Peștera Urșilor
Este fără pic de îndoială cea mai reprezentativă peșteră din România inclusă în circuitul turistic și probabil nu numai de la noi. Ajungi acolo cu mașina, este excelent amenajată, inteligent luminată, are ghizi buni. Marele noroc este faptul că a fost descoperită foarte recent, abia în anii 1970 și a putut fi imediat preluată și conservată de aparatul de stat. Totalitarismul i-a prins bine peșterii Urșilor. Am înțeles că a fost imediat pusă sub controlul Securității și deschisă vizitatorilor abia dupa ce s-a stabilit un riguros traseu de vizitare, au fost turnate aleile de beton și instalate luminile. Spun asta pentru că am văzut și peșteri unde oamenii au intrat necontrolat iar acolo s-a ales praful și pulberea de tot ce însemna monument carstic. În peștera Urșilor, temperatura din interior este controlată printr-o ecluză termică la intrare iar înăuntru sunt constant 10 grade Celsius. Procesul carstic continuă sub ochii noștri iar interiorul este aproape intact. În plus am avut norocul ca peștera să fie în sine extrem de spectaculoasă, cu săli mari superb încarcate și fără diferențe greoaie de nivel. Acum este administrată de o entitate privată (de frații Micula mi se spune, care au cam pus mâna pe tot ce inseamnă peșteră prin Apuseni). Sper ca acest obiectiv să aibă zile multe și mulți vizitatori. Eu am fost acolo pentru a doua oară, de data aceasta înarmat cu trepied, ca să pot face poze cât de cât decente.