Pelerinii lui Vlad Ciobanu
”Pelerinii sunt gâtul clepsidrei. Prin ei avem acces la sferele înalte.” Cu această prezentare, Vlad Ciobanu a desfășurat cu agilitate pe scările atelierului său seria creată în 2016. Nu e prima cochetare cu grafica, culoarea, ba chiar cu pictura a sculptorului. Dar tema asta câștigă în primul rând prin autenticitate. TREBUIA să o facă! Iar figurile hieratice sintetizate pe rulouri de pânză folosite de croitori la căptușeli, ne arată, ne reamintește sau ne învață cum fiecare dintre noi poate fi transformat de o călătorie mânată de credință. O călătorie înafară sau înlăuntru, nu contează. Un Paște luminat!