Încheiam un articol de acum un an, din august 2014, cu fotografia de mai sus. În curtea atelierului lui Dinu Rădulescu, mă întrebam oare ce lucrare ascunde blocul de piatră pe care mă urcasem ca să stau ”la poză”. Am aflat mai repede decât îmi închipuiam. Nu e prima dată când îmi manifest admirația pentru iuțeala și ușurința cu care Dinu Rădulescu pare să lucreze în ultimii ani. Deși deceniile de viață care au început să-l apese îi sunt din ce în ce mai agasante cu diverse beteșuguri fizice, DR dă dovadă că experiența și înțelepciunea pot compensa entuziasmul uneori prost ghidat al tinereții.

Și ce mă umple de încântare este curajul și complexitatea compozițională a lucrărilor recente. Nu pot să nu simt asta măcar în comparație cu facilul și superficialul în care se pitesc, se cuibăresc o grămadă de artiști, indiferent cărei muze i se închină. Piatra pe care stau s-a transformat. Am apucat să fotografiez numai o singură dată o fază de lucru pentru că acum câteva zile sculptura era gata. Un centaur – o temă recurentă în opera lui DR – se scuturase dintre așchiile de piatră ca să păzească încordat munca de acum încolo a părintelui său.

Text/foto: Mihai Constantin Dinu Rădulescu arată către o altă lucrare – absolut fabuloasă – al cărei parcurs l-am urmărit vreme de mai mulți ani, aproape cinci, de la stadiul de colosal trunchi de stejar până azi. Am să prezint opera în articolul următor.