Pentru că de-a lungul celor peste patru decenii şi jumătate care au trecut de la debutul său expoziţional s-a simţit în mod constant apreciat şi sprijinit de scriitorii gălăţeni din generaţia lui ori din generaţii apropiate (dar nu numai din acest motiv, ci şi datorită interesului pe care l-a manifestat pentru tot ceea ce ţine de specificul cultural al urbei natale), pictorul și graficianul Teodor Vişan s-a gândit adesea cum ar putea să-şi manifeste recunoştinţa faţă de cei ce i-au fost solidari în cele mai importante momente ale devenirii propriei cariere. Aşa s-a născut, în urmă cu doar un an şi câteva luni, un proiect personal ambiţios care constă în realizarea unei galerii de portrete ce urmează să reunească întreaga breaslă scriitoricească din oraşul de la Dunăre.
Deocamdată, Teodor Vişan a obţinut acceptul a 21 de scriitori dintre cei avuţi în vedere, aceştia punându-i la dispoziţie documentaţia necesară (fotografii, cărţi scrise de ei, aprecieri critice etc.) ; mai mult, unii dintre ei i-au pozat chiar în atelierul său. Beneficiind din plin de sprijinul directorului Bibliotecii Judeţene „V .A. Urechia”, Ilie Zanfir, pictorul s-a pus pe treabă, astfel că recent a deschis o expoziţie cu respectivele portrete la Galeria de Artă „Nicolae Mantu” din centrul Galaţiului. Printre invitaţii care au avut posibilitatea de a se confrunta cu propriile chipuri „privind” de pe simezele sălii de expoziţii s-au numărat poetul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România, scriitorul şi cronicarul de artă Corneliu Stoica, prozatorul şi editorul Theodor Parapiru, poeta şi publicista Angela Baciu, scriitorul şi publicistul Pompiliu Comşa.
Asemenea lor, toţi cei prezenţi la vernisaj au putut remarca firescul ipostazelor în care Teodor Vişan şi-a surprins sau și-a imaginat subiecţii, capacitatea acestuia de a dezvălui prin mijloace grafice minime şi prin apelarea la o recuzită cromatică sobră complexitatea personalităţii fiecăruia dintre cei imortalizaţi pe pânză, precum şi excelenta sa manualitate rezultată atât din folosirea cu maximă eficienţă a înzestrării native proprii, cât şi din îndelungatul exerciţiu în faţa şevaletului.
În expoziţie mai figurează şi câteva lucrări care au rolul de a sugera vizitatorilor alte aspecte ale gamei de abordări tematice specifice picturii lui Teodor Vişan, respectiv o serie de peisaje şi naturi statice. Acestea îmi oferă ocazia de a mă referi mai pe larg la creaţia artistului, creaţie care s-a constituit, etapă cu etapă, într-o adevărată cronică ilustrată, cu har şi sensibilitate, a Galaţiului contemporan. Peisagist citadin prin vocaţie şi afinităţi biografice şi culturale, Teodor Vişan  a creionat și colorat de-a lungul anilor chipul în permanentă prefacere al oraşului său, înţelegând prin această formulare atenţia cu totul specială acordată clădirilor şi zonelor ameninţate de povara timpului ce a trecut peste ele, dar şi de noile direcţii şi imperative de dezvoltare urbană, alături de inserţia prezenţei umane în retorica şi structura celor mai reprezentative dintre compoziţii. Cum un astfel de repertoriu tematic îl poate împinge uşor pe un artist, fie el pictor, grafician sau chiar sculptor, spre capcanele abil disimulate ale pitorescului „guraliv” şi acaparator, Teodor Vişan – sesizând de fiecare dată la timp pericolul – a ocolit cu multă dibăcie şi cu mult profesionalism tentaţiile descriptivului şi ale epicizării discursului plastic. De aceea, în lucrările sale sunt abia vizibile efectele strategiilor rafinate de seducere a privitorului, inerente de altfel oricărui exerciţiu stilistic, în prim-plan situându-se preocuparea pentru soliditatea şi temeinicia construcţiei propriu-zise a imaginii. „Nelinişte (Strada Domnească)”, „Strada eroilor – Galaţi”, „Convoi pe Dunăre”, „Croitorul”, „Bătrână cu flori”, „Faleza Dunării”, „Repaos pe ponton”, „Dimineaţa în port” sunt doar câteva dintre pânzele care vorbesc de la sine despre modul în care artistul ştie să fie spontan fără a ignora rigoarea şi convingător fără a face exces de piruete stilistice. Dar faptul că Teodor Vişan a pictat cu precădere peisaje din Galaţi şi din împrejurimi (Tuluceşti,  lunca Siretului, Cuca etc.) nu trebuie să ne facă să credem că el a devenit captivul acestei teme şi că nimic altceva nu-l mai interesează din oferta practic inepuizabilă a peisajului citadin și semicitadin. Lucrări la fel de valoroase precum cele amintite au fost inspirate de numeroase alte locuri pe care artistul le-a vizitat, fie în ţară (Braşov, Constanţa, Călimăneşti, Brăila, Sovata, Boholţ-Făgăraş etc.), fie în Franţa, Belgia, Anglia, Turcia, Slovacia.
Remarcabile sunt la rândul lor naturile statice, în special cele cu flori, care ilustrează aceeaşi nevoie constantă de proiectare a eului interior în mici universuri familiare devenite accesibile grație sentimentului participării la travaliul tăcut al ordinii şi echilibrului ce le asigură armonia. Ulcele ticsite cu pensule, ştergare, draperii, coşuri cu fructe, vase de alamă şi nelipsitele aranjamente florale evocă asocierile de obiecte transformate aproape în clişee ce pot fi identificate în naturile statice ale ultimului secol de pictură românească, însă Teodor Vişan ştie şi de această dată să se sustragă subordonării stilistice căreia îi cad victime cei nepregătiţi să facă faţă puterii excesive a exemplului. Trăirea lirică indusă de astfel de compoziţii este temperată în cazul său nu atât de atmosfera imobilă, încremenită, cât de moderaţia cromatică rezultată din utilizarea frecventă, aş spune chiar sistematică, a procedeului degradării în profunzime a culorilor. De altfel, această „potolire” deliberată a registrului energetic al paletei  reprezintă o caracteristică a întregii creaţii picturale a artistului gălăţean. În acelaşi mod, Teodor Vişan aduce în perimetrul decorativului aproape neutru senzualitatea implicită a nudurilor, reuşind să exploateze stilistic întreaga gamă de sugestii atitudinale specifice corpului uman cu păstrarea unui echilibru perfect între extremele ce ar putea să-i compromită demersul – expunerea indecentă a graţiilor feminine, pe de o parte, respectiv pudibonderia, pe de altă parte.
Continuator dedicat al tradiţiei picturii româneşti, fapt ilustrat deopotrivă de sfera tematică asumată şi de soluţiile compoziţional-cromatice clasice aplicate în tratarea acesteia, adjudecându-şi prin pasiune şi tenacitate titlul informal de „monograf vizual” al urbei în care s-a născut şi în care trăiește și astăzi, Teodor Vişan se înscrie firesc în galeria artiştilor plastici reprezentativi ai Galaţiului, alături de prestigioşi înaintaşi precum Nicolae Mantu, Nicolae Stănescu, Lelia Oprişan, Ion Bârjoveanu ori Gheorghe Levcovici.

Corneliu OSTAHIE