
ŢOCA  Mircea, Trei expoziţii judeţene, „Tribuna”, Cluj, 4 ianuarie 1973.
ŢOCA  Mircea, Pictori clujeni, editura „Meridiane”, Bucureşti, 1977.
ŢOCA  Mircea, La Cluj-Napoca, Expoziţia judeţeană de pictură şi sculptură, „Scânteia”, Bucureşti, 30 noiembrie 1977.
ŢOCA  Mircea, Atelier: Anton Lazăr, „Tribuna”, Cluj-Napoca, 28 octombrie 1982.
ŢOCA  Mircea, Un remarcabil maestru al picturii româneşti: Anton Lazăr, „”Tribuna”, Cluj-Napoca, 16 februarie 1989.
ŢOCA  Mircea,  Anton Lazăr –  un maestru al cromatismului românesc, „România literară”, Bucureşti, 16  martie 1989.
VĂCARIU  Liviu, Contraste. Expoziţia judeţeană de pictură şi sculptură, „Steaua”, Cluj-Napoca, noiembrie 1977.