Interviu cu pictorul ŞTEFAN BUŢURCĂ

de Gabriela Bidu (2005)
– La 53 de ani împliniţi aveţi deja o biografie artistică consistentă şi bine definită ce acoperă peste trei decenii. Pentru început v-aş ruga să ne vorbiţi despre momentul opţiunii pentru pictură şi despre etapele esenţiale ale carierei dvs?
– Într-adevăr au trecut 30 de ani de la absolvirea Institutului de Arte Plastice din Iaşi, moment aniversat în 3 septembrie 2004. la Galeriile de artă „Gh. Petraşcu” din Tecuci, de o amplă expoziţie de autor cu 200 de lucrări de pictură în ulei şi de lansarea unei monografii „Viaţa ca un portret – Ştefan Buţurcă” a criticului de artă Valentin Ciucă.
Opţiunea pentru pictură am făcut-o în ultimii ani de liceu şi aceasta s-a concretizat în momentul intrării la facultate. Am expus încă din anii studenţiei, debutând cu prima expoziţie personală la Tecuci în 1972, iar de atunci am deschis 30 de expoziţii în ţară şi una în Republica Moldova. În 1975 am debutat la Saloanele U.A.P. din România – Filiala Galaţi, unde am expus permanent până în 1984. Am participat la diverse expoziţii de grup, colective, omagiale, cu caracter republican şi internaţional.
Esenţiale pentru cariera mea au fost şi cele şase expoziţii personale deschise în Bucureşti, prima manifestare având loc la Galeria Euforie în 1982. Atenţia acordată de publicul bucureştean, de critica de specialitate şi ecourile din presă au stârnit un oarecare interes asupra operei mele, care au contribuit, aşa cum aţi spus şi d-voastră., la definirea biografiei mele artistice.
De asemeni poate fi menţionat că în 1996 sunt primit ca membru stagiar al U.A.P. din România – Filiala Bucureşti, secţia pictură, titularizându – mă în anul 2000.

– Din câte cunosc activitatea d-voastră. de creaţie şi cea expoziţională a urmat un ritm susţinut şi destul de alert, atât în zona Moldovei unde trăiţi şi lucraţi, cât şi în capitală. Care sunt criteriile după care vă organizaţi expunerile şi fireşte ce aţi urmărit prin expoziţia de faţă, care trebuie să recunoaştem este destul de amplă.
– Întotdeauna am căutat să împletesc activitatea de creaţie cu cea expoziţională. Cu alte cuvinte îmi gândesc şi îmi planific orice expoziţie, rezervându-mi timp suficient pentru ducerea la îndeplinire a scopului propus. În general sunt un tip meticulos care îmi studiez din timp fiecare mişcare pentru o viitoare manifestare personală, îmi pregătesc lucrările astfel încât tot ansamblul expoziţional să fie ca un rotund. Consider că artistul la orice ieşire în public trebuie să fie atent „cu totul”, să gândească grupajele de pe simeze, să aibă simţul punerii în valoare a fiecărei lucrări în parte, dar şi a ansamblului. Să nu uităm că de felul cum işi concepe şi realizează lucrările, de modul cum îşi panotează şi cum îşi prezintă expoziţia în cadrul vernisajului respectiv, depinde şi succesul de ansamblu al manifestării.
Expoziţia personală este ca un moment de sărbătoare pentru mine. În lungul travaliu pe care în întreprind în atelier, mă simt ca un salahor într-un permanent chin al facerii, pentru care sunt implicat total. Emoţia trăită în timpul finalizării unei lucrări, nu este decât o bucurie de moment, dar bucuria totală are loc numai atunci când vezi opera în ansamblul ei, pe care ţi-ai propus-o scopului urmărit. La un moment dat simt nevoia descătuşării, pentru a vedea în ce fază de creaţie mă aflu în comparaţie cu etapele anterioare şi pentru a urmări ce a adus nou pictura mea pe plan evolutiv. Pentru aceasta nu este decât o cale de a ieşi în public într-o confruntare cu iubitorii de frumos şi specialiştii din domeniu.
În expoziţia actuală de la Palatul Şuţu cu cele 84 de lucrări, am urmărit să reînod contactul cu consumatorii de frumos din capitală, să le transmit noile valenţe expresive din opera mea, acele emoţii degajate în timpul explorărilor întreprinse, având în vedere ruptura făcută de la ultima expoziţie personală din 1998, deschisă la GAMB.

– Calificată aproape unanimă ca postimpresionistă, pictura sintetizează, în acelaşi timp, destule elemente tradiţionale ale artei româneşti. Ne puteţi detalia câte ceva despre stilul şi tehnica d-voastră.?
– Pictura mea degajă o anumită dinamică cromatică şi expresivă, dată de tuşa debordantă ce creează o stare tensională în ansamblul lucrării. Urmăresc permanent un dialog între formă, culoare şi atmosferă, toate tratate într-o revărsare a jocurilor de lumină. Pun accent pe forţa constructivă a tabloului, pe impresia de spaţialitate şi adâncime în tablou, printr-un joc de culoare bazat pe expresivităţi armonice şi orhestraţii cromatice, obţinute prin suprapunere şi reveniri pe suprafaţă.
Deşi folosesc aceleaşi elemente tradiţionale, specifice artei româneşti în amsamblu, totuşi eu reuşesc să recompun spaţiul plastic, prin noua atmosferă picturală care se degajă atât din tuşa energică, cât şi din acordurile rafinate, încărcate de efecte preţioase – pe care caut să le transmit privitorului.
Sunt pe coordonatele postimpresionismului, dar arta mea reuşeşte să exalte ochiul privitorului prin acea gestică a tuşelor cromatice, nervoase, prin culoarea explozivă din zona centrelor de interes care fac trimitere la un mod diferit de exprimare de factură expresionistă. Atât în peisaj, cât şi în celelalte genuri, caut să regândesc compoziţional tabloul, printr-o metamorfozare a realului, obţinută prin selectarea, descopunerea şi recompunerea sa după legile mele proprii, să adaug anumite elemente plastice ansamblului, încât să creez privitorului impresia de altceva, de nou, de nemaiîntâlnit. Trăiesc şi simt un anumit fior, o anumită emoţie în faţa realului – pe care caut să le surprind în tablou cu alte mijloace plastice proprii, încercând să-l fac pe iubitorul de frumos să vibreze pe aceleaşi lungimi de undă cu mine. Aceste gânduri, cred că şi-au atins în mare scopul urmărit, ţinând cont de interesul manifestat pentru creaţia mea de publicul bucureştean şi nu numai.

– În încheiere v-aş ruga să ne spuneţi câte ceva despre celelalte genuri artistice abordate. Mă refer la grafică, desene, linogravuri, acuarele – guaşe şi ilustraţii de carte.
– Pe parcursul activităţii mele creatoare am abordat şi alte genuri artistice. Mi-am propus să realizez o serie de expoziţii de grafică care să cuprindă desene din anumite perioade. Nu am reuşit decât o primă manifestare în 1978 intitulată „Creion şi mână”, unde am expus: portrete, nuduri, crochiuri de mişcare, schiţe, ilustraţii de carte etc. Acum intenţionez să revin şi cu alte ediţii sub acest generic, cu care ocazie să fac o ordine în mapele mele. Multe din desene sunt cunoscute publicului din cataloagele şi albumele apărute. În monografia scoasă anul acesta sunt cuprinse o selecţie din desenele de referinţă realizate în decursul anilor.
Am realizat ilustraţii de carte la opera poetului simbolist Ştefan Petică şi lucrări de linogravură care au făcut obiectul unor expoziţii diverse.
În 1989 am deschis prima expoziţie personală de acuarelă – guaşă care a cuprins în marea majoritate lucrări de peisaj şi portret realizate în zona Olăneşti. Tehnica culorilor de apă a fost pentru mine un respiro, prin care să-mi satisfac curiozitatea obţinerii unor expresivităţi cromatice, diferite de cele din tehnica uleiului. Nu sunt adeptul efectelor artificiale, facile, de natură accidentală datorate fluidităţii culorilor. Am pus accent pe strunirea petelor cromatice şi obţinerea unor efecte care au scos în evidenţă nesecata mea plăcere pentru arta culorilor. Lucrările realizate în acuarelă au ceva din expresivitatea şi vibraţia suprafeţelor întâlnite în pictura mea în ulei.
Toate aceste tehnici şi genuri abordate, nu sunt decât o completare a activităţii mele pe tărâmul picturii, ele având un rol foarte important în drumul devenirii mele ca artist.